Connect with us

EVENIMENT

Viorel Băltărețu, candidat la Primărie: În 20 de ani, Clujul se poate compara de la egal la egal cu Praga, Viena sau Budapesta

Publicat


Viorel Băltărețu

Deputatul USR Viorel Băltărețu, candidat la Primăria Cluj-Napoca din partea Alianței Dreapta Unită (ADU), susține că “În 20 de ani, Clujul se poate compara de la egal la egal cu Praga, Viena sau Budapesta”.

”Cu un primar harnic, care îi ascultă pe clujeni și face, nu doar zice, Cluj-Napoca poate da ora exactă în economie, tehnologie, educație și calitatea vieții în întreaga Europă de Est”, a explicat acesta.

Lansarea candidaților ADU

Viziunea ambițioasă a fost detaliată cu ocazia lansării candidaților Alianței Dreapta Unită la Cluj, la care au participat liderii acesteia, Cătălin Drulă, Ludovic Orban și Eugen Tomac.

Băltărețu a arătat că, în ultimii 20 de ani, administrația Boc nu a finalizat niciunul dintre proiectele mari ale Clujului, îndelung promise, cum e centura ocolitoare.

“De douăzeci de ani, actuala administrație ne convinge că e mai bine ca în epoca Funar. Așa e, e mai bine. Boc e mai bun decât Funar. Dar ăsta e standardul la care ne vom raporta și în următorii 20 de ani?”

Aflat la primul mandat în Parlament, Băltărețu e cunoscut pentru soluțiile pe care le-a propus pentru deblocarea sau accelerarea marilor proiecte de infrastructură din județ, pe care le consideră esențiale pentru dezvoltarea economică a Clujului.

Prioritățile lui Băltărețu

Deputatul USR și-a prezentat și obiectivele pentru primul mandat la Primăria Cluj-Napoca.

  • centură ocolitoare în patru ani
  • școli, grădinițe și creșe în fiecare cartier
  • urbanism fără compromisuri și favoritisme
  • aqua park și patinoar tot anul
  • mediu de afaceri competitiv, susținut și implicat în decizii
  • eliminarea mirosului pestilențial
  • parcări moderne în cartiere și park and ride la intrările în oraș
  • smart city cu adevărat, digitalizarea și transparentizarea activității Primăriei

Cu experiență profesională în antreprenoriat și inginerie, Viorel Băltărețu face parte din noua generație de politicieni ai României. De la începutul primului mandat de deputat, este activ în comisiile de antreprenoriat, industrii, afaceri europene și automatizarea muncii.

Proiecte de legi lucrate

Platforma lui politică se concentrează pe dezvoltarea economică, a antreprenoriatului și infrastructurii, respectiv pe digitalizarea serviciilor publice.

Printre proiectele de legi la care a lucrat se numără: Legea Vreau să plătesc taxe online (promulgată în mai 2022); Simplificarea, debirocratizarea și digitalizarea procesului de începere a unei afaceri; Compensarea concediilor medicale cu taxele plătite în baza Declarației 112;  Încurajarea investițiilor în startupuri; Sprijinirea incubatoarelor de afaceri de tipul Centrelor de inovare digitală.

Fost antreprenor, Viorel Băltărețu consideră că bunăstarea vine prin muncă. De aceea,  crede că locurile de muncă bine plătite trebuie să fie o prioritate pentru guvernanți. Sprijină antreprenorii români, prin proiecte de legi, dialog constant și evenimente dedicate mediului de afaceri.

viorel băltărețu

 

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

CULTURA

FOTO. “Biserica din Deal”, la 230 de ani. Este cea mai veche din Cluj-Napoca. Mitropolit Andrei va oficia Sfânta Liturghie

Publicat

De

Biserica din Deal din Cluj-Napoca are 230 de ani

Mitropolit Andrei, oficiază, duminică, Sfânta Liturghie, cu ocazia aniversării a 230 de ani de la construcția bisericii parohiale cu hramul “Sfânta Treime”.

Cunoscută și sub denumirea “Biserica din Deal”, aceasta are statul de monument istoric și este un simbol al ortodoxiei clujene.

“Biserica din Deal” aniversează 230 de ani

Timp de 136 de ani, aceasta a fost singura biserică ortodoxă din capitala Transilvaniei, iar in perioada 1921-1932 a fost catedrală episcopală.

În această biserică, în anul 1811, episcopul Vasile Moga a fost instalat ca episcop al românilor ortodocși din Transilvania, iar în decembrie 1921, tot aici a fost întronizat episcopul Nicolae Ivan, al reînviatei Eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului.

Sute de ani de credință și istorie

Părintele Florea Mureșanu, mărturisitor al credinței și deținut politic, care a murit în închisoarea de la Aiud in ianuarie 1963, a fost preot paroh la această biserică în perioada 1946-1952.

“Prin aniversarea celor 230 de ani de la construcția bisericii, dorim să cinstim cu recunoștință memoria înaintașilor și nădăjduim să primim har și binecuvântare cerească”, spun clericii Parohiei Ortodoxă „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

CFR Cluj – Dinamo, 3-1. Joc consistent al clujenilor, VICTORIE meritată

Publicat

cfr

CFR Cluj a întâlnit-o pe Dinamo, sâmbătă seara în Gruia, într-un meci din play-off-ul Superligii de fotbal. După un joc consistent al clujenilor, cu recuperări și pressing constant, CFR învinge cu 3-1, goluri marcate de Louis Munteanu (min.14), Fica (min.44) și Kamara (min.80-pen.).

Echipele de start:

CFR Cluj (4-1-4-1): Hindrich – Simao, Bolgado, M. Ilie, Camora – Fică, Djokovic, Korenica – Postolachi, L. Munteanu, M. Kamara
Rezerve: M. Popa, Abeid, F. Iacob, Țîrlea, Graovac. Sinyan, Name, Emmerllahu, A. Păun, Deac, Șfaiț, Juric
Antrenor Dan Petrescu

CFR Cluj – Dinamo, 3-1. Joc consistent al clujenilor, VICTORIE meritată

Dinamo (4-3-3): Roșca – C. Costin, Boateng, Homawoo, Opruț – Olsen, Gnahore, Milanov – Selmani, Perica, Politic
Rezerve: Golubovic, A. Stoian, Pașcălău, Abdallah, C. Soare, Patriche, A. Cristea, Luna, Mărginean, A. Pop
Absenți: Cîrjan (suspendat), Licsandru (accidentat)
Antrenor Zeljko Kopic

Stadion „Dr. Constantin Rădulescu”
Arbitru Sebastian Colțescu (București). Asistenți Ferencs Tunyogi (Zalău), Imre Bucsi (Sfântu Gheorghe)
Arbitru VAR Istvan Kovacs (Carei). Asistent VAR Alexandru Corb (Satu Mare)

CFR începe meciul sus, făcând un pressing susținut și punând presiune pe careul bucureștenilor. Primul gol vine în min.14, după o fază lucrată excelent de Simao și finalizată cu un șut perfect al lui Louis Munteanu.

Clujenii nu fac pasul înapoi și nu-i lasă pe dinamoviști să-și facă jocul. Aceștia au avut prima ocazie abia în min.25, când Politic a prins un șut bun de la 22m, puțin peste poarta lui Hindrich.

Tot cu șut de la distanță a încercat și Milanov în min.41, însă cei care marchează sunt tot clujenii, în min.44, prin Fica, al cărui șut perfect de la 23m poposește în plasa porții lui Roșca.

În repriza a doua, CFR continuă presiunea, Dinamo are posesia dar în jumătatea ei de teren. În cele din urmă, bucureștenii reușesc să înscrie în min.68 prin Perica, pentru 2-1.

Părea că Dinamo revine în joc însă clujenii nu sunt de acord. În min.80, Kamara înscrie din penalty, acordat după un henț în careu al lui Homawoo.

Emerllahu are o ocazie mare în min.90, dar fără efect pe tabelă. Meciul se încheie cu victoria clară a clujenilor, care au fost net superiori adversarului la toate capitolele.

Notele Cluj24:

Hindrich 8 – Simao 8, Bolgado 8, M. Ilie 8, Camora 8 – Fică 8, Djokovic 7, Korenica 8 – Postolachi 6, L. Munteanu 8,  Kamara 7, Abeid, Graovac 7, Emerllahu 7, A. Păun, Juric 6

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Scandal MONSTRU între doi șoferi în parcarea mall-ului din Florești. Unul s-a ales cu parbrizul mașinii spart

Publicat

Scandal între șoferi în parcare la mall în Florești

Scandal în parcarea mall-ului din Florești.

Un șofer aproape și-a ieșit din minți după ce a fost aproape să fie implicat într-un accident.

Scandal MONSTRU între doi șoferi în parcarea mall-ului din Florești

Din filmarea care a apărut pe rețelele sociale se pare că unul dintre șoferi a fost aproape să intre într-o altă mașină. De aici s-a declanșat scandalul, iar unul dintre bărbați a început să lovească puternic mașina, căreia i-a crăpat și parbrizul.

Vom reveni cu un punct de vedere al Poliției, în cazul în care s-a făcut plângere.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Radio Cluj a împlinit 71 de ani

Publicat

Radio Cluj a împlinit 71 de ani

Duminică, 15 martie 2025, Radio Cluj celebrează 71 de ani de la prima sa emisie.

Înființat la 15 martie 1954, postul a debutat cu un program de două ore, difuzat în limbile română și maghiară.

Radio Cluj a împlinit 71 de ani

De-a lungul deceniilor, Radio Cluj a trecut prin numeroase transformări și provocări. În 1985, odată cu acutizarea dictaturii comuniste și a centralismului promovat de Nicolae Ceaușescu, i-a fost întreruptă emisia. Radio Cluj și-a reluat emisiunile imediat după evenimentele din decembrie 1989.  În prezent Radio Cluj este primul canal regional al Radio România care transmite 24 de ore din 24. Emite în limbile română și maghiară.

Postul emite pentru opt județe din Transilvania și include stațiile locale din Sibiu și Sighetu Marmației. Este singurul studio regional care dispune de o sală de concerte proprie, facilitând transmisiuni live ale evenimentelor culturale.

Fonoteca Radio Cluj reprezintă o comoară inestimabilă, păstrând emisiuni, interviuri cu personalități marcante și înregistrări muzicale realizate în studiourile proprii de-a lungul celor 71 de ani de activitate.

La mulți ani, Radio Cluj!

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate