EVENIMENT
VIDEO. Motocicliștii clujeni, gest înduioșător pentru câțiva tineri din Mariupol: Le admirăm puterea și curajul
Peste 45 de motocicliști clujeni le-au făcut o mare surpriză câtorva adolescenți din Mariupol, Ucraina, care se află în aceste zile la Cluj-Napoca.
Motocicliștii din Comunitatea Moto Cluj – Asociația CMC au încercat, măcar pentru câteva momente să îi facă să zâmbească pe acești tineri care vin din zona de război.
Motocicliștii clujeni, gest înduioșător pentru câțiva tineri din Mariupol: Le admirăm puterea și curajul
Întâlnirea-surpriză a avut loc chiar în centrul Clujului.
„Din păcate toți acești tineri au rămas cel puțin fără un membru al familiei în timpul conflictului din Ucraina, pierzându-și de asemenea rudele, locuințele si dreptul la o viață normală.
Măcar pentru câteva momente am încercat să le distragem puțin atenția. Curând se vor întoarce înapoi. Acum s-au bucurat mult de primirea noastră gălăgioasă, de discuțiile si încurajările schimbate, de pozele pe motoare”, au transmis motocicliștii pe pagina de Facebook a Comunității.
Aceștia spun că și-au arătat, astfel, admirația pentru puterea și curajul acestor tineri de a înfrunta greutățile.
Tinerii din Mariupol au admirat și probat motociclete de viteză, cu ataș, choppere, trike-uri, turinguri și crusere.
Și poliția a fost alături de ei.
Foto: Captură video
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






