Connect with us

EDUCATIE

Ministrul Educației, Daniel David, și-a dat demisia

Publicat

Publicitate
Daniel David, ministrul Educației

Ministrul Educației, Daniel David, și-a depus demisia din Guvernul României chiar înainte de Crăciun. Demisia ar fi fost transmisă cabinetului premierului Ilie Bolojan.

Conform MediaFax, Daniel David nu ar fi fost de acord cu reducerea fondurilor și a locurilor bugetate din universități, dar nici cu adoptarea unui buget de austeritate pentru educație, în condițiile în care sistemul a fost deja afectat de tăieri anterioare.

Revenire la universitate: Daniel David se va întoarce ca rector al UBB

După plecarea din Guvern, Daniel David urmează să revină în funcția de rector al Universitatea Babeș-Bolyai, poziție pe care a ocupat-o anterior numirii sale în Executiv.

„Nu vizez o carieră politică și am tot amânat plecarea”

David Daniel, și-a exprimat dorința plecării din Gurvern potrivit unor declarații făcute ieri, la TVR INFO, unde Daniel David a recunoscut public că ia în calcul plecarea din funcție în 2026. Ministrul a explicat că ar fi corect ca bugetul educației pentru anul viitor să fie pus în aplicare de un ministru care l-a negociat.

Întrebat dacă va rămâne în Guvern până la finalul mandatului premierului Ilie Bolojan, Daniel David a precizat că mandatul său a fost gândit încă de la început ca unul temporar.

Daniel David a explicat că intenția inițială a fost să rămână doar câteva luni, apoi până la începutul anului școlar și ulterior până la evaluarea generală realizată de Comisia Europeană, pentru a evita blocarea fondurilor europene.

„Eu vă spun sincer, eu am venit cu un orizont de câteva luni până în luna mai când trebuia aşezată instituţia prezidenţială şi stabilizată ţara. Din mai am venit cu ideea că rămân până când începe şcoala, pentru a ajuta trecerea ţării prin evaluările internaţionale că arăta foarte rău ca un ministru al celui mai mare sistem bugetar să plece şi nu ştiam cum o să înceapă şcoala după măsurile fiscal-bugetare.

După aceea ideea era că rămân până când Comisia Europeană face evaluarea globală şi o să ne spună că lucrurile sunt ok, fondurile europene nu sunt blocate şi ţara este stabilă. Nu vizez o carieră politică. Cred că mi-am adus contribuția și am tot amânat plecarea de foarte multe ori”, a declarat ministrul.

Ministrul a mai afirmat că nu ar fi corect să elaboreze bugetul educației pe un an fără a-și asuma continuarea mandatului, motiv pentru care plecarea sa a devenit o opțiune concretă.

Când a fost numit Daniel David ministru

Daniel David a fost numit ministru al Educației în 23 decembrie 2024, în cadrul Guvernului condus de Ilie Bolojan, într-un context marcat de instabilitate politică, presiuni bugetare și negocieri cu instituțiile europene privind deficitul și cheltuielile publice.

Numirea sa a venit după ce a renunțat temporar la funcția de rector al Universitatea Babeș-Bolyai, fiind prezentat ca o soluție pentru conducerea unuia dintre cele mai mari sisteme bugetare din România.

Încă de la preluarea mandatului, Daniel David a declarat public că nu își propune o carieră politică și că implicarea sa în Executiv este limitata în timp, cu obiective punctuale: stabilizarea instituțională a Ministerului Educației, gestionarea începutului de an școlar și evitarea blocării fondurilor europene.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate