Connect with us

ACTUALITATE

Centrul de vaccinare din mașină de la Cluj va fi funcțional de luni. Subprefect: E ca și cum am merge la FAST FOOD. Ce spune Boc

Publicat


Subprefectul Clujului, Irina Munteanu, a anunțat astăzi, că în doar câteva zile clujenii se vor putea vaccina din propria mașină. Locul unde se va putea face acest lucru este platoul Sălii Sporturilor din Cluj-Napoca, iar programul va fi, se pare, de la 8 la 20.

”Centrul de vaccinare drive-thru de la Cluj-Napoca va fi funcțional în câteva zile. Vom avea posibilitatea să ne urcăm în mașină, așa cum mergem la fast food… Să ne urcăm în mașină și să ne vaccinăm din mașina și apoi să ne continuăm activitatea zilnică”, a spus subprefectul Irina Munteanu, în cadrul evenimentului „Vaccinare și testare pentru învățare”, organizat de Inspectoratul Școlar Cluj.

Centrul de vaccinare din mașină ar putea deveni operațional de luni, 26 aprilie.

Aceasta a mai precizat că va demara și vaccinarea persoanelor din zonele greu accesibile ale județului.

„Aici deja centralizăm datele și avem liste cu persoanele care optează pentru vaccinare. O veste bună este că numărul persoanelor este scăzut, asta pentru că foarte multe s-au vaccinat deja cu ajutorul rudelor, prietenilor, care le-au înscris pe platformă”, a mai spus Irina Munteanu.

O altă acțiune de vaccinare este cea care permite administrarea serului în centre înființate la nivelul unor companii private, pentru angajați, familiile acestora și locuitori din zonele respective.

Clujul, în top la numărul persoanelor vaccinate

Subprefectul Irina Munteanu a mai precizat că miercuri, la Cluj, numărul persoanelor vaccinate împotriva Covid-19 a ajuns la peste 210.000.

În ceea ce privește cadrele medicale, au fost vaccinate deja 53.000.

Ce spune Boc

Primarul Emil Boc a spus azi la rândul său că la nivelul municipiului suntem la 4,51 incidența COVID, o scădere constantă.

”Oamenii aici sunt responsabili, și încet, dar sigur, suntem pe o traiectorie care ne duce către o revenire cât mai aproape de normalitate. Nu mai este mult până departe, dar nu trebuie să luăm piciorul de pe accelerarea vaccinării și respectarea măsurilor. S-a dovedit că se poate coborî rata de infectare și fără carantină. Cheia sunt clujenii. Clujul e pe primul loc în România la vaccinare, cu peste 30% persoane vaccinate.

De luni avem și alte noi 5 centre deschise pentru vaccinare. De azi vom avea și un centru drive thru, adică mergi cu mașina, ca la McDonalds, și te vaccinezi. Pe platoul de la Sala Sporturilor vom avea de luni un asemenea centru funcțional”, a spus Boc.

Foto: pixabay.com




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate