ACTUALITATE
Clujenii către Boc, nemulțumiți de Electric Castle: V-ati pus în pielea celor care locuiesc în zona centrală? A bolnavilor?
O clujeancă nemulțumită de faptul că muzica de la Electric Castle se aude până târziu în noapte, l-a apostrofat pe primarul Emil Boc și i-a cerut socoteală pentru situația creată, una extrem de deranjantă.
”Stimate Domnule Primar, Ati permis instalarea a vreo zece scene in zona centrala a orasului, cu concerte derulate aproape simultan, pana pe la orele 23.30 (conform programului festivalului, desi ieri la orele 24.00 concertele continuau) timp de o saptamana.
V-ati pus putin in pielea celor care locuiesc in zona centrala sau semi-centrala in aceste situatii? A familiilor cu copii mici, a celor care lucreaza, a celor bolnavi, a celor din spitale?
Clujul inseamna mai mult decat publicul de festivaluri, iar cei care v-au votat asteapta ca interesul comun sa fie luat in considerare in mod echilibrat de catre cei care administreaza orasul.
Clujul este un oras al bunului simt. Va rugam sa tineti cont de aceasta si sa actionati in consecinta, pentru ca interesele legitime ale tuturor locuitorilor sai sa fie respectate!”, i-a transmis Livia.
De ce lumea tace și înghite?
Andrei, un alt clujean, s-a declarat și el nemulțumit de situația creată de EC.
”Da, asa este. Nu inteleg cum de lumea tace si inghite galagia nocturna. Primariei nu pare sa ii pese de locuitorii orasului. E ingrijoratoare si aglomerarea oamenilor de peste tot in oras, in conditiile in care e clar ca reintroducerea restrictiilor e doar o chestiune de timp. Ce drept moral vor mai avea sa ne impuna restrictii dupa ce au permis aceste festivaluri in oras?
”Numai banii contează?”
Un alt locuitor al zonei centrale, Andrei Cojocaru, a întrebat Primăria Cluj-Napoca de ce trebuie sa suporte cei care locuiesc in centrul urbei decibelii emanati de boxele Electric Castle?!
”Cine si de ce a dat autorizatie pentru a deranja linistea locuitorilor mult dupa orele 23?! In strainatate (tarile civilizate) astfel de concerte se tin departe de centrul orasului si/sau se termina la orele 22. De ce nu se intampla asta si la Cluj-Napoca?! Numai banii conteaza?!
Domnule primar, Dvs. v-ar place sa bubuie boxele la miezul noptii in fata blocului unde locuiti?!
Festivalul Electric Castle are loc la Cluj-Napoca în perioada 9-12 august.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






