Connect with us

Clujul de altă dată

Vino iar în gara noastră mică. 150 de ani de la inaugurarea Gării Cluj. Misterioasele simboluri masonice

Publicat


Gara din Cluj a împlinit, pe 7 septembrie, 150 de ani de la inaugurare. Povestea ei începe în 1869. Sau chiar mai repede, în 1867, când a fost anunţat concursul. Ea a avut mai multe înfăţişări de-a lungul timpului şi se pare că a fost construită de francmasoni, după semnele specifice amplasate pe pereţi.

Prima gară nu mai există

Gara inaugurată în urmă cu 150 de ani nu mai există acum. Pe locul ei a fost construită cea actuală, cu mai multe modificări suferite de-a lungul timpului.

“Imobilul primei gări a fost realizat după proiectele reputatului inginer austriac de căi ferate, Carl Ritter von Ghega (Karl von Ghega). Acesta era de origine albaneză şi s-a născut la Veneţia, în 1802, cu numele Carlo Ghega. Firma constructoare a fost Warring Brothgers”, spune istoricul Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Prima cursă, Cluj-Baciu

Prima cursă de tren care a trecut prin Gara Cluj a fost pe 5 august 1869, pe ruta Cluj-Baciu şi retur. Iar inaugurarea oficială a Gării Cluj a fost pe 7 septembrie 1870. În urmă cu 150 de ani.

Carte poştală de la începutul anilor 1900 cu Gara din Cluj, imediat după finalizarea construcţiei (arhiva www.cluj24.ro)

“Locomotiva “Hector” a transportat 60 de pasageri. Proba tehnică a căii ferate Cluj-Oradea s-a făcut la 25 iulie 1870. Distanţa dintre cele două staţii a fost parcursă în 5 ore şi 3 minute. Inaugurarea oficială a liniei Cluj-Oradea are loc în 7 noiembrie 1873. La 14 august 1873 are loc inaugurarea liniei de cale ferată Cluj-Războieni, cu o lungime de 69 km. Societatea căreia i s-au concesionat lucrările, “Societatea Căilor Ferate de Est” intră în faliment, pentru că unul dintre proprietarii firmei dispare cu suma de 38.000.000 de forinţi. Pentru a evita dezastrul, forurile diriguitoare de la Budapesta decid preluarea liniei ferate Oradea-Cluj-Războieni-Braşov. În anul 1874 se construiesc atelierele de cale ferată, astăzi Remarul 16 februarie”, povesteşte Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

A doua gară, asemănătoare cu cea de azi

Dar Gara Cluj, cam aşa cum o vedem şi astăzi, datează de mai încoace. De fapt, cam ce vedem astăzi se suprapune în proporţie de circa 80% din ce era în urmă cu 113 ani.

“Ansamblul de clădiri modern a fost construit între anii 1902 şi 1907, după planurile arhitectului Ferenc (Franz) Pfaff. Finanţarea lucrărilor a fost asigurată de Societatea Căilor Ferate Maghiare, iar execuţia lor a aparţinut firmei de construcţii Lajos Hirschfeld. Există ipoteza conform căreia clădirea este o realizare a francmasonilor. Această ipoteză este argumentată prin prezenţa simbolurilor masonice (echerul şi compasul) pe faţada estică a imobilului”, mai explică istoricul clujean.

Bombardată şi de americani, şi de ruşi, avariată de trupele germano-ungare

Gara Cluj a avut o poveste tristă în 1944. A fost afectată şi de o parte, şi de cealaltă a forţelor aflate în război.

“În 1920, după Marea Unire, gara clujeană intră în administrarea Căilor Ferate Române. În vara anului 1944, la 2 iunie, în cadrul Operaţiunii Frantic, gara clujeană a fost bombardată de aliaţi. În toamna aceluiaşi an 1944, gara a fost avariată de trupele germane-ungare, aflate în retragere”, susţine istoricul.

Gara era graniţa Clujului

În zona Gării Cluj, în piaţa care-i poartă numele, era, în urmă cu 140 de ani, graniţa oraşului. Ulterior, în zonă au apărut case, iar apoi fabrici.

“Până în anul 1860, aici era limita de nord a Clujului. După construcţia primei clădiri, în anul 1870, piaţa a purtat numele de Piaţa Baross, după numele ministrului maghiar Gabor Baross, constructor de căi ferate. În spatele gării, pe locul unde astăzi se află magazinul Dedeman, până în anul 1899 exista o fabrică de chibrituri, al cărei proprietar era cunoscutul anteprenor evreu Jozsef Reitter. După al Doilea Război Mondial, pe locul fabricii de chibrituri, a fost construită fabrica Tehnofrig, producătoare de frigidere şi de instalaţii frigorifice”, mai spune Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

(M. Avram)

CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ACTUALITATE

De la mlaștină, la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Cluj. Efortul episcopului Nicolae Ivan, o moștenire profundă

Publicat

În 2021 se împlinesc o sută de ani de la instalarea episcopului Nicolae Ivan în tronul Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, reînființată după o perioadă de zbucium pentru românii din Ardeal. În ciuda opoziției autorităților locale, Nicolae Ivan a reușit să transforme o zonă mlăștinoasă, care se numea în trecut „Piața gâștelor”, în ceea ce este astăzi Catedrala Ortodoxă Mitropolitană din Cluj.

După cum spune și ÎPS Mitropolit Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului, moștenirea pe care o lasă Nicolae Ivan pentru Biserică este enormă și nu se poate rezuma doar la Catedrală, studiile academice și tipografie.

Istoricul Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, profesor de istorie la Colegiul Național ,,George Baritiu” din Cluj-Napoca, a precizat pentru Cluj24 că actuala catedrală a fost proiectată inițial pentru altă locație, Cetățuia de astăzi, care urma să fie o acropolă a noului stat România.

Pe lângă catedrală urma să activeze și un muzeu și clădirea Primăriei. Dar s-a renunțat la idee întrucât era prea costisitoare. Așa a venit propunerea edificării pe un spațiu care avea funcțiunea de parc.

Era Mica promenadă

”Acolo era parcul Elisabeta, Mica promenadă, denumit așa după împărăteasa Sisi, soția lui Franz Ioszef. În 1919, un asesor eparhial, un consilier, Nicolae Ivan, a fost omul providențial pentru că a propus, la Sibiu, să se ridice o catedrală ortodoxă și la Cluj. Clujul avea o singură biserică ortodoxă, Sf. Treime din Deal, de pe strada Bisericii Ortodoxe, care a fost ridicată în 1796. Terenul de azi nu a fost obținut foarte ușor, a fost opoziția primăriei, pentru că terenul aducea venituri, dar ulterior, prin interveția ministerelor Cultelor și de Interne, acest teritoriu, piața EMKE, a fost predat”, a spus istoricul clujean.

Zona nu a fost una construibilă de-a lungul timpului întrucât pe acolo treceau zidurile Clujului și nu aveai voie să construiești decât la o depărtare de 500 m. Terenul a fost ”Piața gâștelor”, apoi o cazarmă militară, Piața Trencin, Piață de lemne.

A câștigat locul al doilea

Pentru realizarea proiectului Catedralei Mitropolitane s-a făcut un concurs. Au fost 8 proiecte depuse și a câștigat proiectul „INRI”, al lui G. Cristinel și C. Pomponiu. Se prevedeau trei premii: Locul I – 50.000 de lei, Locul II – 30.000 lei, iar pentru Locul III nu s-a stabilit suma. Premiul I nu s-a dat și a fost premiat câștigătorul cu 30.000 lei (la acea vreme leul era echivalent cu francul francez).

Pentru desemnarea firmei de construcții iar a fost o licitație. Întreprinderile generale tehnice Tiberiu Ieremia din București au câștigat concursul.

Cupola e ridicată la 67 de metri

”Piatra de construcție s-a dus de la Baciu, Viștea, dar și de la Banpotoc, o localitate de lângă Deva. În luna septembrie 1923 au început lucrările la Catedrală, iar la 7 octombrie s-a pus piatra de temelie. La eveniment au participat și Mitropolitul Nicolae Bălan de la Sibiu, Principele Carol, Ionel Brătianu și întreg Guvernul. În 1926 scheletul Catedralei era gata, iar la 6 iulie s-a sfințit Crucea. Cupola clădirii e ridicată la 67 de metri, iar Crucea are 2 metri înălțime. Potrivit Monitorului Oficial, la 8 iulie 1921 s-a dat girul construcției Catedralei. Clopotele au fost aduse din Sopron, tocmai din Ungaria. Sfințirea Catedralei a avut loc în luna octombrie 1933, în prezența Majestății Sale Regele Carol al II-lea, a Marelui Voievod Mihai și a Principelui Nicolae, a Patriarhului României, Miron Cristea, a Mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, a primul ministru Al. Vaida-Voievod”, adaugă Vladimir-Alexandru Bogosavlievici.

Hramul catedralei a fost ales ”Adormirea Maicii Domnului”, în cinstea zilei de 15 august 1916, când trupele române au trecut Carpații pentru eliberarea Ardealului.

”În edificarea ei, rolul principal îl are Nicolae Ivan, care a preluat o idee a episcopului Șaguna, care spunea că pentru Transilvania trebuia să fie făcute mai multe episcopii ortodoxe. Inițial avea în subordine 12 potopopiate, în 1921”, relatează profesorul de istorie.

Nici acuma catedrala nu e terminată ca și construcție

În timpul mitropolitului Bartolomeu Anania s-au adăugat noi lucrări cu mozaic de murano, marmură și toată iconografia a fost continuată de Vasile Moraru, pictor bisericesc.

”Inițial, la pictare au participat pictori clujeni. Atanasie Demian a realizat pictura cupolei și a pronaosului, alături de Catul Bogdan, fiul unui mare profesor universitar, cumnat cu Iorga, iar pictorul Russu a realizat iconostasul cu 5 rânduri de icoane. Meșterul Moise Șchiopu face sculpturile. Catedrala are un stil bizantin, dar vedem și un stil din Muntenia. Era un stil îmbinat, care ține de ortodoxie și stilul brâncovenesc. Catedrala nu are altarul la Răsărit, ci în partea de Nord, pentru că n-au avut spațiu. Un aspect important este și referitor la candelabrele din Biserică. Cel mai mic e un dar din partea mitropolitului Miron Cristea, iar cel mai mare este un dar din partea regelui Carol al II-lea”, a explicat istoricul clujean.

Lucrările de restaurare a picturilor în mozaic se continuă și astăzi cu echipa condusă de Maxim Viorel, din Târgu-Mureş.

Episcopul Nicolae Ivan a fost înmormântat în iarna anului 1936, iar sicriul cu trupul său a fost depus în necropola de sub altarul Catedralei.

În subsolul Catedralei a fost inaugurat și un muzeu al tezaurului bisericesc, o dezvoltare a ideii avute de Nicolae Ivan.

La 90 de ani de la reînfiinţarea Eparhiei Ortodoxe a Clujului a fost deschis oficial Muzeului Mitropoliei Clujului, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

M. M.

Catedrala în Construcție

Citește mai departe

Clujul de altă dată

DOCUMENTE INEDITE. România, plecată după graniţe la Paris. Clujeanul Al. Vaida Voevod şi Ionel Brătianu

Publicat

În urmă cu exact 102 ani începea la Paris Conferinţa de pace care a urmat Primului Război Mondial. În urma conferinţei, România a primit noile granite. Delegaţia României la Paris a fost formată din Ion IC Brătianu, Alexandru Vaida Voevod, Victor Antonescu şi Constantin Angelescu. Primul a fost şeful delegaţiei, în calitate de prim ministru. Iar Alexandru Vaida Voevod a încheiat misiunea României la Paris. Tot în calitate de premier, după demisia lui Ionel Brătianu, pe 12 septembrie 1919.

Pace, pace…

Conferința de Pace de la Paris, începută pe 18 ianuarie 1919, a avut ca obiectiv stabilirea noii configurații politico-teritoriale. Au participat 27 de state. România s-a prezentat cu o serie de revendicări care au urmărit, în principal, consacrarea actelor de unire din anul 1918. Dar şi eliminarea tuturor consecințelor războiului, determinate de ocuparea unei părți importante a teritoriului național de către inamic.

*în imagine, Ionel Brătianu, alături de ceilalţi membri ai delegaţiilor participante la Tratatul de la Paris, într-o prezentare din revista L Illustration din 10 mai 1919 (arhiva Cluj24). Brătianu este prezentat în imagine la poziţia 25. Ion IC Brătianu i-a cedat locul, în acelaşi an 1919, lui Alexandru Vaida-Voevod. Atât în fruntea delegaţiei române de la Paris, cât şi ca şef al guvernului

 

Pe 19 ianuarie/1 februarie 1919 șeful delegației române, Ionel Brătianu, a prezentat memoriul „România în fața Conferinței de la Paris. Revendicările sale teritoriale” în care a făcut un larg expozeu asupra conduitei țării în război și a împrejurărilor în care s-a încheiat pacea separată cu Puterile Centrale. Premierul a cerut recunoașterea internațională a actelor de unire din anul 1918, exprimate în hotărârile de la Chişinău, Alba Iulia şi Cermăuţi.

*în imagine, un document semnat la Conferinţa de la Paris (arhiva Cluj24) de Alexandru Vaida-Voevod, Caius Brediceanu, Gheorghe Crişan, Mihai Şerban, Adrian Otoiu şi Ioan Vulcu. Primii patru, alături de Traian Vuia, Ion Pillat şi V. Niţescu au intrat, în 1919, în loja masonică „Ernest Renan”. În noua lor calitate au putut trata mai lesne cu delegaţii marilor puteri prezente, formate şi ele preponderant din masoni. Iar acest lucru, alături de demersurile Reginei Maria, a avut o importanţă determinantă pentru graniţele României

Delegația română condusă de Ion I. C. Brătianu nu a avut o atmosferă foarte favorabilă. Premierul a adoptat o atitudine intransigentă în ceea ce privește recunoașterea integrală a Tratatului din 4-17 august 1916, prin care Banatul urma să revină în întregime României. Au existat divergențe privind minoritățile, România neacceptând controlul internaţional. De altfel, la 2 iulie 1919, Ionel Brătianu a părăsit lucrările Conferinței. Pe 30 noiembrie se constituie un guvern parlamentar sub președinția lui Alexandru Vaida-Voevod.

Tratatul de la Trianon

Cu ocazia Conferinţei de la Paris a fost semnat şi Tratatul de la Trianon, pe 4 iunie 1920, între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte, pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia.

*în imagine, prima hartă a României Mari (arhiva Cluj24). Este realizată de generalul Constantin Teodorescu, cartograful Armatei Românie, pe 15 februarie 1919, la două luni de la Marea Unire. Graniţă vestică este haşurată şi stabilită ulterior, la Tratatul de la Paris

Semnatarii din partea României au fost Ion Cantacuzino și Nicolae Titulescu. Pentru graniţa de vest, România îi datorează mult lui Emmanuel de Martonne şi în special unui geograf francez prea puţin cunoscut, Robert Ficheux, care a bătut la pas toate localităţile de graniţă.

În Tratatul de la Trianon, textul articolului 45 stipulează: “Ungaria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de frontierele Ungariei, astfel cum sunt fixate la art. 27, partea a II-a și recunoscute, prin prezentul Tratat sau prin orice alte Tratate încheiate în scopul de a îndeplini prezenta încheiere, ca făcând parte din România”.

*Ion I.C. Brătianu (20 august 1864, 24 noiembrie 1927) a jucat un rol determinant în Marea Unire din 1918, a fost de cinci ori premier, mai mult decât oricine, de trei ori ministru de interne, de două ori ministrul apărării naționale, de două ori ministru al afacerilor externe, preşedinte al Partidului Național Liberal. Unul dintre cei trei băieţi ai lui Ion C. Brătianu.

*Alexandru Vaida-Voevod (27 februarie 1872, Bobâlna, 19 martie 1950, Sibiu), om politic, medic, unul dintre liderii Partidului Național Român din Transilvania şi Partidului Național Țărănesc, de trei ori premier, inclusiv în timpul negocierilor de pace de la Paris, când s-au stabilit graniţele României.

(MaAv)

 

 

 

 

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO. Esenţă democratică de Cluj. Voi lupta până la ultima picătură de sânge pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine

Publicat

Probabil, una dintre cele mai democratice gândiri ale vreunui clujean. Lui îi aparţine celebra frază: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“. Ion Raţiu. De la moartea sa se împlinesc 21 de ani. În imagine este o dedicaţie de-a sa din 1994, pe o carte despre înaintaşul său Ioan Raţiu (arhiva Cluj24).

Familie de viţă nobilă

*Ion Rațiu (6 iunie 1917, Turda, 17 ianuarie 2000, Londra) a fost un reprezentant al Partidului Național Țărănesc (devenit ulterior PNȚCD). Este descendent al Familiei Rațiu de Nagylak (Noșlac), din Turda. Familie atestată în Transilvania la începutul sec. al XIV-lea și reînnobilată în anul 1625 de către principele Gabriel Bethlen.

În 1940 a fost numit consilier la Legația României de la Londra. Între 1940 și 1990 a locuit în Regatul Unit. Acolo a înființat și finanțat Fundația Rațiu. Şi a fondat în 1984 Uniunea Mondială a Românilor Liberi.

În ianuarie 1990 a ajutat la refacerea PNŢ alături de Corneliu Coposu. A devenit vicepreședinte al PNȚCD. A candidat la funcția de președinte al României la alegerile din 1990, dar a obținut doar 4,29 % din voturi și s-a plasat pe locul 3.

*Înaintaşul său, Dr. Ioan Rațiu (19 august 1828, 4 decembrie 1902), a fost om politic transilvănean, avocat, unul din întemeietorii Partidului Național Român din Transilvania, al cărui președinte a fost în 1892-1902.

A fost unul din principalii autori ai Memorandumului adresat pe 28 mai 1892 împăratului Francisc Iosif I în numele națiunii române din Transilvania. (MaAv)

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO. Povestea dureroasă a “Luceafărului”. Mihai Eminescu şi Veronica Micle, o iubire ucigaşă. Cei doi au fost prin Cluj

Publicat

S-au iubit, dar pe pământ i-a despărţit viaţa. Veronica Micle şi Mihai Eminescu s-au născut şi au murit în acelaşi an. Ea s-a otrăvit după 50 de zile după moartea lui. Au vrut să se căsătorească de două ori. S-au minţit, s-au înşelat, s-au detestat, dar n-a putut unul fără altul. Iar din iubirea şi din durerea lor s-a născut “Luceafărul”. Deşi Mihai Eminescu voia să renunţe la scris pentru Veronica. Secretul a fost ţinut 42 ani. Şi încă un amănunt: şi Veronica, şi Mihai Eminescu au văzut Clujul. Dar în ani diferiţi. Ea, la 14 ani, în 1864, când s-a măritat la Cluj. Iar el, la 16 ani, în 1866, în drumul dintre Cernăuţi şi Blaj. Încă nu se cunoşteau…

Veronica a murit pe 3 august şi ironia sorţii face ca într-o zi de 4 august să fi murit şi fostul ei soţ, Ştefan Micle, cu care s-a căsătorit, într-o zi de 7 august, în Biserica Bob din Cluj.

În revista Familia din martie-aprilie 1937 (în imagini, arhiva Cluj24), Ion Al. Brătescu-Voineşti face o mărturisire pe care a ţinut-o secretă 42 de ani. În 1898, el avusese o discuţie cu Titu Maiorescu, în care acesta din urmă dezvăluia faptul că, din dragoste pentru Veronica, Eminescu voia să renunţe la scris. Şi că din durerea pricinuită de faptul că Veronica avusese o aventură cu IL Caragiale s-a născut “Luceafărul”.

Veronica, prietena multora

Titu Maiorescu către Ion Al. Brătescu Voineşti, despre Eminescu: “Dumneata, ca toţi cei din generaţia dumitale, nu-l cunoşti îndeajuns şi nu-ţi poţi da seama de genialitatea lui; dumneata nu-l cunoşti decât ca poet. (…) Mai târziu (…) aveţi să vă daţi seam ace vastă minte avea, constatând că nu există problemă a neamului nostrum care să nu-l fi preocupat ţi asupra căreia să nu se fi pronunţat cu desfăvârşită competenţă şi claritate. A! ce şubrezi suntem, dacă o astfel de minte… Luceafărul a răsărit din noaptea unei mari dureri. Am să-ţi fac o mărturisire, dar şi o rugăminte: păstreaz-o pentru mult mai târziu.

Între Eminescu şi mine exista o legătură ca aceasta care ne uneşte pe noi doi, ba poate şi mai strânsă. Cu timpul, ne ajunseseră ca o rudă apropiată şi dragă, căreia îi era uşa deschisă la orice oră. De câtăva vreme însă, vizitele lui se răreau şi în curând începu să să lipsească şi de la adunările noastre literare. Am aflat degrabă pricina acestei schimbări; era legătura cu Veronica Micle, legătură care pe zi ce trecea ameninţa să-l înstrăineze cu totul de cercul “Junimei”. (…)

Poţi deci înţelege cât mă îngrijora şi mă durea faptul că-l vedeam în fiecare zi mai învălui în mrejele unei femei ca Veronoca Micle. Cunoşteam bine reputaţia de care se bucura. Ştiam că fusese… prietena multora, între cari şi a lui Caragiale. Mi-o mărturisise chiar el”.

Replica lui Eminescu: “Canalia!”

Dialogul dintre Titu Maiorescu şi Mihai Eminescu:

Maiorescu: În ce mreje ai fost prins, de n-ai dat atâta vreme semen de viaţă?

Eminescu: Domnule Maiorescu, situaţia e mult mai serioasă decât credeţi. Nu mai pot continua viaţa pe care am dus-o până acum… Vreau să-i pun capăt… Vreau să mă căsătoresc.

Maiorescu: Cu cine?

Eminescu: Cu Veronica Micle. (…) Voi munci pentru amândoi. Voi munci şi la nevoie vom munci amândoi.

Maiorescu: Şi atunci poezia?

Eminescu: Mă las de poezii. Poate ar fi fost mai bine pentru mine dacă n-aş fi scris nici un rând de poezie!

Maiorescu: Eminescule, iartă-mă, te rog, de sfâşierea pe care ştiu că o să ţi-o pricinuiesc, dar aceea pe care ţi-ai ales-o drept tovarăşă de viaţă nu merită această cinste… N-o merită. Înainte de dumneata a fost… prietena multora, a fost şi a lui Caragiale. Mi-a mărturisit-o chiar el…

Eminescu: Canalia!

Scene de gelozie, rupturi

Maiorescu către Ion Al. Brătescu Voineşti despre continuarea dialogului cu Eminescu: S-a sculat şi a plecat. Multă vreme nu l-am mai văzut. Luceafărul n-a apărut în Convorbiri, ci într-o publicaţie din Viena, de unde apoi a fost reprodus în Convorbiri. S-a jenat să mi-o trimeată mie? Căci, oricât de splendidă era haina în care îmbrăcase prozaicele mele cuvinte prin care încercasem să-l conving, ştia c-o să le recunosc. (…) Ce s-a întâmplat în urma plecării lui atunci de la mine, nu ştiu. Probabil scene, ruptură. Încercări de recucerire din partea ei: “Cobori în jos luceafăr blând/ Alunecând pe-o rază…”.

Revoltă, indignare, rezistenţă din partea lui: “El tremura ca alte dăţi/ În codri şi pe dealuri/ Călăuzind singurătăţi/ De mişcătoare valuri/ Dar nu mai cade ca-n trecut/ În mări, din tot înaltul:/ -Ce-ţi pasă ţie, chip de lut/ Dac-oi fi eu sau altul?”…  Da, ai dreptate, dintr-o mare durere a răsărit Luceafărul… Şi totuşi Eminescu, mai târziu, a recăzut “ca-n trecut în mări, din tot înaltul”: s-a împăcat cu Veronica Micle.

Veronica s-a măritat la 14 ani cu Ştefan Micle din Feleacu

Se pare că prima vizită –poate şi ultima- în Cluj a Veronicăi Micle, pe atunci Ana Câmpeanu, a fost când s-a măritat. La 14 ani, în 1864. Soţul ei devenea Ştefan Micle, profesor universitar, din Feleacu, care avea 47 de ani.

“Veronica Micle se pare că n-a stat în Cluj, dar se pare că a stat în Feleacu. Atunci când s-a măritat, câteva zile. Ştefan Micle era din Feleacu şi Biserica Bob din Cluj era singura biserică catolică din zonă. În Feleacu era o biserică, dar nu era de confesiune greco-catolică. Deşi Veronica Micle nu era greco-catolică, din câte ştiu. Dar în Feleacu n-au stat mult, doar pentru nuntă, pentru că el era deja profesor la Iaşi, chiar primul rector, parcă, al universităţii de acolo. Ea s-a măritat la 14 ani, dar atunci erai femeie de măritat la 14 ani.

Se pare că şi Mihai Eminescu a fost în tranzit prin Cluj, în drumul spre Blaj. La Cluj, la Liceul Piarist a studiat şi profesorul său Aron Pumnul”, spune istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Se pare că, într-adevăr, în 1866, după moartea profesorului său Aron Pumnul, Mihai Eminescu renunţă la şcoală şi pleacă din Cernăuţi spre Blaj. Cu acea ocazie, în drumul său, se presupune că el ar fi trecut prin Cluj. Şi că ar fi şi înoptat la Cluj, într-o casă de pe actuala stradă a Bisericii Ortodoxe. Dar alte surse susţin că din Cernăuţi, el ar fi ajuns doar în localităţile clujene Dej şi Gherla. După care ar fi mers la Târgu Mureş şi de acolo la Blaj.

Despre ei

*Mihai Eminescu (Mihail Eminovici, 15 ianuarie 1850, 15 iunie 1889), poet, prozator și jurnalist, socotit cea mai importantă voce poetică din literatura română.

*Veronica Micle (Ana Câmpeanu, 22 aprilie 1850, 3 august 1889), poetă, a publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. E cunoscută publicului în special datorită relației cu Mihai Eminescu.

*Ștefan Micle (25 septembrie 1817, 4 august 1879), pedagog și fizician, profesor şi rector universitar la Iași. Pe 7 august 1864 s-a căsătorit în Biserica Bob din Cluj cu Veronica Micle, care atunci avea 14 ani.

(MaAv)

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate