EVENIMENT
Adrian Papahagi îl acuză de plagiat pe preşedintele PMP Cluj. „Să-şi ceară scuze public”.Papahagi a fost vicepreşedintele PMP
Universitarul clujean Adrian Papahagi îl acuză de plagiat pe senatorul Vasile Cristian Lungu, preşedinte al PMP Cluj. Menţionăm că Adrian Papahagi a fost vicepreşedinte naţional al PMP şi acum îi cere scuze publice preşedintelui PMP Cluj.
„Descopăr cu imensă iritare că, într-un memoriu adresat conducerii Universității Babeș-Bolyai, dl. Senator Lungu (PMP) plagiază texte scrise de mine pe Facebook. Nu mi-a cerut permisiunea să mă preia și nu i-aș fi acordat-o. Această practică este inacceptabilă, și îi solicit să-și ceară scuze public. Nu accept să fiu anexat abuziv inițiativei sale sau acțiunii unui partid politic cu care nu am nicio legătură.
Pozițiile mele îmi aparțin: ele pot fi citate jurnalistic, dar nu pot fi anexate politic. Rămân o voce liberă, într-o universitate și într-o societate liberă. Ce scriu pe Facebook mă angajează și mă reprezintă doar pe mine: cine se regăsește în cuvintele mele nu devine automat proprietarul lor”, scrie Adrian Papahagi.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






