VIDEO&FOTO/ Bijuteria de artă este pentru cei care vor să iasă din mulțime. Povestea unui bijutier clujean

Sunt meserii spre care ne orientăm mai puțini, asta pentru că au ceva aparte, necesită ori multă migală în lucru, multă creativitate sau chiar multe calcule. Există oameni cu vocație și făcuți pentru lucrul cu mâinile care îmbină și creativitatea. Dacă intrăm pe site-ul web al Lianei Sălăgean suntem întâmpinați cu  propriul ei citat ,,Cred despre creațiile mele că sunt genul de lucrări plăcute la prima vedere, sau deloc”.

Liana Sălăgean este unul dintre bijutierii din Cluj. Are propriul atelier în care ne-a lăsat să pășim, să aruncăm un ochi și să înțelegem ce se află în spatele unei bucăți brute de argint până la momentul dăruirii sau purtării. Bijuteriile pe care le creează Liana sunt bijuterii de artă și sunt unicate.

Povestea Lianei Sălăgean

A știut de mică că este făcută pentru artă astfel că din clasa a V-a a început să picteze icoane apoi a urmat Liceul de Arte Vizuale ,,Romulus Ladea” și a învățat ceramica, pictura icoanelor pe lemn și sticlă și sculptura. Ulterior după ce a cunoscut toate domeniile, și-a făcut timp să învețe autodidact cum se fac bijuteriile.

,,Am făcut în liceu cam de toate. Am terminat secția design și asta am făcut și la facultate. Am vrut să încep mai devreme să fac bijuterii. Eu tot ce știu am învățat singură pentru că nu am reușit altfel. În anul III de facultate am căutat pe cineva în Cluj să mă lase măcar să mă uit, pentru că eu în general învăț repede cam orice.

Dar nu am găsit pe nimeni dispus să facă asta. Toată lumea era foarte sceptică. Poate am fost prima care am întrebat. Eu voiam să vad ce scule se folosesc și cum, pentru că nu știam mai nimic. Asta se întâmpla în 2005 când am început să lucrez foarte timid, să cumpăr ustensile, apoi să închiriez un atelier”, ne povestește Liana Sălăgean.

De la alamă la argint

Începutul unui drum este întotdeauna mai greu, vine cu provocări și necunoștințe. Până să ajungă să lucreze cu argintul, a început cu alamă de la fier vechi și unelte cumpărate din târg.

,,La început a fost foarte greu, nu știam de unde să îmi iau absolut nimic. A fost așa de greu, începusem cu niște alamă de la fier vechi și niște ciocane și cleștișori cumpărate din Oser. Dorința mea era să învăț cât mai mult, să văd cum se prelucrează metalul.

De fapt de acolo pleci până să reușești să îți pui în practică ideile. Pe rând am tot cumpărat ba scule, ba ceva cu care să pot lipi materialul și am început să îmi dau seama de ce se întâmplă pe parcurs, e o meserie complexă. Începuturile au fost foarte timide, dar am reușit să îmi pun în aplicare ideile”, afirmă Liana.

Nu a găsit pe nimeni să o ajute, a fost propriul ei profesor

Chiar dacă nu a găsit pe cineva să o îndrume, nu s-a lăsat descurajată pentru că știa că asta este ramura pe care vrea să meargă, iar atunci când pasiunea se împletește cu voința lucrurile se leagă.

,,Am știut clar că asta vreau să fie direcția mea. Prietenii și familia îmi spuneau că pot să fac altceva mai simplu, dar pentru mine a fost o foarte mare provocare. Mi-am dorit să depășesc greutățile de la început. Plus că simțeam că dacă reușesc să trec de pasul în care nu știu nimic o să fie mult mai simplu. Și chiar așa a fost”, a susținut aceasta.

Primele bijuterii erau făcute din cupru și alamă și arătau complet diferit față de cele de acum, când lucrează cu materiale valoroase.

,,Bijuteriile de atunci erau forme simple pentru că nu aveam posibilitatea tehnologic să fac altfel. Materialele se lucrează asemănător, eu am renunțat la cupru pentru că materialul în sine se oxidează repede chiar și prin prelucrare.

Este un material frumos, dar nu are aceeași valoare ca bijuteria de argint. Manopera este aceeași, dar rentabilitatea nu”, își amintește Liana.

A ales un drum nu foarte cunoscut de mulți

Admirația față de bijuterii o deține din copilărie. Iar spiritul nonconformist, mereu gata să iasă din tipare, a făcut-o să facă altfel de accesorii pe care nu le vedem în toate vitrinele.

,,De mică îmi plăceau bijuteriile, dar nu bijuteriile alea pe care le știe toată lumea. Însă, terminând Design și Arte, voiam să pun în aplicare cunoștințele pe care le aveam în domeniu. Foarte mulți colegi de ai mei făceau amenajare, deja toată lumea făcea amenajare. Eu mi-am dorit să fiu altfel decât ceilalți, să mă definesc prin ceea ce fac eu”, a mai spus Liana Sălăgean.

Stilul pe care l-a dezvoltat în timp este amprenta sa. Când vezi o bijuterie semnată Liana Sălăgean o recunoști din prima. De asemenea, un colier sau o pereche de cercei creați de aceasta îți completează vestimentația într-un mod în care sigur nu treci neobservat.

,,Pe parcurs mi-am schimbat stilul, ar fi fost dramatic să am același stil ca la început. Mulți oameni care mă cunosc și îmi văd bijuteriile știu din prima că sunt create de mine, le deosebesc prin niște elemente care îmi caracterizează bijuteriile și pe care le repet în mai multe colecții de-a lungul timpului, mici patern-uri”, mai spune Liana.

Profesor pentru cei interesați

A început să predea în urmă cu 7 ani, drept pentru care susține cursuri în propriul ei atelier. Așa cum a reușit să fie propriul ei profesor, astăzi împărtășește acest meșteșug și celor interesați.

Persoanele care îi calcă pragul vin ori din curiozitatea, ori din dorința de a-și crea o piesă specială pentru un eveniment pe măsură.

,,Eu nu am vrut să predau la școală unei mase de copii care nu sunt interesați de ceea ce li se spune sau dintr-o clasă de 30 doar un elev este interesat.

Cu toate astea mi-am dorit să le arăt oamenilor. Am predat de exemplu la Palatul Copiilor din Cluj sau pentru grupuri private. Am pregătit elevi pentru liceul de artă. Eu aveam această dorința să împărtășesc, dar nu știam cum să o încep, atelierul meu nu era tocmai un mediu perfect.

Îmi amintesc că prima elevă a venit ea spre mine, apoi de la primul elev s-a auzit și a venit următorul și tot așa. Abia acum am început să îmi fac puțină publicitate, dar până acum am lăsat să vină lucrurile de la sine. Cred că așa este parcursul cel mai fain. S-au adunat oamenii care chiar își doreau să facă asta și să învețe de la mine”, povestește Liana.

Cum se lucrează argintul?

Liana ne-a oferit și nouă câteva informații despre prelucrarea argintului și prin câte etape trece acesta până să ajungem să îl purtăm, în câte moduri îl putem lucra în funcție de stilul dorit.

,,Dacă metalul este pur trebuie să știm în ce cantitate este ca să știm cât aliaj trebuie să adăugăm. Poate fi topit în cuptor sau dacă vrem turnare unică îl topim în os de sepia, creuzet sau cărbune pentru a obține un lingou pentru fir sau tablă.

Dacă am de făcut o bilă știu că am nevoie de tablă și am de urmat anumiți pași. De asemenea, toate lipiturile sunt de anumite durități, iar în funcție de cât este de complexă piesa adaug lipitură tare, medie sau moale”, a explicat aceasta

Despre importanța fiecărui pas

Dacă în cazul celorlalte arte ne putem propune ceva și iese alt rezultat mai bun sau nu, în cazul bijuteriilor produsul finit trebuie vizualizat dinainte de începerea lucrului.

,,Eu de la început trebuie să știu cum arătă bijuteria mea să îmi pot organiza toți pașii. Degeaba îmi termin bijuteria, montez piatra și îmi dau seama că eu nu am lipit ceva. Ei, cam târziu! Trebuie să o iau de la capăt.

După turnare urmează laminarea materialului. Argintul trece prin niște role care pun o presiune pe el și îl tot subțiază în funcție de grosimea necesară. De aici avem de traforat, de tăiat în funcție de dimensiune, iar dacă avem de montat o piatră se pun casete.

Abia la sfârșit se îmbină cu lipitura de argint care are niște aliaje în ea pentru temperaturile de topire. Toate lipiturile la prelucrarea metalului se fac cu flacăra de o anume intensitate.

Pietrele se montează înainte de șlefuire ca materialul să nu fie călit, moale. Sunt multe tipuri de finisaje în funcție de cum vrem să arate: mat, lucios, sablaj”, a precizat Liana.

,,Eu sunt artist, nu meseriaș”

Liana Sălăgean spune că ceea ce face este personalizat, iar asta o diferențiază față de brandurile cunoscute de bijuterii. Unul dintre principiile după care lucrează este cel de a nu renunța la partea de creație în sine.

,,Sunt persoane care vin o dată la ceva timp și vor să își facă un cadou personal. În ultima vreme am făcut multe verighete. Oamenii își doresc ceva mai special și personalizat, încerc să creez din ceea ce își doresc. Nu lucrez după fotografii, adică vii și îmi prezinți o poză și spui că așa vrei. Eu creez bijuterie și încerc pe cât de mult să nu renunț la partea de creație.

Este ca și cum ai merge la un pictor să îi duci o poză după altă pictură să îți facă la fel. Eu sunt artist, nu meseriaș. Încerc să cunosc omul, să fac niște schițe și să ajung la o variantă care le place și lor. Sunt oameni care vin setați pe o idee, ajung aici și văd modele nu foarte comune apoi văd lucrurile diferit”, mai spune Liana.

Nu prea este public pentru artă

Publicul este nișat, iar asta prezintă și cât suntem atrași de artă, cât vrem să ne diferențiem în mulțime. Unii își vor dori să poarte ceva unicat care spune ceva despre ei, alții vor dori să poarte un brand. Diferența nu este la preț, ci la complexitatea mesajului transmis.

,,În România nu există foarte mult public pentru artă în general, dar cred că dezvoltându-ne cultura mergem singuri în direcția care trebuie.

Eu nu pot decât să împărtășesc ceea ce fac și oamenilor le poate plăcea sau nu. În domeniul bijuteriilor majoritatea nu prea știe ce înseamnă bijuteria de artă. Oamenii se deschid, dar în România este puțin public pentru bijuteria contemporană.

Există un concept în spatele bijuteriei, ideea de la care ai pornit, este o bijuterie statement. Te scoate în evidență, sigur nu treci neobservat dacă porți o așa bijuterie. Pentru mine este foarte important dacă merg stradă într-o zi să nu văd două persoane că poartă aceeași chestie.

Dacă vrei să fii unic o să porți o bijuterie unicat, dacă nu vrei ceva special porți o bijuterie de oriunde”, concluzionează Liana Sălăgean.

Dana Coțovanu