ECONOMIE
Bosch a investit 76 de milioane de euro la Cluj. Firma germană pregăteşte lupta cu COVID-19
Bosch a anunţat că, în 2019, a investit în România peste 76 de milioane de euro. Investiţiile sunt în principal în dezvoltarea uzinelor sale de producţie din cadrul diviziei Soluţii de mobilitate din Cluj şi Blaj, precum şi în domeniul cercetării şi dezvoltării, în Centrul de Inginerie Bosch din Cluj.
De asemenea, Bosch arată că vânzările consolidate înregistrate în România au însumat, în 2019, peste două miliarde de lei (436 de milioane de euro).
Compania germană contribuie şi la limitarea răspândirii pandemiei de COVID-19.
„Compania intenţionează să producă peste un milion de teste rapide în 2020 şi să crească producţia de teste la trei milioane anul viitor. Mai mult, în unele regiuni, Bosch produce măşti de protecţie şi dezinfectanţi, utilizate în principal pentru protecţia angajaţilor săi. În România, Bosch a donat echipamente medicale, echipamente de protecţie, electrocasnice Bosch, scule electrice şi componente auto Bosch pentru spitalele şi pentru personalul medical din prima linie şi a contribuit, împreună cu jucători importanţi ai industriei auto locale, la punerea în funcţiune a 50 de ventilatoare mecanice. Voluntarii Bosch au donat, în mod individual, bani, laptopuri şi alte dispozitive electronice, oferind astfel provizii de alimente şi facilitând accesul la educaţie pentru mai multe familii dezavantajate”, se arată într-u raport de ieri al Bosch.
Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de peste 25 de ani şi numără peste 8.000 de angajaţi.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






