Connect with us

EVENIMENT

Ziua cea mare. Derby-ul Clujului dintre CFR și „U”se anunță a fi MAI ÎNCINS ca niciodată

Publicat


cfr u

CFR Cluj și „U” Cluj se vor întâlni luni seară de la ora 20:30, duel din cadrul etapei a 30-a din Superligă. Pentru ambele echipe, aceasta este ultima partidă din sezonul regulat. Echipa lui Dan Petrescu vine după un egal, 2-2, obținut pe terenul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe. De cealaltă parte, ”șepcile roșii” au avut una din cele mai bune prestații din acest sezon și au reușit să treacă cu 2-0 de liderul Farul.

Echipa antrenată de Sabău se află într-o formă foarte bună în care nu a mai suferit o înfrângere de la începutul lunii februarie, când a pierdut cu 5-0 împotriva celor de la U Craiova 1948. De atunci, Universitatea a reușit să obțină trei victorii și două egaluri.

Datorită acestor rezultate, ”U” Cluj a ieșit din zona fierbinte a clasamentului și a urcat până pe poziția a 9-a a clasamentului, acumulând 34 de puncte.

La fel ca și „U”, la rândul ei și CFR a obținut rezultate bune în ultima perioadă. În ultimele patru etape de campionat, echipa lui Dan Petrescu a reușit să se impună în trei dintre acestea. Doar în ultima etapă nu a reușit să obțină cele trei puncte, când a remizat contra celor de la Sepsi. Cu toate acestea, campioana României se află în continuare pe poziția secundă a clasamentului, în urma celor de la Farul.

O înfruntare aprinsă

La duelul de luni seară, s-a anunțat că s-au vândut toate biletele iar suporterii celor două echipe vor umple stadionul din Gruia. Ultimul meci între cele două echipe disputat pe terenul celor de la CFR, s-a încheiat cu o remiză albă.

Partida respectivă a avut loc în turul semifinalelor Cupei României din 2015. Înfruntarea dintre „U” și CFR din turul campionatului s-a încheiat cu victoria echipei lui Dan Petrescu care a reușit să se impună cu 2-1. Cele două goluri au venit în urma unor lovituri de pedeapsă transformate de Deac și Malele.

Daniel Cucu-Kovaci




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate