ADMINISTRAȚIE
CNS cere Guvrenului României să înceapă tratative despre statutul Ţinutului Secuiesc cu reprezentanţii „poporului secuiesec”

Participanţii la manifestările dedicate Zilei Libertăţii Secuilor, organizate la Monumentul Secuilor Martiri din Târgu Mureş, au adoptat, vineri, o petiţie adresată autorităţilor statului, prin care solicită Guvernului ‘să înceapă tratative despre statutul Ţinutului Secuiesc cu reprezentanţii legitimi ai poporului secuiesc’.
‘Azi, 10 martie 2023, noi, secuii adunaţi în Târgu Mureş şi cei care se solidarizează cu noi în ţară şi în străinătate, urmând calea legii şi a democraţiei, declarăm din nou în unanimitate: solicităm autonomie teritorială Ţinutului Secuiesc! Mesajul Zilei Libertăţii Secuieşti: aceasta nu este doar ziua comemorării martirilor, dar este şi ziua revendicărilor privind drepturile noastre legitime (…)
Solicităm crearea regiunii administrative şi de dezvoltare de sine stătătoare, cu competenţe specifice, denumită Ţinutul Secuiesc, în conformitate cu proiectul de lege elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc! Solicităm onorarea obligaţiilor internaţionale asumate de România, precum şi voinţa comunităţii secuieşti, iar România să adopte înaintea aderării la zona Schengen reglementările legale legate de acestea. Solicităm ca Guvernul să înceapă tratative despre statutul Ţinutului Secuiesc cu reprezentanţii legitimi ai poporului secuiesc, Consiliul Naţional Secuiesc şi autorităţile locale din regiune!’, se arată în petiţia adresată Guvernului şi preşedintelui Klaus Iohannis, adoptată prin urale de către cei aproximativ 450 de participanţi.
De asemenea, în petiţie se mai solicită ‘egalitate deplină şi efectivă pentru toţi locuitorii Ţinutului Secuiesc’ şi ‘autonomie pentru Ţinutul Secuiesc, libertate pentru Poporul Secuiesc’.
‘Afirmăm din nou: autonomia Ţinutului Secuiesc nu lezează unitatea teritorială şi suveranitatea României, nu restricţionează interesele cetăţenilor de naţionalitate română şi a altor naţionalităţi din Ţinutul Secuiesc şi nu este în contradicţie cu Constituţia ţării. Autonomia Ţinutului Secuiesc reprezintă dreptul şi capacitatea efectivă a colectivităţii majoritare autohtone a ţinutului istoric de a dispune de prerogativele de autoadministrare şi de unele prerogative de drept public, în scopul preluării sub propria ei responsabilitate şi în interesul întregii colectivităţi, o parte importantă a problemelor de interes public, în conformitate cu principiul subsidiarităţii. Acest lucru este şi în interesul României.
Regiunea autonomă dispune de organe de conducere democratic alese, situate între stat şi colectivitate, exercită competenţele autoadministrării, respectiv dispune de anumite competenţe publice delegate de stat. Toate acestea se pot realiza numai prin dialog, prin voinţa liber exprimată a comunităţii locale, cu respectarea principiilor democratice şi prin cooperarea solidară şi constructivă a cetăţenilor’, se susţine în document.
Petiţia mai subliniază că România, în momentul aderării la Consiliul Europei, s-a angajat la îndeplinirea recomandării 1201/1993 şi că în articolul 11 al acesteia se face referire la doleanţele exprimate de manifestanţi.
‘Noi toţi suntem devotaţi păcii şi siguranţei mondiale în spiritul în care aceste valori sunt prezente în mai multe documente ale Consiliului Europei. Astfel Hotărârea 1334/2003 recomandă sistemul de instituţii al autonomiei teritoriale pentru a preveni conflictele interne respectiv pentru ameliorarea lor. În cei treizeci de ani de la aderare, România nu a îndeplinit acest angajament, iar autorităţile refuză dialogul legat de aceasta’, consideră autorii petiţiei.
În conţinutul documentului se mai protestează împotriva ‘atacurilor repetate la adresa unor instituţii de învăţământ de limbă maghiară, hărţuirea unor autorităţi locale din Ţinutul Secuiesc, limitarea folosirii limbii materne, persecutarea simbolurilor naţionale’.
După comemorarea de la Monumentul Secuilor Martiri, participanţii au pornit în marş către Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, pentru a depune petiţia.
În cadrul manifestării au rostit discursuri Tokes Laszlo, preşedintele CNMT, Izsak Balázs, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Erika Casajoana Daunert, membră a Comitetului Internaţional al partidului Împreună pentru Catalonia (Junts per Catalunya), Luke Uribe-Etxebarria, membru al Senatului Spaniei, reprezentând formaţiunea Eusko Alderdi Jeltzalea – Partidul Naţional Basc, Robert Starosta, preşedintele Asociaţiei de Iniţiativă pentru Autonomia Culturală a Sileziei, şi Szili Katalin, consilier al premierului Ungariei. AGERPRES
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Din iunie 2021 Supercom a început să preia în operare colectarea deșeurilor de pe teritoriul județului Cluj și la sfârșitul lunii ianuarie 2023 în mun. Cluj-Napoca. Un sondaj realizat la cererea USR a scos în evidență nemulțumirile clujenilor legate de activitatea societății.
„Aleșii locali USR din tot județul au semnalat deficiențele serviciilor din zona 3 și 4, întârzierile în implementarea conformă a instrumentului de plată conform greutății deșeurilor, întârzierile în finalizarea investițiilor la CMID și operarea acestuia, costurile ridicate ale serviciului public județean de gestionare a deșeurilor ca urmare a disfuncționalităților sistemului în zonele 3 și 4, dar aceste apeluri au fost ignorate de autorități.
Debutul Supercom în zona metropolitană Cluj-Napoca și Huedin nu a fost unul plăcut pentru cetățeni. În toată zona au început să apară probleme pe toate palierele: de la probleme legate de accesul la informații privind noul Operator și noile condiții în care va fi furnizat serviciul de salubrizare, la probleme legate de înțelegerea termenilor contractuali și până la problemele cu impact semnificativ mare perceput de cetățeni, respectiv cele legate de întârzieri în ridicarea deșeurilor și în dotarea cu containere și pubele. La Cluj-Napoca, clujenii obișnuiți să colecteze separat în clopotele dedicate fiecărei fracții au văzut cum peste noapte infrastructura de colectare a dispărut.
De la preluarea serviciului am discutat cu peste 1000 de clujeni pentru a verifica dacă observațiile noastre privind serviciul public deficitar prestat de noul operator sunt reale. Pe scurt, salubritatea a devenit un serviciu excesiv de scump pentru clujeni, așa cum au constatat peste 65% dintre cei cu care am discutat, iar calitatea serviciilor este departe de nivelul promis, inclusiv echiparea cu recipiente de colectare întârziind nejustificat pentru mai bine de 62% dintre aceștia. Totodată, clujenii au văzut cum a devenit o regulă colectarea haotică a fracțiilor, fără să se țină cont de bunele practici de colectare, așa cum au constatat peste 62% dintre cei chestionați.
Cea mai gravă problemă a sistemului actual este, însă, încălcarea flagrantă a promisiunii unei facturi cinstite, pe măsura cantității de deșeuri produse de fiecare gospodărie. Cazurile de răspunsuri în care fiecare fracție este cântărită individual sunt extrem de rare.
Rezultatele și această analiză se găsesc și AICI”, se arată în sondajul USR.
EDUCATIE
UBB Cluj rămâne și în 2023 cea mai PROFILATĂ universitate românească în rankingul QS pe domenii

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) se profilează și în acest an ca universitatea cel mai bine reprezentată în clasamentul internațional QS, probabil cel mai cunoscut ranking internațional al universităților, care a publicat miercuri, 22 martie 2023, rezultatele pe domenii și specializări, se arată într-un comunicat.
„În clasamentul pe specializări, UBB ocupă prima poziție în țară la matematică (251-300 internațional), psihologie (251-300 internațional) și bussiness & management (401-450 internațional). De asemenea, UBB ocupă prima poziție în țară, alături de o altă universitate, în informatică/computer science (401-450 internațional), inginerie chimică (351-400 internațional) și fizică și astronomie (551-600 internațional), ocupând locul 2 în țară la limbi moderne (251-300 internațional), economie și econometrie (451-500 internațional), agricultură și păduri (351-400 internațional), respectiv medicină (601-650 internațional).
