Violența extremă la copii nu apare din senin. Psihiatrul clujean Elena Predescu: Comportamentul agresiv este un semnal de alarmă

Crima din Timiș, unde un adolescent de 15 ani a fost omorât cu bestialitate de prieteni, a readus în prim-plan o întrebare incomodă: cum ajung unii copii sau adolescenți să manifeste comportamente de o violență extremă? Și, mai ales, ar fi putut fi prevenit?

Pentru a înțelege mecanismele din spatele unor astfel de acte, Cluj24 a discutat cu dr. Elena Predescu, profesor universitar la UMF Cluj-Napoca și medic primar în psihiatrie pediatrică.

Ce înseamnă violență extremă din punct de vedere clinic

Din perspectivă medicală, violența extremă nu trebuie confundată cu conflictele obișnuite sau cu ieșirile impulsive specifice anumitor etape de dezvoltare.

Agresiuni fizice severe și repetate, cruzime față de oameni sau animale, amenințări credibile cu moartea sau vătămarea gravă ori utilizarea obiectelor cu potențial letal sunt exemple de astfel de manifestări.

„Vorbim despre comportamente făcute intenționat, nu doar reactive, de o gravitate foarte mare și cu potențial major de vătămare. Mai concret, violența extremă include comportamente precum: agresiuni fizice severe și repetate asupra altor persoane, utilizarea sau tentativa de utilizare a armelor ori a obiectelor cu potențial letal, acte de cruzime față de oameni sau animale, amenințări credibile cu moartea sau vătămarea gravă.  Acestea nu sunt simple manifestări izolate de agresivitate sau impulsivitate care pot uneori să apară în anumite etape ale dezvoltării, în special în adolescență”, explică dr. Elena Predescu.

Potrivit medicului psihiatru, violența extremă  nu este explicabilă prin vârstă, nivel educațional sau conflicte obișnuite, ea indică o afectare gravă a reglării emoționale, empatiei și relațiilor cu ceilalți.

„În majoritatea situațiilor există o tulburare de fond, cum ar fi tulburările de conduită severe, tulburările de control al impulsurilor, anumite tulburări de spectru psihotic sau situații complexe de traumă și neglijare. Este esențial de subliniat că nu vorbim despre un diagnostic în sine, ci despre un nivel de severitate al comportamentului, care necesită evaluare clinică și intervenție promptă. De aceea, abordarea corectă nu este una punitivă, ci una terapeutică, orientată spre protecția copilului, a familiei și a comunității”, subliniază specialistul.

Fenomen rar, dar cu vârsta de debut în scădere

Deși violența extremă rămâne un fenomen rar comparativ cu agresivitatea generală sau bullying-ul, se observă schimbări îngrijorătoare. În ultimii, episoadele de violență extremă au început să aibă un debut tot mai devreme.

„Violența extremă rămâne un fenomen rar comparativ cu agresivitatea generală sau bullying-ul, dar observăm în ultimii ani o creștere a complexității cazurilor și o scădere a vârstei de debut. Această tendință este corelată cu creșterea expunerii la diverse adversități, inclusiv în mica copilărie, stres cronic și factori socio-familiali destabilizatori”, spune dr. Predescu Elena.

Această tendință este asociată cu expunerea timpurie la adversități, stres cronic și medii familiale instabile. În paralel, o mai bună identificare și raportare a cazurilor contribuie la percepția unei creșteri a fenomenului.

„Expunerea la medii violente (acasă, școală, comunitate) este asociată cu probleme emoționale și comportament agresiv crescut în adolescență. Nu vorbim neapărat despre o explozie a fenomenului, ci despre un cumul de factori de risc care, în anumite situații, devin mai frecvenți. În același timp, există o capacitate mai bună de identificare și raportare, ceea ce poate amplifica percepția creșterii acestui fenomen”, a adăugat psihiatrul pediatric,

Violența nu are o singură cauză

Un element-cheie în înțelegerea acestui tip de comportament este faptul că nu există o cauză unică.

„Niciun factor singular nu produce violență extremă. Riscul apare atunci când mai mulți factori de vulnerabilitate se cumulează și intervenția lipsește”, explică medicul.

Trauma complexă din copilărie, abuzul, neglijarea, lipsa unor adulți stabili, expunerea repetată la violență și lipsa sprijinului terapeutic sunt printre cei mai importanți factori de risc.

Creierul copilului și al adolescentului, aflat încă în dezvoltare, este deosebit de vulnerabil în ceea ce privește controlul impulsurilor și reglarea emoțiilor.

Rolul major al mediului familial

Familia joacă un rol central în dezvoltarea emoțională a copilului. Abuzul fizic sau emoțional, neglijarea cronică sau conflictele intense influențează direct capacitatea copilului de a-și gestiona emoțiile și de a dezvolta empatie.

„Mediul familial are un rol central. Abuzul fizic sau emoțional, neglijarea cronică, conflictele intense influențează dezvoltarea circuitelor din creier responsabile de autocontrol, empatie și reglare emoțională. De exemplu, lipsa unui atașament securizat (relația copilului cu adultul de îngrijire formată din primele luni de viață) prezice frecvent apariția comportamentelor antisociale severe.

Expunerea repetată la pedepse creează un model prin care agresivitatea devine „normală” în rezolvarea conflictelor, iar violența sau haosul emoțional devin, uneori, singurele limbaje cunoscute. În realitate, de multe ori, comportamentul violent este expresia unei suferințe relaționale profunde. Astfel, investiția în relația părinte–copil este una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenție demonstrate științific”, afirmă dr. Predescu.

Expunerea la violență, inclusiv în mediul online

Există dovezi clare că expunerea repetată la violență, în familie, comunitate, online sau prin jocuri și rețele sociale, poate contribui la dezvoltarea comportamentelor agresive severe.

Această expunere poate duce la desensibilizare, normalizarea agresiunii și dificultăți de reglare emoțională.

„Este important de subliniat că expunerea singură nu este suficientă; riscul apare atunci când se suprapune peste vulnerabilități emoționale sau sociale”, explică medicul psihiatru.

Tulburările psihice și riscul stigmatizării

Un mit frecvent este asocierea directă dintre violență și diagnosticele psihiatrice.

Anumite tulburări pot crește vulnerabilitatea, mai ales în lipsa tratamentului, dar nu determină automat comportamente extreme.

Stigmatizarea copiilor cu probleme de sănătate mintală poate agrava situația, întârziind accesul la ajutor specializat.

„Este esențial să evităm stigmatizarea, majoritatea copiilor cu diagnostice psihiatrice nu sunt violenți. Da, anumite tulburări sunt asociate cu un risc crescut, dar nu îl determină automat.

În general vorbim de tulburările de conduită severe cu debut precoce sau tulburări asociate cu dificultăți majore de reglare emoțională, mai ales dacă sunt însoțite de adversitate familială și lipsă de intervenție psihosocială timpurie. Este foarte important de subliniat că aceste tulburări nu determină violența, ci cresc vulnerabilitatea în absența tratamentului adecvat”, avertizează dr. Predescu.

Semnele de alarmă care nu trebuie ignorate

Agresivitatea repetată și disproporționată, lipsa empatiei sau a sentimentului de vinovăție, cruzimea față de animale, amenințările credibile, izolarea socială accentuată sau fascinația persistentă pentru violență sunt semnale de alarmă importante, mai ales atunci când persistă în timp.

„Foarte importantă este însă persistența acestor comportamente în timp. În momentul actual avem dovezi că ele sunt de cele mai multe ori rezultatul afectării circuitelor din creier responsabile de emoții și autocontrol, și nu simple manifestări «de caracter»”, a adăugat medicul psihiatru.

De asemenea, există anumite comportamente „banale” care dacă sunt ignorate, pot duce la cazuri în care copilul ajunge să fie violent.

„Minciuna constantă, opoziționismul sever, sfidarea regulilor, agresivitatea verbală persistentă, distrugerea deliberată de obiecte sau bullying-ul pot părea inițial «probleme de disciplină». Ignorate sau tratate exclusiv punitiv, ele pot evolua spre comportamente antisociale grave, mai ales în lipsa intervenției terapeutice. A ignora aceste semne înseamnă a pierde o fereastră critică de prevenție”, a avertizat Dr. Predescu Elena.

Demontarea miturilor despre copiii violenți

Un obstacol major în gestionarea acestor situații îl reprezintă miturile larg răspândite în societate.

„Un mit frecvent este că acești copii sunt răi, răutatea este înnăscută, sunt pierduți. Studiile arată însă că factorii de mediu, biologici și experiențiali interacționează complex pentru a produce traiectorii comportamentale. În realitate, vorbim despre copii aflați în suferință, cu nevoi emoționale majore. Alt mit este că pedeapsa severă rezolvă problema, de fapt de cele mai multe ori se produce opusul, pedeapsa severă agravează violența”, explică Elena Predescu.

Școala și intervenția timpurie

Școala reprezintă un punct-cheie în identificarea timpurie a acestor situații.

Profesorii și consilierii școlari pot observa schimbări subtile de comportament, iar programele de dezvoltare a competențelor socio-emoționale s-au dovedit eficiente în reducerea riscului de escaladare a violenței.

Colaborarea dintre familie, școală și specialiștii în sănătate mintală este una dintre cele mai eficiente strategii de prevenție.

„Școala este un punct crucial de detecție și intervenție. Profesorii și consilierii școlari pot observa schimbări minore de comportament, izolarea, escaladarea conflictelor sau scăderea bruscă a performanței. Programele de prevenție care dezvoltă competențele socio-emoționale reduc semnificativ riscul de comportamente agresive și favorizează incluziunea socială, reglarea emoțiilor și rezolvarea nonviolentă a conflictelor.  Colaborarea între cadrele didactice, consilierii școlari și specialiștii în sănătate mintală este susținută de dovezi ca fiind una dintre cele mai eficiente strategii de prevenție”, a adăugat medicul psihiatru.

 Violența extremă la copii nu apare din senin

Potrivit medicului psihiatru, violența extremă la copii nu apare din senin și nu este inevitabilă. Cu toate acestea,  dacă se acționează la timp și este abordată cu responsabilitate, empatie și competență, violența poate fi prevenită.

„Investiția în sănătatea mintală a copiilor, în medii familiale stabile și în școli cu programe de prevenție eficiente este esențială pentru siguranța și sănătatea întregii societăți. Vorbim de fapt de o responsabilitate colectivă, nu individuală”, a încheiat Dr. Predescu Elena.