Connect with us

ACTUALITATE

2668 de persoane au fost confirmate cu COVID-19 la nivel național

Publicat


În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.668 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 30 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 726.918  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 672.532 de pacienți au fost declarați vindecați.

68 de persoane au murit în ultimele 24 de ore

În intervalul 29.01.2021 (10:00) – 30.01.2021 (10:00) au fost raportate 68 de decese (40 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 6 decese la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 19 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani și 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani.

63 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

1018 persoane sunt internate la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.702. Dintre acestea, 1.018 sunt internate la ATI.

24.456 de teste RT-PCR și 6928 de teste rapide antigenice au fost efectuate în ultimele 24 de ore

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.432.062 de teste RT-PCR și 115.176 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.456 de teste RT-PCR (12.273 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.183 la cerere) și 6.928 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 2.213 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 30 ianuarie.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate