Connect with us

EVENIMENT

Comisie de anchetă în cazul românilor plecaţi de la Cluj la muncă în Germania!

Publicat


Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat, astăzi, solicitarea de constituire a unei comisii de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia deplasării muncitorilor români sezonieri la cules de sparanghel.

Potrivit solicitării, comisia are rolul de a stabili responsabilităţile cu privire la încălcarea regulilor impuse de Ordonanţele Militare, rolul instituţiilor statului în această încălcare a stării de urgenţă şi mecanismul prin care mii de români au putut fi transportaţi pe timpul nopţii de 8 spre 9 aprilie din localităţile lor de origine, unele aflate în carantină cu strictă supraveghere militară, la Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj Napoca.

Comisia va întocmi un raport care va fi supus dezbaterii plenului Parlamentului.

Solicitarea, care a fost semnată de liderii PSD, Pro România şi ALDE, Marcel Ciolacu, Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu, urmează să fie supusă votului plenului reunit al Parlamentului la o şedinţă ulterioară.

Amintim că, în acest caz, IPJ Cluj a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 352 Cod Penal sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca.

vezi şi:

Dosar penal în cazul haosului de pe Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj!




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate