EVENIMENT
Votant clujean al lui Georgescu: Mi-a fost scârbă de partidele mari și de candidații propuși. Singurul care a vorbit de oameni
Unul din cei peste 50.000 de clujeni care au votat în primul tur al alegerilor prezidențiale cu independentul Călin Georgescu a explicat pentru Cluj24 motivele care au stat la baza votului său.
Potrivit acestuia, votul pro-Georgescu a fost unul anti-partidele mainstream, partide mari și anchilozate, cărora nu le-a păsat de oameni ci doar de propriile interese.
”M-am hotărât cu cine să votez doar duminică dimineață. Și am decis să dau un vot anti-sistem, iar Călin Georgescu mi s-a părut candidatul potrivit, deși până în urmă cu o lună nu auzisem de el. Dar a fost singurul pe care l-am văzut spunând ceva despre oameni, care s-a gândit la ei.
Candidați-măscărici
Mi-a fost scârbă de aceste partide și de candidații propuși la Președinție, astfel că am votat împotriva lor. Singurele vinovate de rezultatul votului sunt partidele și măscăricii pe care i-au scos în față ca și candidați la prezidențiale”, a spus acesta.
Votantul lui Georgescu a precizat că a contat în decizia luată și faptul că a fost vorba despre un candidat independent, care nu are un partid în spate și care să îi dicteze ce să spună și ce să facă.
”Adevărul este că nu m-am așteptat să intre în turul 2, dar acum mă bucur. Campania lui desfășurată pe Tik Tok nu m-a influențat, dar doar așa am aflat mai multe despre acest candidat”, a explicat clujeanul.
Potrivit rezultatelor comunicate de Autoritatea Electorală Permanentă Călin Georgescu s-a clasat pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale și a intrat în turul 2 cu aproape 2,5 milioane de voturi obținute în țară și diaspora.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






