EVENIMENT
Avertizări Cod galben de ceaţă şi polei în zone din Cluj şi alte 7 judeţe
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în mai multe zone din Dobrogea, Moldova, Crişana şi Transilvania.
Potrivit meteorologilor, până la ora 12:00, în localităţi din judeţele Constanţa, Tulcea, Bacău, Neamţ, Vrancea, Sălaj, Cluj şi Bistriţa-Năsăud, ceaţa persistentă va determina scăderea vizibilităţii sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, iar în funcţie de condiţiile locale se poate forma gheţuş.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






