Cum lovește austeritatea lui Bolojan familiile cu venituri mici. Cristina Raț, sociolog UBB Cluj: Efectele vor fi dezastruoase

România intră în 2026 cu o țintă de reducere a sărăciei până în 2027 care „pare incertă”, pe fondul măsurilor de austeritate introduse prin „ordonanța trenuleț” și întărite ulterior în Guvernul Bolojan prin Legea nr. 141/2025. Înghețarea salariului minim și a prestațiilor sociale, renunțarea la indexări și schimbarea regulilor din sistemul public de sănătate au erodat, în doar câteva luni, o tendință de îmbunătățire vizibilă în perioada 2020–2024.

Într-o analiză realizată pentru Fundația Friedrich Ebert, Cristina Raț, lector la Departamentul de Sociologie al Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca arată că deciziile adoptate în 2025 au împins familiile cu copii și venituri mici și mai departe de „coșul minim pentru un trai decent”, iar costurile reale riscă să fie plătite în timp: în sănătate, în educație și, în cele din urmă, în economie.

Ținta de reducere a sărăciei până în 2027, în ceață

România și-a asumat, prin Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei 2022–2027, reducerea ponderii populației aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială cu cel puțin 7% față de anul 2020. În termeni numerici, acest obiectiv ar presupune scăderea de la 23,4% în 2020 la aproximativ 16,4% în 2027.

Până în 2024, trendul părea favorabil: rata sărăciei relative coborâse treptat la circa 19%, o reducere de 4,4 puncte procentuale. Potrivit analizei Cristinei Raț, măsurile de austeritate adoptate în 2025 și cele anunțate pentru 2026 „subminează posibilitatea” atingerii acestei ținte.

Explicația nu ține doar de statistici, ci de o ecuație simplă: atunci când veniturile și prestațiile sunt înghețate într-un context de inflație, diferența se vede direct în frigider, în facturi și în accesul la servicii.

„Pragul de sărăcie pe care eu l-am folosit, cel convențional calculat de Eurostat și Institutul Național de Statistică, este calculat ca 60% din venitul median pe membru echivalent de gospodărie. Valoarea sa este de 4.070 de lei pe lună pentru o gospodărie cu doi adulți și doi copii. Evident că o familie cu doi copii de vârstă școlară nu poate să trăiască din această sumă. N-are cum”, explică Cristina Raț pentru Cluj24.

Coșul „pentru un trai decent” versus veniturile reale

Studiul pornește de la o situație „tipică” din imaginarul public: o familie cu doi copii de vârstă școlară. Scopul este de a ilustra clar efectul cumulativ al austerității asupra unei familii ușor de recunoscut.

„Am încercat să modelez care este efectul măsurilor de austeritate cumulată asupra unei asemenea familii, în funcție de relația lor cu piața muncii: dacă sunt beneficiari de venit minim de incluziune, dacă un părinte este angajat pe salariul minim sau dacă ambii părinți lucrează pe salariul minim”, explică ea.

Rezultatele sunt tăioase. Pentru o familie cu doi adulți plătiți la salariul minim și doi copii de vârstă școlară, venitul total, inclusiv alocațiile și suplimentele pentru energie, ajunge la doar aproximativ jumătate din valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent, calculat la 11.370 lei pe lună.

Familiile nu pot avea un trai decent

Dacă doar unul dintre părinți are salariul minim, iar celălalt nu are venituri, bugetul acoperă aproximativ 36% din coș. Pentru o familie de șomeri de lungă durată, beneficiară de venit minim de incluziune (VMI), venitul ajunge la circa o cincime din această valoare.

De remarcat decalajul dintre pragul monetar al sărăciei relative de 4.070 lei/lună și valoarea coșului minim pentru un trai decent de 11.370 lei/lună.

În scenariul familiei cu un singur salariu minim, trecerea ușoară peste pragul de sărăcie înseamnă, în practică, o vulnerabilitate extremă: orice cheltuială neprevăzută, o factură mai mare iarna, o rețetă medicală, o reparație, un manual sau un telefon necesar școlii, poate împinge gospodăria înapoi sub acest prag.

Și mai grav, raportat la pragul sărăciei relative monetare, familia titulară de VMI ajunge la 43,8% din prag. În practică, asta înseamnă că o familie poate „ieși” tehnic peste prag în unele configurații, dar rămâne la distanță mare de costurile reale ale unui trai decent.

„Coșul minim pentru un trai decent este de aproximativ 11.000 de lei, adică de 2,5 ori mai mare decât pragul de sărăcie cu care am lucrat eu. Faptul că o familie cu doi copii, cu salarii minime, trece, în unele cazuri, peste prag nu înseamnă că poate avea un trai decent”, subliniază Raț.

Prestații înghețate și erodarea prin inflație

Analiza arată că măsurile de austeritate introduse prin „ordonanța trenuleț” și extinse prin Legea nr. 141/2025 au subminat tendința de îmbunătățire a situației economice a familiilor cu copii. Mecanismul central este înghețarea salariului minim, a indicatorului social de referință (ISR) și a indexărilor prevăzute în legislația socială.

ISR, în funcție de care se calculează mai multe prestații sociale, a fost indexat ultima dată în martie 2024, la 660 de lei. Înghețarea acestuia afectează în lanț indemnizația de șomaj, prestațiile pentru dizabilități, valoarea minimă a indemnizației pentru creșterea copilului și alte ajutoare.

Cristina Raț subliniază că neindexarea salariului minim și a prestațiilor sociale este a doua cea mai gravă măsură din pachetul de austeritate, după sănătate.

„A doua măsură care va afecta cel mai mult este neindexarea salariului pe economie. Pentru că, la nivelul celor care beneficiază de ajutor social, din păcate, și până acum a fost așa de mic, încât faptul că nu crește procentual cum ar trebui e injust, dar nu schimbă fundamental profunzimea sărăciei.

Era rău și înainte, acum va deveni și mai rău”, explică lectorul UBB.

În același timp, renunțarea la majorarea alocațiilor pentru copii și la creșterea venitului minim de incluziune se înscriu, în analiza autoarei, „în același tipar de regres”. Creșterile mici din ultimii ani riscă să fie complet erodate de inflație și de noile obligații legate de contribuția la sănătate.

Copiii, costul ascuns al austerității

Dincolo de impactul imediat asupra bugetelor, studiul insistă asupra efectelor pe termen lung ale austerității asupra copiilor. Lipsa resurselor suficiente într-o familie afectează direct sănătatea și dezvoltarea acestora, cu consecințe care se vor vedea abia peste ani.

„Dacă eu acum, la un copil de 7–8 ani, nu-i dau suficientă mâncare să crească, asta înseamnă că va avea probleme de sănătate și peste 10 ani, când vreau să-l pun să lucreze în construcții sau în industrie, nu o să aibă forță”, explică Raț, referindu-se strict la capacitatea fizică.

„Un copil care-i flămând nu se poate concentra, va avea probleme de adaptare la școală și rezultate educaționale sub capacitatea sa reală”, adaugă ea, subliniind efectele asupra dezvoltării cognitive și parcursului educațional.

În acest context, austeritatea devine o problemă economică majoră, nu doar una socială: „Nu vorbesc despre empatie sau justiție socială, ci strict despre un considerent economic.

Dacă nu investim acum în copii, vom ajunge să avem peste 10 ani o forță de muncă cu care nu putem să facem nimic.”

Munca suplimentară și timpul „furat” din familie

Un alt efect indirect este modul în care veniturile insuficiente obligă părinții să caute soluții alternative.

„Majoritatea familiilor cu venituri scăzute încearcă să-și suplimenteze veniturile fie prin al doilea loc de muncă, fie prin munci informale”, arată lectorul.

Această strategie de supraviețuire reduce însă drastic timpul petrecut cu copiii.

„Salariul minim ar trebui să permită un mod de viață decent, în care lucrezi opt ore, ai opt ore pentru familie și opt ore de somn. Când asta nu se întâmplă, iei din timpul cu familia pentru a munci suplimentar”, explică ea. Consecințele se văd în relația părinte–copil și în dificultățile școlare.

România se confruntă, deja, cu una dintre cele mai puternice corelații din Europa între nivelul educațional al părinților și performanțele copiilor. În aceste condiții, îmbunătățirile punctuale din sistemul de educație nu pot compensa precaritatea de acasă.

„Cea mai dură măsură”: sănătatea și ieșirea coasiguraților din sistem

Cristina Raț consideră că cea mai severă măsură din pachetul de austeritate este schimbarea regulilor de acces la sistemul public de sănătate. Renunțarea la statutul de coasigurat și condiționarea accesului de plata contribuției reprezintă, în opinia sa, „cea mai dură” decizie.

