ECONOMIE
Cîțu: O treime din alocările prin PNRR merg către transporturi
Premierul Florin Cîțu a anunțat luni că o treime din alocările prin PNRR vor merge pentru transporturi. Acesta a anunțat că sunt vizate 64 de reforme și 107 investiții din toate domeniile.
Premierul a spus luni că sunt vizate reforma educației, a pensiilor, cea fiscală și că în total 64 de reforme vor fi aplicate, „de care vor beneficia românii și care vor crește încrederea în sectorul public”.
Șeful Executivului a spus că reformele merg mână în mână cu investițiile și a precizat că vor beneficia de alocări 107 investiții dint oate domeniile.
„O treime din alocări merge spre transporturi, cea mai mare alocare aprobată de comisie pentru acest domeniu, iar acest lucru va face diferența pentru România”, a spus Florin Cîțu.
Conform acestuia, 3,1 miliarde vor fi alocate pentru autostazi, A7, A8, A1 și A3, 3,9 miliarde pentru căi ferate și trenuri, 1,2 miliarde pentru mobilitate urbană, iar 600 de milioane de euro pentru investiții la metrou în Bucuești și Cluj.
„Trebuie să fim foarte atenți la partea de implementare. Toți cei responsabili să își facă treaba pentru că fiecare piesă de puzzle este importantă. Un lucru pe care îl pot garanta este că Guvernul României va implementa toate reformele asumate, va atinge toate țintele propuse și își va îndeplini toate sarcinile, astfel încât România să atragă toți banii puși la dispoziție prin PNRR. Pentru că altă cale nu există, nu mai putem sta pe loc când întreaga lume se dezvoltă. Prin urmare, până în 2026, când PNRR va fi finalizat, vom avea alte standarde pentru traiul zilnic, iar economia va fi aproape de media europeană”, a mai spus premierul.
(sursa: Mediafax)
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