În ceea ce privește domeniile largi, UBB ocupă prima în țară în științe sociale și management (368 internațional), clasându-se, de asemeneam pe prima poziție în țară – alături de altă universitate – în științele naturii (451-500 internațional). În domeniul științelor umaniste (arts & humanities), UBB ocupă a doua poziție în țară (376 la nivel internațional).
Pentru prima dată în acest ranking, UBB a pătruns în domeniul larg inginerie/tehnologie pe poziția a doua în țară (501-530 la nivel internațional).
„Față de anii trecuți vedem o dezvoltare importantă. UBB și-a conservat poziția pe podium în domeniile în care excelează de ani de zile. Mă bucur să văd că și construcția începută ca prorector în zona biomedicală și de sănătate în urmă cu mai mulți ani dă acum roade, UBB aflându-se prin UBBMed pe a doua poziție în țară, în condițiile în care din țară intră în ranking doar două universități; acest lucru este foarte important, deoarece arată în QS nu doar performanță științifică, ci și prestigiu/notorietate la nivel internațional.
De asemenea, eforturile noastre în zona inginerie și tehnologie ne-au adus pentru prima dată în domeniul larg în rankingul QS; deși UBB este prezentă mereu pe podium în ultimii ani în acest domeniu larg în diverse rankinguri (ex. în Times Higher Education pe prima poziție în țară în 2022), pătrunderea în QS arată că performanța are deja notorietate la nivel internațional.
În acest context al ingineriei și tehnologiei mai trebuie spus că avantajul competitiv al UBB în zona „computer science” este reconfirmat (în Times Higher Education UBB ocupând anul trecut prima poziție în țară, la distanță de restul universităților) și chiar îmbunătățit acum în QS față de anul trecut. În fine, putem spune că noua specializare inteligentă a orașului și a țării, propusă prin UBB ca InfoBioNano4Health (cu zona socio-umană transversală), este susținută și justificată de aceste analize internaționale”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Trotuarul Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, BLOCAT de mașini. „Oraș pentru mașini, nu pentru OAMENI”

Lipsa locurilor de parcare și nesimțirea unor șoferi fac ca, de multe ori, trotuarele să devină parcări iar pietonii să fie obligați să facă slalom printre mașini. Este și cazul trotuarului de pe str. Iuliu Moldovan din Cluj-Napoca, unde este și Spitalul de Boli Infecțioase. Acolo unde nu erau mașini parcate pe trotuar, erau trotinete electrice.
Situația ne-a fost semnalată de un cititor Cluj24 care își transporta bunicul cu un cărucior.
„Am mers cu bunicul la Clinica de Podiatrie și nu am avut unde parca decât mai jos pe stradă… Bunicul are cărucior cu rotile și nu am avut loc pe trotuar, și așa îngust, din cauza mașinilor parcate.
Am fost nevoit să împing căruciorul pe carosabil, fiind expuși amândoi, și eu și bunicul, riscului de a fi loviți de o mașină.
Nimeni nu se sinchisește de pieton, cei de la primărie fiind preocupați cum sa le fie mai bine șoferilor și mașinilor.
Clujul e oraș pentru mașini, nu pentru oameni. Parcă trebuia să fie invers, nu?”, a spus cititorul Cluj24.

Fie că ne place mai mult sau mai puțin să gătim, bucătăriile noastre sunt oricum ocupate de o mulțime de aparate electrice: frigider, cuptor și plită, cuptor cu microunde, asta ca să le menționăm doar pe cele mai uzuale, fără cele de prin sertare sau debara care așteaptă să le conectăm la priză. Toate acestea ne fac viața mai ușoară, dar își cer partea lor din factura la electricitate. Una nu tocmai mică.
Consumul de energie dintr-o bucătărie* cu dotări comune reprezintă 30% din totalul energiei pe care o consumăm acasă. Iar proporția poate fi și mai mare dacă, de exemplu, pentru apa caldă este utilizat un boiler electric sau încălzitor de apă instant.
Există câteva mici obiceiuri care pot să „îmblânzească” consumul aparatelor și care vă pot aduce o economie anuală de cel puțin 170 kWh, aplicând câteva măsuri simple. Să le luăm în ordine.
Plita și cuptorul electric ocupă primele două locuri în topul aparatelor care consumă cel mai mult, circa 445 kWh pe an.
Recomandările noastre sunt:
- Alegeți întotdeauna oala potrivită pentru dimensiunea zonei de gătit;
- Folosiți întotdeauna un capac și economisiți 60 kWh pe an;
- Folosiți funcția de aer circulant, economisiți mai mult de 20 la sută energie în comparație cu funcția de încălzire de sus și de jos și cu preîncălzire;
- Folosiți căldura reziduală a cuptorului când este posibil. Dacă evitați şi preîncălzirea, puteți economisi 60 kWh pe an;
- Scoateți tăvile care nu sunt necesare, acestea consumă energie degeaba, pentru că trebuie încălzite;
- Rețineți că, pentru încălzirea unor cantități mici de alimente, cuptorul cu microunde este mai eficient. Însă, pentru cantități de peste 250 mg/ml, aragazul și cuptorul sunt mai economice decât cuptorul cu microunde.
Un exemplu: Ministerul Federal pentru Afaceri Economice și Protecția Climei din Germania a calculat că, dacă gătiți cartofii într-o oală fără capac și cu multă apă pe o plită electrică de sticlă/ceramică, veți avea nevoie de aproximativ 0,5 kWh. Dacă utilizați, în schimb, o oală cu capac, consumul scade la jumătate – adică doar în jur de 0,25 kWh.
Frigiderul și congelatorul ocupă locul 3 și 4 în topul celor mai mari consumatori de energie din gospodărie, cu un consum de aprox. 330 kWh, respectiv 415 kWh/an. Motivul: trebuie să funcționeze continuu.
Așa că, pentru a consuma mai puțin:
- Evitați să puneți frigiderul într-un loc cald;
- Verificați temperatura, cele mai multe aparate sunt setate pe temperaturi prea joase: 7 grade în frigider și -18 grade în congelator sunt suficiente;
- Deschideți ușa congelatorului pentru cât mai puțin timp posibil;
- Frigiderul este cea mai bună alegere pentru dezghețarea alimentelor congelate: alimentele congelate reduc energia necesară pentru răcire;
- Dacă frigiderul sau congelatorul nu au dezghețare automată, este recomandabil să le dezghețați periodic, acest lucru economisește 25 kWh pe an. Rețineți că, dacă frigiderul are gheață de doar cinci milimetri, consumul de energie al aparatului crește cu aproximativ 30 la sută (1).
Mașina de spălat vase ocupă locul 5 în top, cu un consum de aprox. 245 kWh/an, dar trebuie spus că oricum este mai eficientă decât spălarea manuală, pentru că are un consum de apă cu până la 30% mai mic.
Recomandările noastre sunt:
- Încărcați întotdeauna mașina complet și nu prespălați vasele;
- Folosiți programul Eco, aici apa se încălzește la maximum 50 de grade.
Foarte important, dacă trebuie să vă schimbați aparatele din bucătărie, gândiți-vă că le veți folosi ani buni și că merită să investiți în cele mai eficiente aparate din punct de vedere energetic, pentru a face economii consistente pe termen lung.
Și, în sfârșit, fiți atenți la felul în care vă iluminați bucătăria. Iluminați blaturile de lucru și nu podelele, folosiți lumini în jos și LED-uri încorporate astfel încât să iluminați doar zonele de care aveți nevoie.
*Consumurile prezentate se bazează pe datele actuale ale Asociației Federale a Industriei Energiei și Apei (BDEW) și pe studiile International Energy Agency (IEA)
(1) Sursa: Compania de consultanță energetică CO2online
Despre E.ON Energie România
E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate și soluții energetice având un portofoliu variat format din circa 3,4 milioane de clienți, atât rezidențiali, cât şi companii şi municipalități.
Grupul E.ON este unul dintre liderii pieței de energie, având în România o prezență consolidată de-a lungul a 18 ani. De la intrarea pe piața din România, E.ON a investit 2,1 miliarde de euro, în principal în modernizarea rețelelor. Totodată, valoarea contribuțiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 3 miliarde de euro.