„Este cea mai dură, pentru că scoate din sistem coasigurații și condiționează accesul categoriilor care până acum erau acoperite de plata contribuției”, susține sociologul clujean.

În România, unde modelul familial este încă puternic, acest statut acoperea lucrători familiali neremunerați, în special femei din agricultură, care nu au salariu, asigurare medicală sau pensie, deși muncesc.

„Această măsură va afectat cel mai mult, probabil, femeile cu vârsta de peste 50 de ani din agricultură, care până acum erau coasigurate ale soților angajați și care suferă frecvent de probleme de sănătate”, avertizează Raț.

Măsura afectează direct persoanele cele mai vulnerabile și riscă să le lase fără acces real la servicii medicale, în afara urgențelor și a programelor naționale de sănătate. Aici nu mai este vorba doar despre cât își pot permite familiile cu venituri mici, ci despre dacă mai sunt sau nu incluse în sistem.

Pentru șomeri, familii din mediul rural și gospodării dependente de statutul de coasigurat, această schimbare înseamnă pierderea unei plase minime de siguranță și expunerea directă la excludere medicală.

Cât adună statul din CASS și ce alternativă ar produce mai mult

Pentru a testa argumentul oficial al „echității”, analiza calculează sumele care ar putea fi colectate din introducerea contribuției de 10% pentru mai multe categorii vulnerabile: șomeri indemnizați, beneficiari de venit minim de incluziune și părinți aflați în concediu de creștere a copilului.

Estimările indică aproximativ 762 de milioane de lei anual. În contrast, reintroducerea unei contribuții modice a angajatorilor la CASS, de 0,7% din fondul de salarii, ar putea aduce aproximativ 5,1 miliarde de lei pe an, semnificativ mai mult.

„Echitate nu înseamnă să contribuie toată lumea la fel, ci să recunoaștem avantajele și dezavantajele structurale care există în societate, iar cei ajunși în poziții avantajoase să contribuie pentru a echilibra dezavantajele cu care se confruntă alții”, subliniază Cristina Raț.

De la reducerea inegalităților la regres

Deși cheltuielile sociale ale României au fost istoric scăzute, perioada 2020–2024 a marcat un trend de reducere a inegalităților și a sărăciei. Acest trend riscă acum să fie inversat.

„Este foarte clar că în 2025 și în 2026 vom vedea o creștere a sărăciei și a inegalităților sociale și o să avem mai multe probleme generate de acest lucru”, avertizează autoarea studiului.

Un aspect care a șocat-o în mod special a fost modul în care măsurile au fost adoptate: „Cu câtă ușurință, de parcă asta ar fi cel mai normal lucru de pe Pământ.”

În opinia sa, tăierile nu au fost prezentate ca o ultimă soluție, după ce alte posibilități de rebalansare fisclă au fost deja epuizate. „Alternative precum impozitarea progresivă și taxarea mai ridicată a averii și a capitalului nici măcar nu au fost luate în considerare. S-a tăiat direct de la cei mai vulnerabili, lipsiți de putere politică”, a menționat aceasta.

2026, „un an foarte greu”

Privind spre viitor, Cristina Raț este categorică în privința efectelor: „Efectele acestor legi n-au cum să nu fie dezastruoase. Ele vor fi dezastruoase.”

În lipsa unor corecții, 2026 se anunță un an foarte greu, fără o plasă reală de siguranță pentru categoriile vulnerabile. Alocațiile și prestațiile sociale nu mai pot compensa pierderile, fiind erodate de inflație.

„Toate acele creșteri foarte mici, dar care au avut un efect, vor fi erodate complet de inflație. Deja se simte.

Categoriile precare nu au resursele pentru a influența deciziile politice. Vocile lor sunt curmate rapid prin discursuri rasiste sau fals meritocrate.

Pe termen scurt, cei mai săraci vor suferi cel mai mult. Pe termen mediu și lung, însă, vom avea cu toții de suferit”, concluzionează Cristina Raț.

Cine este Cristina Raț

Cristina Raț este lector universitar la Departamentul de Sociologie al Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde predă cursuri despre inegalități sociale și politici sociale. Domeniile sale de cercetare includ relația dintre inegalitățile sociale și statele bunăstării, politicile familiale, sărăcia și excluziunea socială, comunitățile rome marginalizate și munca precară.