Connect with us

Clujul de altă dată

Cum a murit Avram Iancu, acum 148 de ani. Crăişorul munţilor trebuia să aibă altă statuie la Cluj

Publicat


Avram Iancu, “Crăişorul munţilor”. A murit în urmă cu 148 de ani, pe 10 septembrie 1872. Felul în care a murit este povestit de istoricul Silviu Dragomir în cartea sa “Avram Iancu”. Puţină lume ştie că Avram Iancu urma să aibă o altă statuie la Cluj. Înaintea celei actuale din piaţa care-i poartă numele.

Moartea l-a găsit cu fluierul de cireş şi jalba către împărat

“În cursul anului 1872, Iancu se simţea bolnav şi istovit de puteri. În lunile de primăvară a fost îngrijit timp mai înde­lungat în spitalul din Baia de Criş. Avusese o puternică hemo­ragie. Tusea ce‑l chinuia nu mai era chip să se potolească. Către sfârşitul lunii august petrecu câteva zile la preotul Toma Faur din Valea Bradului. Pe urmă a plecat din nou spre Baia de Criş. Aici îl ajunge secera morţii la 10 septembrie a ace­luiaşi an. S‑a culcat pe o rogojină de cu seară la cartierul său obişnuit, în casa brutarului Ion Stupină, zis Lieber. A doua zi dimineaţa şi‑a dat sufletul în urma unei noi hemoragii, înfrânt acum definitiv de „viforele timpului”. Nu avea nimic asupra lui decât o năframă zdrenţuită, fluierul de cireş şi jalba către împărat, unsă şi mototolită”, povesteşte Silviu Dragomir.

 

Înmormântarea a avut loc pe 13 septembrie.

Statuie cu Iancu călare la Cluj

În cartea intitulată “Povestire pe scurt a vieţii lui Avram Iancu (în imagini, arhiva www.cluj24.ro), autorul, Alexandru Ciura, explica, la începutul anilor 1920, necesitatea ridicării unei statui a “Crăişorului munţilor”. Era în 1924, la 100 de ani de la naşterea sa.

“În Clujul cel nou, în Clujul românesc de mâine se va ridica o statuie pentru preamărirea eroului nostru national: Avram Iancu. Hotărârea a fost întâmpinată cu multă însufleţire, şi nu ne îndoim, că suma ce se va aduna va fi aşa de mare, încât la 1924, când vom sărbători o sută de ani dela naşterea lui Iancu, statuia se va înălţa frumoasă şi mândră, pe o piaţă a Clujului”, spunea Alexandru Ciura, în cartea sa.

De altfel, cartea era editată tocmai de “Comitetul pentru ridicarea unei statui lui Avram Iancu în Cluj”. Şi se vindea “în favorul monumentului eroului, ce se va ridica la Cluj”. În carte se arătau şi locurile de la prefectură, pretură, primărie sau comitetul constituit unde puteau să se facă donaţii.

Istoricul Vladimir Alexandru Bogosavlievici a confirmat faptul că urma să fie ridicată la Cluj o statuie ecvestră a lui Avram Iancu.

“Alături de Catedrala Ortodoxă, al doilea simbol naţional românesc se dorea un monument închinat memoriei lui Avram Iancu. Monumentul urma să fie construit în mijlocul pieţei. În spaţiul dintre Catedrală şi Teatrul Naţional. În acest scop, s-a constituit un comitet executiv şi s-a înfiinţat un fond pentru adunare de bani pentru statuia lui Avram Iancu. Au fost o serie de donaţii începând din anii 1921-1922. Iar în primăvara anului 1924 a avut loc un concurs organizat de acest comitet. Dar nu s-a încheiat cu un rezultat notabil”, explică istoricul clujean.

Criza economică a doborât statuia Iancului

Tot el spune că un alt concurs a fost organizat pe 15 ianuarie 1926, dar că, din cauza crizei economice care venea, s-a renunţat la proiectul care trebuia să-l prezinte călare pe Avram Iancu.

“Proiectul trebuia să fie a unei statui ecvestre şi să fie aşa cum îl descria tradiţia populară şi cu imaginea din diferitele tablouri. Locul era clar, în faţa teatrului şi a catedralei, care era în constucţie atunci. Costul era de 1,5-2 milioane de lei şi se acorda un premiu de 50.000 de lei, o sumă considerabilă la acea vreme. S-a aprobat contractul, dar a venit criza economică şi s-a abandonat proiectul”, mai spune Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Potrivit acestuia, unul dintre proiecte era al lui George Cristinel -arhitectul care a proiectat şi Catedrala Ortodoxă, precum şi Mausoleul de la Mărăşeşti- şi prevedea o amenajare urbanistică semicirculară, foarte fumoasă.

Actualul monument al lui Avram Iancu din piaţa cu acelaşi nume a fost realizat în 1993 de scuptorul Ilie Berindei, la iniţiativa primarului de atunci, Gheorghe Funar. Dar, potrivit specialiştilor, aspectul monumentului lasă mult de dorit din punct de vedere artistic.

*Avram Iancu (1824-10 septembrie 1872) a fost avocat, a făcut Dreptul la Cluj. A fost revolutionar în 1848, conducătorul Ţării Moţilor în 1849. A condus armata românilor  transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare, conduse de Kossuth Lajos.

*Alexandru Ciura (15 noiembrie 1876-26 martie 1936) a fost preot, scriitor, primul director al Liceului “George Bariţiu” din Cluj (1919-1936).

(MaAv)

CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


Clujul de altă dată

Moartea lui Aurel Vlaicu. O şuviţă de sânge din frunte. Oasele îi erau sfărâmate, din avion nu mai rămăsese nimic. 107 ani de la prăbuşire

Publicat

107 ani de la moartea lui Aurel Vlaicu. De la prăbuşirea sa cu avionul, în încercarea de a trece în zbor Carpaţii. Mărturii ale martorilor oculari, în două cărţi din anul morţii sale, 1913 (în imagini, arhiva www.cluj24.ro), care îi sunt dedicate. Una chiar despre o adunare din ziua următoare morţii.

De două ori 13

Aurel Vlaicu a murit pe 13 septembrie 1913. Lângă Câmpina, Băneşti. Avea doar 30 de ani. I. Irimescu-Cândeşti, martor ocular al tragediei, povesteşte în cartea sa “Aurel Vlaicu”, cum marele inventator îşi propusese de mai multă vreme să treacă Munţii Carpaţi şi cum o întâmplare i-a grăbit sfârşitul.

“Vlaicu a voit să treacă peste Carpaţi cu pasărea lui. Era un gând care-l chinuia de multă vreme. (…) Un distins aviator avea intenţiunea să facă un sbor peste Carpaţi, cu un aparat “Coandă Bristol”. În acest scop i-a scris unui prieten care se găsia la Predeal să-i caute un loc bun pentru aterizare. (…) Aviatorul, fiind un bun prieten al lui Vlaicu, i-a arătat şi lui scrisoarea primită dela prietenul căruia I se adresase, cerându-I sfatul.

Drept orice sfat, Vlaicu îi spune: (…) “Trebuie să sbor neapărat mâine”. Toate insistenţele prietenului de a amâna sborul pentru mai târziu au rămas zadarnice”, povesteşte Irimescu-Cândeşti.

Ultima aterizare

În încercarea sa de a trece Carpaţii, Vlaicu a făcut o escală lângă Ploieşti, pentru alimentare. Era ultima aterizare.

“Vlaicu le-a spus celor doi prieteni cuvântul hotărâtor: “haide”. Dar le-a spus să plece mai devreme, să ia benzină cu ei, şi să-I aleagă un loc de aterizare dincolo de Ploieşti. Acolo avea de gând să-şi încarce rezervorul cu benzină, ca să-şi ia drumul spre Braşov. Pritenii l-au ascultat. La orele 2 d.a. au plecat din Bucureşti spre Ploeşti. (…) La klm. 73, dincolo de Ploieşti – 13 klm depărtare de oraş, au ales locul de aterisat, o mirişte. La ora 3 şi 20, Vlaicu s-a ridicat de pe platoul dela Cotroceni.

Contrar obiceiului lui, de data asta şi-a cercetat aparatul cu deamănuntul. Bietul Vlaicu! Presimţia poate că pentru cea din urmă oară îşi mângâe pasărea, care-l legăna în înălţimile albastre!… N-a rămas sârmă pe care să n-o încerce, n-a rămas şurub pe care să nu- cerceteze. (…) Pe la orele 4, aeroplanul a fost văzut dasupra oraşului Ploieşti, la o înălţime mare. (…) Vlaicu apăru în zare. Era la o înălţime de 350-400 metri. Începură să-I indice locul de aterisat prin semen. El s-a scoborât, aterisând în condiţii cât se poate de bune. Dându-se jos, începu să joace de bucurie. Săracul!… De unde era să ştie că peste o clipă nu va mai fi”, mai arată Irimescu-Cândeşti.

Ultimul zbor

Vlaicu şi-a umplut rezervorul şi, cu greu, din cauza pământului moale, în urma ploilor, s-a înălţat din nou.

“După ce s-a ridicat la 250 metri, cei doi nu l-au mai văzut. (…) Din pricina iuţelei cu care sbura Vlaicu, ei rămăseseră în urmă. (…) D-l Nedelcu spune că a observat că aparatul nu se mai urca cu viteză şi părea că pilotul lui căuta un loc de aterisare. Sborul nu mai era sigur. (…) Ce luptă grozavă trebue să se fi petrecut, acolo în înălţimea pe care Vlaicu o stăpânise cu atât uşurinţă. Vlaicu a văzut pericolul. Trebue să fi făcut o forţare enormă!… Mâna lui vânjoasă şi nervoasă o fi răsucit cârmele cari vor fi scrâşnit dureror. Totul în zadar. Pasărea nu l-a mai ascultat”, scrie autorul cărţii.

Sfârşitul

„Cei dântâiu cari au ajuns la locul dezastrului au fost G Magnani şi Şilişteanu, de cari Vlaicu se despărţise cu câteva clipe înainte. (…) Vlaicu zăcea mort, sub sfărâmăturile aparatului lui. Lângă el şedea primarul satului Băneşti. (…) Cei doi prieteni l-au scos în grabă de sub sfărămituri. O şuviţă de sânge răsăria din frunte, brăzdându-i întreaga faţă. Oasele îi eau aproape în întregime sfărâmate, ca şi aparatul din care nu mai rămăsese nimic”, mai spune Irimescu-Cândeşti.

*în imagine, două cărţi din anul morţii sale, care îi sunt dedicate, una chiar despre o adunare din ziua următoare morţii (arhiva www.cluj24.ro)

*Aurel Vlaicu (19 noiembrie 1882, 13 septembrie 1913, Bănești, lângă Câmpina). Inginer, inventator și pionier al aviației române și mondiale. Pe 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munții Carpați cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbușit în apropiere de Câmpina.

Citește mai departe

Clujul de altă dată

Vino iar în gara noastră mică. 150 de ani de la inaugurarea Gării Cluj. Misterioasele simboluri masonice

Publicat

Gara din Cluj a împlinit, pe 7 septembrie, 150 de ani de la inaugurare. Povestea ei începe în 1869. Sau chiar mai repede, în 1867, când a fost anunţat concursul. Ea a avut mai multe înfăţişări de-a lungul timpului şi se pare că a fost construită de francmasoni, după semnele specifice amplasate pe pereţi.

Prima gară nu mai există

Gara inaugurată în urmă cu 150 de ani nu mai există acum. Pe locul ei a fost construită cea actuală, cu mai multe modificări suferite de-a lungul timpului.

“Imobilul primei gări a fost realizat după proiectele reputatului inginer austriac de căi ferate, Carl Ritter von Ghega (Karl von Ghega). Acesta era de origine albaneză şi s-a născut la Veneţia, în 1802, cu numele Carlo Ghega. Firma constructoare a fost Warring Brothgers”, spune istoricul Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Prima cursă, Cluj-Baciu

Prima cursă de tren care a trecut prin Gara Cluj a fost pe 5 august 1869, pe ruta Cluj-Baciu şi retur. Iar inaugurarea oficială a Gării Cluj a fost pe 7 septembrie 1870. În urmă cu 150 de ani.

Carte poştală de la începutul anilor 1900 cu Gara din Cluj, imediat după finalizarea construcţiei (arhiva www.cluj24.ro)

“Locomotiva “Hector” a transportat 60 de pasageri. Proba tehnică a căii ferate Cluj-Oradea s-a făcut la 25 iulie 1870. Distanţa dintre cele două staţii a fost parcursă în 5 ore şi 3 minute. Inaugurarea oficială a liniei Cluj-Oradea are loc în 7 noiembrie 1873. La 14 august 1873 are loc inaugurarea liniei de cale ferată Cluj-Războieni, cu o lungime de 69 km. Societatea căreia i s-au concesionat lucrările, “Societatea Căilor Ferate de Est” intră în faliment, pentru că unul dintre proprietarii firmei dispare cu suma de 38.000.000 de forinţi. Pentru a evita dezastrul, forurile diriguitoare de la Budapesta decid preluarea liniei ferate Oradea-Cluj-Războieni-Braşov. În anul 1874 se construiesc atelierele de cale ferată, astăzi Remarul 16 februarie”, povesteşte Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

A doua gară, asemănătoare cu cea de azi

Dar Gara Cluj, cam aşa cum o vedem şi astăzi, datează de mai încoace. De fapt, cam ce vedem astăzi se suprapune în proporţie de circa 80% din ce era în urmă cu 113 ani.

“Ansamblul de clădiri modern a fost construit între anii 1902 şi 1907, după planurile arhitectului Ferenc (Franz) Pfaff. Finanţarea lucrărilor a fost asigurată de Societatea Căilor Ferate Maghiare, iar execuţia lor a aparţinut firmei de construcţii Lajos Hirschfeld. Există ipoteza conform căreia clădirea este o realizare a francmasonilor. Această ipoteză este argumentată prin prezenţa simbolurilor masonice (echerul şi compasul) pe faţada estică a imobilului”, mai explică istoricul clujean.

Bombardată şi de americani, şi de ruşi, avariată de trupele germano-ungare

Gara Cluj a avut o poveste tristă în 1944. A fost afectată şi de o parte, şi de cealaltă a forţelor aflate în război.

“În 1920, după Marea Unire, gara clujeană intră în administrarea Căilor Ferate Române. În vara anului 1944, la 2 iunie, în cadrul Operaţiunii Frantic, gara clujeană a fost bombardată de aliaţi. În toamna aceluiaşi an 1944, gara a fost avariată de trupele germane-ungare, aflate în retragere”, susţine istoricul.

Gara era graniţa Clujului

În zona Gării Cluj, în piaţa care-i poartă numele, era, în urmă cu 140 de ani, graniţa oraşului. Ulterior, în zonă au apărut case, iar apoi fabrici.

“Până în anul 1860, aici era limita de nord a Clujului. După construcţia primei clădiri, în anul 1870, piaţa a purtat numele de Piaţa Baross, după numele ministrului maghiar Gabor Baross, constructor de căi ferate. În spatele gării, pe locul unde astăzi se află magazinul Dedeman, până în anul 1899 exista o fabrică de chibrituri, al cărei proprietar era cunoscutul anteprenor evreu Jozsef Reitter. După al Doilea Război Mondial, pe locul fabricii de chibrituri, a fost construită fabrica Tehnofrig, producătoare de frigidere şi de instalaţii frigorifice”, mai spune Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

(M. Avram)

Citește mai departe

Clujul de altă dată

Când nu erau tineri obezi, clujeanul Iuliu Haţieganu miza pe educaţia fizică. Universitatea trebuie să se ocupe şi cu fizicul, nu numai cu spiritul. Cuvintele testamentare ale lui Iuliu Haţieganu. 61 de ani de la moarte

Publicat

Educaţia fizică. Era un aspect pe care Iuliu Haţieganu l-a urmărit toată viaţa. Iar în urmă cu 100 de ani nu se punea problema obezităţii în rândurile tinerilor, aşa cum e azi.

Câteva cuvinte testamentare ale sale, la 61 de ani de la moarte.

Universitatea trebuie să se ocupe şi de fizic

“Universitatea nu se poate mulţumi cu un rol pur ştiinţific şi de instrucţie. Nu poate să-şi reducă rolul la cercetări, cursuri, examene, ci trebuie să-şi întregească rolul acesta cu cel educativ – de formare de caractere. (…) Universitatea de azi nu se poate ocupa numai cu spiritual – ea trebue să se adreseze omului şi astfel trebue să se ocupe şi cu fizicul”, spunea Iuliu Haţieganu în “Îndrumări universitare” (1936, arhiva www.cluj24.ro).

“Sportul universitar românesc suferă însă de aceleaşi boale, de care este cuprins întreg sportul românesc. Pseudoamatorismul, politicianismul, comercialismul, darea în spectacol au intrat şi în vieaţa sportului universitar”, adăuga el.

A demisionat din guvern pentru că nu s-a înfiinţat Ministerul Educaţiei Fizice

Iuliu Haţieganu (14 aprilie 1885, 4 septembrie 1959), medic internist, recunoscut în mod special pentru cercetările din domeniul tuberculozei. A format la Cluj o valoroasă şcoală de medicină internă şi UMF Cluj îi poartă numele.

A fost unul dintre organizatorii educaţiei fizice de masă în mediul rural şi universitar. A pus bazele sportului clujean prin înființarea Clubului Sportiv Universitatea Cluj în 1919 şi a pus bazele medicinei transilvănene.

De asemenea, a fost unul din delegații tineretului universitar la Adunarea Națională de la Alba Iulia și a susținut în fața Consiliul Dirigent al Transilvaniei înființarea Universității din Cluj.

Alături de Ioan Goia, Iuliu Hațieganu a adunat la catedre specialiști deosebiţi, precum Victor Papilian, Titu Vasiliu, Iacob Iacobovici, Constantin Ureche, Victor Babeș, Constantin Levaditi sau Emil Racoviță.

Din fonduri proprii, colectă publică și bani de la ASTRA, Hațieganu a înființat între 1930-1932 la Cluj un parc destinat mișcării sportive a tinerilor. Parcul sportiv Iuliu Hațieganu a fost dedicat memoriei unicului său copil, mort la 8 ani.

Printre altele, a fost coleg de clasă cu viitorul cardinal Iuliu Hossu, la Gimnaziul Superior din Blaj, a fost ministru al sănătății în Guvernul Iorga, de unde a demisionat după ce i-a fost respinsă propunerea de înființare a unui portofoliu al Educației Fizice.

(MaAv)

Citește mai departe

Clujul de altă dată

Când viaţa era pe cartelă, la coadă. Pâinea, zahărul, carnea şi alte alimente şi bunuri se cumpărau doar cu tichete. Pentru încălcarea legii, trimiterea în lagăr

Publicat

Poate că mulţi îşi mai amintesc de vremea anilor 1980, când trebuia să stai la cozi interminabile pentru pâinea cea de toate zilele. Pâine care era raţionalizată, cu porţia, o jumătate pe zi. La fel cum erau şi celelalte alimente de bază. Zahăr, carne, făină. Ba erau cu porţia şi produsele industriale, hainele, frigiderele, televizoarele etc. Dar raţionalizarea n-a fost numai în anii 1980.

Cantităţi şi date bine delimitate

Primele raţionalizări în România au fost începând cu sfârşitul anilor 1940, după venirea comuniştilor. Mai intense au fost în anii 1950. Unul dintre aceste tipuri de cartele de la sfârşitul anilor 1940 (în imagini) era eliberat nominal de către Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Subsecretariatul de stat al aprovizionării. „Risipa unora micşorează raţiile tuturor”, era avertismentul mobilizator scris de zeci de ori pe jumătate dintre paginile carnetului de circa 50 de pagini. Cartela era pentru mălai, diverse, carne şi pâine.

 

Cartelă de pâine, 1950 (arhiva www.cluj24.ro)

„Cartela este personală şi nu poate fi transmisă sub nici o formă. Distribuirea alimentelor pe baza acestei cartele se va face la data şi în cantităţile prevăzute prin comunicatele, deciziunile sau ordonanţele oficiale. Bonul respectiv se va preda comerciantului numai contra eliberării articolului raţionat”, se arată la „Instrucţiuni”.

Cartelă 1949, de pâine, diverse, zahăr, mălai, carne (arhiva www.cluj24.ro)

Dar nici măcar aşa, cu porţia, bunurile nu erau pentru toţi şi nici oricând. Implicit, nici cartelele. „Au dreptul la cartelă numai locuitorii cu domiciliul stabil în municipii, comune urbane şi suburbanele lor. Persoanele ce se stabilesc într-o comună urbană, venind din altă comună urbană sau rurală, vor obţine cartela după 15 zile dela sosire”, se menţiona în aceleaşi „Instrucţiuni”.

Cartelă 1949, de pâine, diverse, zahăr, mălai, carne (arhiva www.cluj24.ro)

Trimiterea în lagăr pentru fraude cu cartele

Cu cartelele nu te puteai juca. Dacă încălcai regulile, puteai să ajungi în lagăr. „Cei care întrebuinţează cartele furat, găsite, rămase dela decedaţi sau obţinute în mod fraudulos vor pierde dreptul la cartelă timp de 6 luni şi vor fi sancţionaţi conform legii sabotajului, cu trimiterea în lagăr”, era avertismentul din „Instrucţiuni”.

Cartelă de îmbrăcăminte, 1948-1949 (arhiva www.cluj24.ro)

În aceeaşi perioadă a sfârşitului anilor 1940 erau, de exemplu, cartele şi pentru îmbrăcăminte (în imagini). Cartelele erau ştampilate şi semnate de organele emitente şi prevedeau produsele pe care puteai să le cumperi. „Ţesăturile de bumbac se distribuie în două tranşe, jumătate până la 31 septembrie 1948 şi jumătate până la 31 martie 1949”, se preciza în una dintre respectivele cartele.

Controlul populaţiei din oraşe

Unul dintre motivele pentru care s-au raţionalizat alimentele şi produsele diverse a fost, în anii 1950, controlul populaţiei din oraşe, care începuse să crească prin migrarea tinerilor de la ţară.

Cartelă de produse industriale, 1952 (arhiva www.cluj24.ro)

Ulterior, situaţia s-a mai ameliorat şi perioada 1965-1971 a fost denumita, ulterior, „mica perioada liberală din comunismul romanesc”. A fost una de relativă prosperitate, comparative cu perioada anterioară, dar mai ales cu cea ulterioară.

Primele semne ale crizei alimentare din Romania comunistă au aparut la sfârşitul anilor 1970. Atunci a început plata creditelor externe contractate de Nicolae Ceauşescu. Pentru achitarea creditelor a început creşterea exporturilor de materii prime şi produse agricole şi alimentare. Efectul a fost continua degradare a nivelului de trai şi raţionalizarea multor produse, în special a celor alimentare. Raţionalizările temporare ale uleiului şi a zahărului din perioada 1978-1979 au fost preambulul tragediei alimentare din anii 1980. Alimentele de baza -pâinea, laptele, carnea- aproape disparuseră din magazine. În apartamante nu mai era caldură iarna. S-au introdus raţii la benzină. Se circula alternativ, când maşinile cu numere cu soţ, când cele fără soţ. În magazinele alimentare se puteau găsi numai compoturi şi conserve de legume, picioare de porc denumite „adidaşi” şi creveţi vietnamezi.

Pentru a putea să cumperi pâine, lactate sau carne trebuia să stai la cozi interminabile. Uneori, o noapte întreagă. Iar produsele din export, precum portocalele sau bananele, erau rarităţi. La fel cum era, de exemplu, şi cafeaua, care se găsea doar “în amestec” cu năut şi ovăz, aşa-numitul “nechezol”, în rândul populaţiei. Cafeaua era doar 20%. Iar nechezol, de la a necheza, vine de la faptul că oamenii ironizau că beau ceea ce consumau şi caii.

Specula se pedepsea aspru, cu închisoare

În acelaşi timp, au fost dispuse raţionalizări cam la toate bunurile. Gazul şi curentul electric erau sistate zilnic, căldura trebuia să fie doar la 16 grade în case.

Cartelă de zahăr, 1962 (arhiva www.cluj24.ro)

Iar dacă făceai cumva provizii de alimente, erai acuzat de speculă.

”Constituie infracţiune de speculă şi se pedepseşte potrivit prevederilor Codului Penal cu închisoare de la 6 luni la 5 ani cumpărarea de la unităţile comerciale de stat şi cooperatiste, în scop de stocare, în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o perioadă de o lună, de ulei, zahăr, făină, mălai, orez, cafea, precum şi de alte produse alimentare a căror stocare afectează interesele celorlalţi cumpărători şi buna aprovizionare a populaţiei”, prevedea Decretul Consiliului de Stat 306/1981.

Pedepsea se referea şi la ţăranii care cumpărau pâine de la oraş. Şi nu scăpau de pedepse nici vânzătorii care vindeau mai mult decât prevedea raţia.

*imagini din arhiva www.cluj24.ro

(M. Avram)

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate