Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Zece MILIOANE de lei investiți de Primăria Cluj-Napoca în SPITALELE care nu sunt în subordinea acesteia

Publicat


boc 1

Primăria Cluj-Napoca va aloca 10 milioane de lei pentru spitalele care nu se află în subordinea acesteia. Primarul Emil Boc a postat pe pagina sa de socializare lista acestora.

boc 2

„În fiecare an, municipalitatea oferă sprijin financiar spitalelor din Cluj-Napoca. Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului local din 7 septembrie am inclus proiecte de hotărâre privind alocarea nerambursabilă de la bugetul local a unei sume totale 10 milioane lei pentru spitalele din municipiu care nu se află în subordinea primăriei.

Alocările vizează achiziția de echipamente și aparatură medicală, precum și efectuarea de lucrări de întreținere și reparații curente necesare pentru bunul mers al procesului medical.

boc 3

Dotarea cu echipamente de specialitate a spitalelor, instituțiilor publice de sănătate și a cabinetelor de familie, astfel încât acestea să dispună de o infrastructură medicală modernă pentru nevoile medicale actuale reprezintă una dintre prioritățile municipalității clujene.

Alocările financiare cuprinse în sesiunea actuală pentru spitalele care nu se află în subordinea Primăriei Cluj-Napoca:

– Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal – 450.000 lei
– Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca – 331.000 lei
– Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj – 650.000 lei
– Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” – 300.000 lei
– Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca – 204.000 lei
– Institutul Oncologic „Prof. dr. I. Chiricuță” Cluj-Napoca – 580.000 lei
– Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca – 275.000 lei
– Institutul Inimii de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Niculae Stăncioiu” – 760.000 lei
– Spitalul Clinic de Boli Infecțioase – 600.000 lei
– Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca – 650.000 lei
– Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – 5.200.000 lei cuprinzând alocări pentru secțiile
– Clinică Medicală I Gastroenterologie
– Clinică Chirurgie II Bloc operator
– Clinică Neurologie I
– Clinică Psihiatrie I
– Clinică Neurologie II
– Clinică Chirurgie I
– Clinică Ginecologie I
– Clinică Oftalmologie
– Clinică Ginecologie II „Dominic Stanca”
– Ortopedie
– UPU
– SMURD
– Neonatologie I
– clădire corp administrativ SCJU
Proiectele de hotărâre pot fi consultate pe website-ul Primăriei”, scrie Emil Boc pe pagina sa de Facebook.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Serviciul ALOPEDI, tot mai solicitat. Peste 3.400 de părinți au cerut sfatul medicilor clujeni în primele 3 luni ale anului

Publicat

De

Apeluri ALOPEDI, serviciul de sfat medical telefonic

Peste 3.400 de părinți au beneficiat, în primele trei luni ale anului 2025, de sfaturile medicale oferite prin intermediul serviciului gratuit de telemedicină ALOPEDI – 0364 917, gestionat de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj.

Pentru peste 250 de copii a fost recomandată evaluarea de urgență.

Serviciul ALOPEDI de la Cluj, tot mai solicitat

În perioada ianuarie – martie au fost înregistrate 3.417 apeluri la acest call center destinat urgențelor pediatrice. Majoritatea solicitărilor, mai exact 71,76%, s-au finalizat cu recomandări care au permis îngrijirea copiilor la domiciliu, părinții fiind informați despre semnele care impun prezentarea la un consult medical direct.

Pentru 253 de copii, însă, a fost recomandată evaluarea de urgență, în primele două ore de la apel, iar în patru cazuri a fost necesară intervenția Serviciului de Ambulanță.

Febra, cel mai mare “inamic” al părinților

Cele mai frecvente motive pentru care părinții au cerut sprijin medical au fost febra și problemele respiratorii, o situație frecventă în sezonul rece.
Din totalul apelurilor, 1.191 au provenit din alte județe decât Cluj, în timp ce 15 apeluri au fost efectuate de părinți români aflați în afara granițelor țării. Capitala se află în topul orașelor care au apelat la acest serviciu

„Profesionalism, dăruire, eficiență și promptitudine sunt doar câteva dintre cuvintele ce definesc acest serviciu de telemedicină și specialiștii care deservesc ALOPEDI. Ne bucurăm că părinții au în continuare încredere în sfaturile și recomandările medicilor și le reamintim faptul că serviciul nostru de sfat pediatric telefonic este disponibil 24 de ore din 24, șapte zile din șapte”, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, instituție care are în subordine spitalul.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Un antrenor clujean în fruntea Federației Române de Judo. Îl va înlocui pe Cozmin Gușă

Publicat

De

Florin Bercean

Florin Bercean a fost ales, joi, în funcția de președinte al Federației Române de Judo.

Clujeanul a fost votat de 106 membri, în timp ce contracandidatul său, George Teșeleanu, a primit 71 de voturi. Un vot a fost anulat.

Florin Bercean va conduce Federațiia Română de Judo

La Adunarea Generală de alegeri, care a avut loc la Râmnicu Vâlcea, au participat 180 de reprezentanți ai cluburilor afiliate la FRG, 178 având drept de vot. Florin Bercean, care ocupa până în acest moment funcția de vicepreședinte al FRJ, îl înlocuiește astfel în funcția de președinte pe Cozmin Gușă, care a condus federația timp de două mandate, din 20 februarie 2017. Acesta nu a mai dorit să candideze, potrivit Agerpres.

În vârstă de 62 de ani, Florin Bercean a coordonat activitatea lotului olimpic de judo al României în perioada 1997-2021, cea mai importantă realizare a sa fiind medalia de aur câștigată de Alina Dumitru, la Jocurile Olimpice din 2008.

Florin Bercean s-a născut la 13 februarie 1963, în Cluj-Napoca. Este Cetățean de onoare al Municipiului Cluj-Napoca, titlu primit în anul 2012. Este antrenor emerit, iar în 2008 și 2012 a primit titlul de Antrenorul anului în Europa. În 2024 a fost distins cu Ordinul „Excelența Olimpică”, acordat de Comitetul Olimpic și Sportiv în cadrul Galei „110 ani de olimpism în România”.

Foto: Florin Bercean/ Facebook

Citește mai departe

EVENIMENT

Echipamente pentru prevenirea infecțiilor la Spitalul de Urgență pentru Copii din Cluj. Investiție de 3,6 milioane de lei

Publicat

De

Spitalul de Urgență pentru Copii Cluj

Spitalul de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca a fost dotat cu echipamente și produse medicale de ultimă generație, menite să reducă riscul de infecții nosocomiale.

Au fost achiziționate 12 tipuri de echipamente și produse medicale moderne, care vor contribui semnificativ la siguranța pacienților și a personalului medical.

Spitalul de Urgență pentru Copii din Cluj are echipamente pentru limitarea infecțiilor nosocomiale

Investiția a fost realizată de Consiliul Județean Cluj printr-un proiect cu finanțare europeană, în valoare totală de peste 3,6 milioane de lei, derulat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Este o nouă reușită care ne bucura și care dovedește, o data în plus, faptul ca domeniul sanitar este o prioritate a forului administrativ județean. Am utilizat fondurile europene atrase pentru a dota Spitalul nostru de Copii cu numeroase aparaturi, în beneficiul direct al micilor pacienți și în sprijinul echipei medicale. Investițiile noastre în sănătate continuă”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Printre echipamentele cu care a fost dotat spitalul se numără:

  • un sistem performant de spectrometrie de masă MALDI-TOF pentru identificarea microorganismelor și a fenotipurilor de rezistență,
  • un autoclav cu abur sub presiune pentru sterilizarea instrumentarului chirurgical,
  • o mașină de spălat instrumentar chirurgical,
  • un sterilizator pentru biberoane și tetine,
  • cinci sisteme de spălare și dezinfecție a biberoanelor și tetinelor,
  • 50 de sisteme de decontaminare a aerului din saloane,
  • 50 de cărucioare multifuncționale pentru curățenie,
  • două mașini pentru spălarea și dezinfectarea ploștilor și olițelor,
  • un echipament pentru depozitarea endoscoapelor,
  • patru sisteme cu abur pentru dezinfectarea rapidă a suprafețelor în prezența personalului,
  • echipamente de evidențiere a încărcăturii microbiologice de pe suprafețe și din aer.

 

Citește mai departe

EDUCATIE

Daniel David: Refuzul de a INTEGRA tehnologia în educație echivalează cu o „condamnare” a copiilor. Vor PIERDE avantaje

Publicat

Daniel David, ministrul Educației

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat recent la „Conferința națională pentru profesori NextEd Teach: Learn | Create | Display”, organizată de Edupedu, că refuzul de a integra tehnologia în educație echivalează cu o „condamnare” a copiilor, „fiindcă vor pierde avantaje competitive”. El a adăugat că tehnologia trebuie folosită pe baze științifice, „în contexte etico-morale și într-o zonă de siguranță”.

Ministrul a afirmat că deciziile legate de integrarea digitalului în procesul educațional trebuie fundamentate științific: „Tehnologia în sine nu este nici bună, nici rea. Devine bună sau rea în funcție de cum o folosim. Hai să o folosim bine”, a spus el.

Daniel David: Refuzul de a INTEGRA tehnologia în educație echivalează cu o „condamnare” a copiilor. Vor PIERDE avantaje

Ministrul Educației a vorbit și despre faptul că timpul optim de expunere a copiilor la ecrane, stabilit de anumite studii, este de 2-4 ore, interval pe care îl consideră „o expunere relativ normală în societatea în care trăim”.

„Nouă, celor care nu suntem nativi digitali, ni se pare grav. Dar și bunicii noștri li se părea grav că noi citeam prea multe cărți și nu ne jucam afară, de exemplu, că o să ne stricăm ochii, că o să înnebunim și că nu suntem cum erau ei în copilăria lor. Repet, lumea se schimbă, tehnologia este aici”, a adăugat ministrul.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate