ADMINISTRAȚIE
VIDEO. Pas important pentru proiectul metroului din Cluj. Primarul Emil Boc va semna vineri contractul de supervizare
Primarul Emil Boc a anunțat că va semna, vineri seară, contractul de supervizare a lucrărilor la metroul din Cluj. Este vorba despre cel mai scump contract de consultanță din țară, cu o valoare de peste 40 milioane de euro.
Primăria Cluj-Napoca va semna vineri, 4 octombrie, contractul de supervizare a lucrărilor la metrou, în valoare de 211 milioane de lei (circa 40 de milioane de euro), cu asocierea de firme declarată câștigătoare, Systra – Metrans Engineering SRL.
„În seara aceasta, voi semna contractul pentru supervizarea lucrărilor la metrou, un contract de 40 de milioane de euro. Să vă gândiți că doar supervizarea la metrou valorează aproape 50 de milioane de euro, ca să vă puteți face o imagine despre amploarea lucrărilor care se desfășoară la Cluj-Napoca. Nu mai vorbim de Spitalul Regional de Urgență, nici de trenul metropolitan, nici de conectarea Clujului la Autostradă, nici de reabilitarea căii ferate Cluj-Oradea, numai de miliarde de euro vorbim în momentul acesta la Cluj-Napoca pentru dezvoltarea orașului”, a anunțat primarul Emil Boc, vineri, la o conferință de presă.
Contestațiile, respinse de CA Cluj
Amintim că, recent, Curtea de Apel Cluj a respins plângerea firmelor care au pierdut licitația depusă împotriva deciziei CNSC care a confirmat asocierea câștigătoare.
Licitația pentru contractul de supervizare a lucrărilor la Magistrala 1 de metrou, organizată de Primăria Cluj-Napoca, a fost contestată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) după ce asocierea Systra – Metrans Engineering SRL a fost desemnată câștigătoare de municipalitatea clujeană.
Contestația a fost depusă de alte două asocieri, SC Modern Power Systems SRL – Altinok Consulting Engineering Inc. și Tecnic Consulting Engineering Romania SRL – TÜMAŞ TÜRK MÜHENDİSLİK MÜŞAVİRLİK VE MÜTEAHHİTLİK A.Ş.
În cadrul licitației au fost depuse șase oferte din partea unor asocieri de firme.
UPDATE
Contractul pentru supervizarea lucrarilor la metrou a fost semnat la Primăria Cluj-Napoca, în jurul orei 20.00.
La semnarea acestuia a fost prezent și directorul Systra din Franța, care a câștigat contractul alături de Metrans România.
La acest proiect se va lucra și cu Societatea de Construcții Napoca.
Primarul Emil Boc a mai precizat că sunt așteptate la Cluj-Napoca și “cârtițele” care vor săpa tunelurile pentru metrou.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






