Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Un singur ofertant pentru cele 7 rame electrice ale trenului metropolitan din Cluj. Proiect de sute de milioane de lei

Publicat

Publicitate
tren

O singură firmă a depus ofertă pe SEAP pentru achiziționarea a 7 rame electrice pentru trenul metropolitan la licitația organizată de Primăria Cluj-Napoca, proiect cu o valoare cuprinsă între 333,8 milioane lei și 443,6 milioane de lei.

Potrivit procesului verbal, publicat, luni, pe SEAP, este vorba despre firma poloneză Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spolka Akcyjna.

Membrii comisiei de evaluare au precizat că în SEAP nu s-au regasit incarcate de catre ofertant documente privind constituirea garantiei de participare, documente de calificare si nici oferta tehnica.

Intrucat procedura apare in stadiul „In desfasurare” se va trece la verificarea situatiei prin corepondenta cu SEAP.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost 18 decembrie.

Proiect de sute de milioane de lei

Valoarea totală a proiectului este estimata intre 333.800.000 lei fără TVA și 443.600.000 lei fără TVA, fiind compusa din: 224.000.000 lei fără TVA-achiziție trenuri – și 109.800.000 lei fără TVA-mentenanță și reparații necesare pentru funcționarea trenurilor, pentru o perioadă de 15 ani.

Valoarea de 333.800.000 lei fara TVA este compusa din material rulant: (7 x 32.000.000 lei) – 224.000.000 lei și mentenanță trenuri 15 ani: 109.800.000 lei.

Valoarea de 443.600.000 lei fara TVA este compusa din material rulant: (7 x 32.000.000 lei) 224.000.000 lei și mentenanță trenuri 15 ani: 109.800.000 lei. În plus, se mai asigură mentenanță trenuri încă 15 ani – 109.800.000 lei, adică se oferă posibilitatea de prelungire.

Valoarea estimată de achiziție pentru o unitate de material rulant este stabilită pornind de la valorile estimate in ultimele proceduri de licitație similare promovate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).

Rame de tren cu sute de locuri

Astfel, o ramă electrică va avea 200 locuri pe scaune și va costa aproximativ 47,5 milioane lei (9,5 milioane euro) sau 160 locuri pe scaune, cu un cost de aproximativ 45 milioane de lei (9 milioane euro).

Valoarea estimată pentru o unitate la trenul metropolitan de 235 locuri pe scaune este de achiziție 32 de milioane de lei, plus mentenanță 15,5 milioane de lei, costul final fiind de 47,5 milioane de lei.

S-a considerat că toate unitățile vor parcurge 1,2 milioane tren-km/an.

Oferta va fi analizată de comisia de evaluare al cărei președinte este Virgil Poruțiu, directorul Direcției Tehnice din Primăria Cluj-Napoca.

Traseu de 50 de km

Trenul metropolitan Cluj va avea un traseu principal pe ruta Bonțida – Apahida – Cluj-Napoca – Gârbău, cu o lungime de aproape 49 km și 23 de stații, având scopul de a conecta localitățile cheie din zona metropolitană, inclusiv Florești, Gilău, Baciu, Jucu, Apahida, Bonțida, oferind transport cadențat, din 30 în 30 de minute, ca parte a unui sistem mai larg de transport metropolitan.

Pregătiri pentru tren

SRCF Cluj a postat în 9 decembrie pe SEAP anunțul de licitație cu titlul ”Lucrări de înlocuire la rând a elementelor suprastructurii de cale ferată pe linia CF Cluj Napoca– Apahida –Jucu – Bonțida (50,74 km) aferente proiectului Tren Metropolitan Gilău–Florești–Cluj-Napoca–Baciu–Apahida –Jucu–Bonțida”. Valoarea totală estimată a achiziției este de 227.167.536,54 lei, echivalentul a aproape 45 de milioane de euro.

Ofertele vor fi deschise în 2 februarie 2026.

Pesa a livrat și tramvaie la Cluj

Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz este un producător polonez de material rulant cu sediul în orașul Bydgoszcz. Numele „Pesa” derivă de la inițialele PS care reprezintă Pojazdy Szynowe, „vehicule feroviare” în poloneză.

Pesa este un succesor al atelierelor de reparații Bydgoszcz ale PKP Polskie Koleje Państwowe, Căile Ferate de Stat Poloneze și este firma care a asigurat și tramvaiele noi pentru Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca.

Pesa Bydgoszcz a înregistrat o creștere financiară semnificativă, veniturile din 2024 crescând cu aproximativ 33%, ajungând la 670 de milioane de dolari.

Activitatea recentă puternică include obținerea unui acord de finanțare masiv de 1,56 miliarde de euro (6,8 miliarde de zloți) la sfârșitul anului 2025 pentru a stimula producția și exportul, susținând un portofoliu substanțial de comenzi de trenuri în Polonia, Cehia și România, în valoare de 15 miliarde de zloți.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate