Connect with us

CULTURA

VIDEO. Mitropolitul Clujului, mesaj de Crăciun: Trebuie să fim darnici cu cei din jur și după puterea noastră să îi ajutăm

Publicat

Publicitate
Mitropolitul

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț, a transmis, luni, un mesaj de Crăciun credincioșilor de la reședința mitropolitană din Cluj-Napoca, în care a spus că ”trebuie să fim darnici cu cei din jurul nostru și după puterea noastră să îi ajutăm”.

”Dăm slavă lui Dumnezeu că suntem liberi și ne putem manifesta așa cum ne place. Ar trebui ca, prin viața noastră, prin felul a fi, noi să-l mărturisim pe Hristos prin corectitudinea și credința noastră.

La ultimul recensământ, mai toți cetățenii au declarat că au o credință, cei mai mulți ortodocși, lucru care ne bucură, dar dacă facem pe teren o verificare constatăm că duminica, la biserică, sunt prezenți cam 10% dintre cei care s-au declarat creștini.

Noi, ca slujitori ai bisericii, am încerca ca prin felul de a fi, prin viața noastră, să îi <<contaminăm>> și pe ceilalți să aibă o viață religioasă normală.

Sărbătoarea păcii

(…) Sărbătoarea Crăciunului este sărbătoarea nașterii Domnului Hristos, pe el trebuie să-l mărturisim, dar sărbătoarea Crăciunului este și sărbătoarea păcii. Atunci când s-a născut Domnul Hristos în ieslea din Bethleem oastea cerească s-a coborât din Cer și a interpretat primul colind <<Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace și între oameni bunăvoire>>.

Imediat ne zboară gândul la războiul din Ucraina, cum n-am dorit să se termine războiul, mor atâția oameni”, a spus mitropolitul Andrei.

Potrivit acestuia, sărbătoarea Crăciunului este și sărbătoarea darurilor. ”Cel mai mare pe care Dumnezeu ni l-a făcut este Nașterea Domnului Hristos, care a venit să se nască și să crească să ne mântuiască.

Gândindu-ne la acest dar mare și noi înșine trebuie să fim darnici cu cei din jurul nostru și după puterea noastră să îi ajutăm”, a subliniat IPS Andrei Andreicuț.

Acesta a precizat că Pastorala din acest an de Crăciun se intitulează ”Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri” și va fi citită în ziua Nașterii Domnului în toate bisericile de pe raza Mitropoliei Clujului,




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate