EVENIMENT
Desant USR la Cluj. Emil Boc tras de urechi pentru greva provocată în creșele din municipiu
Mai mulți parlamentari ai USR PLUS au venit, joi, la Cluj-Napoca, să-i amintească lui Emil Boc că este primar al municipiului și face parte din partidul aflat la guvernare, așa că nu este admisibil să arunce vina pe USR PLUS pentru eșecul înregistrat cu Centura Metropolitană și mai nou pentru situația disperată a angajaților din creșe.
Senatorul Ștefan Pălărie chiar a avut asupra sa una din banderolele purtate zilele acestea de către angajații creșelor din Cluj-Napoca și a precizat că vinovați pentru scăderea salariilor și pentru concedieri în contextul României aruncate în inflație și sărăcie sunt chiar Emil Boc, ca reprezentant al guvernării la nivel local, respectiv colegul său de partid, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a inițiat în toamna anului trecut aceste schimbări.
Ștefan Pălărie a arătat că există cadrul legal pentru ca, acolo unde se dorește, autoritățile locale să poată finanța salariile diminuate din creșe.
Doar Emil Boc nu a putut găsi soluții
Parlamentarii au mai precizat că Emil Boc este unul dintre puținii primari din România care nu a găsit încă o soluție la aplicarea hotărârii colegilor săi de partid, referitoare la transferul creșelor în subordinea Inspectoratelor Școlare.
Mai mult, Emil Boc conduce Asociația Municipiilor din România, entitate care a adus amendamente la respectiva hotărâre.
La fel face și cu Centura Metropolitană Cluj
După modelul tensiunilor generate în creșe, Emil Boc aruncă vina tot pe USR PLUS și când vine vorba despre nerealizarea Centurii Metropolitane.
De această dată responsabil ar fi Cătălin Drulă care a scos de pe lista finanțării din PNRR acest obiectiv.
Radu Molnar a precizat că de 5 ani Emil Boc a preluat direct acest proiect și nu a finalizat nici măcar documentația necesară, ori prin PNRR șoseaua trebuia să fie circulabilă până în anul 2026.
Citește și:
Angajații din CREȘELE Clujului anunță GREVĂ de avertisment și grevă generală
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






