ACTUALITATE
VIDEO și FOTO/ PERCHEZIȚII la Cluj. 7 persoane bănuite că au furat COMBUSTIBIL din locomotive, duse la AUDIERI
Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca și procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au efectuat sâmbătă 14 percheziții domiciliare, într-un dosar penal de tăinuire și delapidare.
Perchezițiile au avut loc la persoane bănuite de sustragere de combustibil din locomotivele unei societăți naționale de transport feroviar.
Citește și: 3.500 de litri de motorină FURAŢI din LOCOMOTIVE. RAID european al poliţiştilor. 14 PERCHEZIŢII în Cluj şi Bistriţa-Năsăud
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 3,5 tone de combustibil, 200 de litri de ulei de motor, 850 de recipiente utilizate la transport, dar și instalații despre care există suspiciunea că ar fi fost folosite la săvârșirea activității infracționale.
Au fost puse în executare 7 mandate de aducere.
Grupul infracțional ar fi desfășurat activitățile ilicite în decursul anului 2021.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul de specialitate al polițiștilor Direcției Operațiuni Speciale.
De asemenea, la activitate, au participat jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud și specialiști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.
Sursa: IPJ Cluj
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






