ACTUALITATE
Bărbat de 49 de ani din Baciu accidentat la traversarea străzii. Șoferul este din Aghireșu
La data de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 20.00, s-a produs un accident rutier pe DN1F E81, în localitatea Baciu.
Un conducător auto în vârstă de 21 de ani, din comuna Aghireşu, care se deplasa pe DN1F E81, din direcţia Cluj-Napoca spre Zalău, a surprins şi accidentat un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Baciu, care în calitate de pieton, se afla angajat în traversarea străzii.
În urma evenimentului, bărbatul de 49 de ani, a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
Sursa: IPJ Cluj
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






