ADMINISTRAȚIE
Ce investiții se fac la Cluj pentru spațiile verzi. 190 de hectare noi și extinse
Primarul Emil Boc a prezentat, luni, în cadrul proiectului de buget aferent anului 2021, dimensiunea verde a municipiului Cluj-Napoca.
Edilul a menționat că au fost prevăzute 190 de hectare de spații noi și extinse, cu o finanțare consistentă.
”Cel mai mare parc este Parcul Est, dar continuăm cu Baza sportivă La Terenuri, care se finalizează anul acesta, avem Parcul Zorilor în ședința de miercuri a Consiliului Local, Pădurea Tineretului, care se termină anul acesta, skate park-ul Rozelor la fel, dar și proiecte de viitor precum Baza sportivă din Borhanci, zona verde la Expo Transilvania, Parcul Feroviarilor e în licitație, mai avem și Parcul Colina – o dată cu realizarea Centurii Metropolitane, Parcul Primăverii, Parcul Ștefan cel Mare. Acestea sunt câteva exemple care întâresc dimensiunea verde și nepoluantă a orașului”, a declarat primarul Emil Boc.
Din cele 190 de hectare verzi noi și extinse, 160 de hectare sunt spații noi.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






