Connect with us

Clujul de altădată

VIDEO. La pas prin istoria Clujului. Bologa preistorică. Sub Mircea cel Bătrân. Colonişti greci, castru roman, cetate (RO-EN)

Publicat


Bologa. Acum e o localitate mică în comuna clujeană Poieni, dar în istorie a avut o însemnătate deosebită. Aici au fost construite un castru şi o cetate pentru importanţa geostrategică a locului. Pe teritoriul satului Bologa au fost descoperite artefacte vechi, de chiar acum 4.000 de ani. Câteva dintre lucrurile inedite despre Bologa ne sunt prezentate de istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Bologa preistorică

VEZI ŞI:

LA PAS PRIN ISTORIA JUDEŢULUI CLUJ

„Comuna Bologa, un loc istoric, cu o rezonanţă aparte, cu multe descoperiri din vechime, chiar din perioada preistorică. Dar cele mai importante descoperiri sunt din epoca romană, pentru că pe acest teritoriu, Grădişte, la confluenţa râului Săcuieu cu Crişul Repede, Cohorta a II-a Hispanorum a construit un castru roman, care apăra graniţa Provinciei romane Dacia Porolissensis.

De asemenea, s-a găsit o baie romană. Vestigiile care au fost găsite sunt la Muzeul de Istorie Cluj”, spune istoricul Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Coloniştii greci şi numele Potra

Istoria arată că în zonă s-au stabilit odinioară colonişti greci, dintr-o regiune din care se pare că a rămas numele multor locuitori din zilele noastre.

VEZI ŞI:

ISTORIA PLIMBATĂ A CLUJULUI

„Această zonă a fost colonizată în secolul al II-lea după Hristos de colonişti veniţi din zona Patras din Grecia, poate nu întâmplător foarte mulţi localnici poartă numele Potra; există şi speculaţia acestei ipoteze.

În Evul mediu, pe partea cealalată a râului Săcuieu, s-a realizat o cetate, foarte importantă din punct de vedere strategic, pentru că străjuia Drumul sării. Era şi legătura dintre Oradea, Bologa, Cluj şi Bistriţa”, explică istoricul.

Sub Mircea cel Bătrân

Şi un fapt oarecum surprinzător, zona Bologa i-a aparţinut şi domnitorului muntean Mircea cel Bătrân.

„Această cetate a fost construită, se pare, în timpul lui Carol Robert de Anjou. Oricum, avem date despre ea, sub numele de Sebusvar sau Sebesvar, din anul 1324. Această cetate – împreună cu Cetatea Branului – a fost dată de către regele Sigismund de Luxembourg, ca feudă, voeivodului muntean Mircea cel Bătrân. Era uzanţa vremurilor, când principii îşi făceau astfel de cadouri.

Această cetate, din care au mai rămas urmele bastioanelor, 5 la număr, este mai greu de vizitat, pentru că se află la o anumită altitudine. Dar şi ea şi castrul roman sunt în vederea specialiştilor, arheologilor, care lucrează la restaurarea şi la punerea lor în faţa publicului, pentru a le vizita şi a-şi da seama de importanţa acestor frumoase vestigii ale trecutului”, mai arată istoricul clujean.

*Asociația Cluj24 derulează proiectul „La pas prin istoria judeţului Cluj”, realizat în colaborare cu profesorul de istorie Vladimir-Alexandru Bogosavlievici și co-finanțat de Consiliul Judeţean Cluj.

VIDEO. Walking through the history of Cluj. The prehistoric Bologa. Under Mircea the Elder. Greek colonists, Roman castrum, fortress

Bologa. Now it is a small town in the Poieni village of Cluj, but in history it had a special significance. A castrum and a fortress were built here for the geostrategic importance of the place. On the territory of Bologa, old artifacts were discovered, even from 4,000 years ago. Some of the new things about Bologa are presented to us by the historian from Cluj, Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

The prehistoric Bologa

“The village of Bologa is a historical place, with a special resonance, with many discoveries from ancient times, even from the prehistoric period. But the most important discoveries are from the Roman era, because on this territory, Grădişte, at the confluence of the river Săcuieu with Crișul Repede, the Cohort II Hispanorum built a Roman castrum, which defended the border of the Roman province of Dacia Porolissensis.

A Roman bath was also found. The vestiges that were found there are at the Cluj History Museum”, the historian Vladimir Alexandru Bogosavlievici says.

The greek colonists and the name Potra

History shows that greek colonists once settled in the area, from a region that seems to have given the name of many residents today.

„This area was colonized in the 2nd century after Christ by colonists coming from the Patras area of Greece. Perhaps, not coincidentally, many locals bear the name Potra; there is a speculation regarding this matter.

In the Middle Ages, on the other side of the Săcuieu river, a fortress was built, which waws very important from a strategic point of view, because it guarded the Salt Road. It was also the link between Oradea, Bologa, Cluj and Bistriţa”, the historian explains.

Under Mircea the Elder

And a somewhat surprising fact, the Bologa area also belonged to Mircea the Elder.

„Apparently, this fortress was built in the time of Carol Robert of Anjou. Anyway, we have data about it, under the name of Sebusvar or Sebesvar, from 1324. This fortress – along with the Bran Fortress – was given by King Sigismund of Luxembourg as a fief, to Mircea the Elder. Princes used to gave each other such gifts.

This fortress, of which the traces of the bastions remain, 5 in number, is more difficult to visit, because it is at a certain altitude. But both the fortress and the Roman castrum are being observed by the specialists and archaeologists, who are working on their restoration and trying to bring them in front of the public, so as to have people visit them and understand the importance of these beautiful vestiges of the past”, the historian adds.

*The “Walking through the history of Cluj” project is made by the Cluj24 association, in collaboration with the history teacher Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, and co-financed by the Cluj County Council. (traducere în engleză, Amalia Oprescu)



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Peste 100 de persoane au protestat la Cluj-Napoca pentru protecția animalelor din adăposturile publice

Publicat

Peste 100 de persoane au participat sâmbătă, 7 septembrie, la un protest pentru protecția animalelor, organizat în fața Prefecturii Cluj. Ei au cerut oprirea eutanasiilor și sterilizarea câinilor și pisicilor.

Circa 100 de clujeni, iubitori ai animalelor și reprezentanți ai asociatiilor pentru protecția animalelor, câțiva dintre ei însoțiți de patrupezi, au luat parte sâmbătă la un protest organizat la Cluj-Napoca, în fața Prefecturii.

Protest la Cluj-Napoca și la Iași

Protestul a fost organizat simultan în Cluj-Napoca și Iași, făcând parte dintr-o acțiune organizată la nivel național. Noi proteste sunt anunțate în mai multe orașe mari din țară, după uciderea a zeci de câini din adăpostul public al orașului Târgu Jiu luna trecută.

Participanții la protest au venit cu pancarte cu mesaje împotriva eutanasiilor și pentru sterilizarea animalelor ca strategie de lungă durată pentru controlul populației de câini și pisici fără stăpân.

DA sterilizării, NU eutanasierii

În cadrul protestului, au luat cuvântul atât organizatorii, cât și alți participanți la protest, care au făcut apel către autorități să asigure bunăstarea și dreptul la viață al animalelor din adăposturile publice. Ei au cerut oprirea eutanasiilor și au cerut microciparea animalelor de companie.

Protestul a durat circa două ore, începând cu ora 14, și s-a desfășurat fără incidente. Organizatorii manifestării s-au declarat dezamăgiți de numărul mic de participanți, având în vedere că protestul a fost promovat pe grupuri de protecția animalelor cu zeci de mii de membri.

Zeci de câini omorâți în adăpostul din Târgu Jiu, într-o singură oră

Acțiunea vine după ce, în data de 12 august, 60 de câini aflaţi în adăpostul administrat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Serviciul Judeţean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân” din Târgu Jiu au fost eutanasiaţi într-o singură noapte, într-o singură oră.

Autoritățile au invocat o decizie a Consiliului Local prin care câinii din padoc pot fi eutanasiați în termen de 14 zile de la capturare. IPJ Gorj investighează cazul.

Mai multe detalii pe acest subiect puteți afla săptămâna viitoare, în cadrul podcastului HUMAN HUB, o producție Cluj24.ro, realizat de Cristina Șendrea.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Mașină răsturnată, în urma unui accident petrecut pe strada Take Ionescu din Cluj-Napoca. Două persoane, rănite ușor

Publicat

Un accident s-a petrecut sâmbătă după-amiază pe strada Take Ionescu din Cluj-Napoca. Potrivit primelor informații, două persoane au fost rănite ușor.

Pompierii clujeni au intervenit sâmbătă după-amiază la un accident petrecut pe strada Take Ionescu din municipiul Cluj-Napoca. Două mașini au fost implicate, una dintre ele răsturnându-se în urma impactului.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe strada Take Ionescu. Din primele date, în accident au fost implicate două autoturisme, însă din fericire nu au existat victime încarcerate”, a transmis ISU Cluj.

Două persoane, rănite ușor

Potrivit primelor informații, două persoane au fost rănite ușor, fiind consultate de echipajele medicale.

„Un bărbat și o femeie sunt evaluați de către echipajele medicale, ambii prezentând afecțiuni ușoare.

La misiune iau parte două autospeciale cu modul de descarcerare, respectiv motocicleta SMURD. Partea medicală este asigurată de către două echipaje SAJ”, a mai arătat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

Primarul Emil Boc propune premierea judocanului paralimpic Alexandru Bologa: Suntem mândri de performanțele sale

Publicat

Primarul Emil Boc i-a transmis felicitări judocanului Alexandru Bologa, câștigătorul medaliei de aur la Jocurile Paralimpice de la Paris, și propune premierea sa de către administrația locală.

„O reușită istorică pentru sportul românesc, pentru sportul clujean”

Primarul Clujului, Emil Boc, i-a transmis felicitări judocanului Alexandru Bologa, cetățean de onoare al Clujului, pentru cucerirea medaliei de aur la Jocurile Paralimpice de la Paris, considerând performanța sa o reușită istorică pentru sportul românesc.

„Campionul clujean Alexandru Bologa a adus aurul pentru România la Jocurile Paralimpice de la Paris. Felicitări din suflet!

Ne bucurăm alături de Alex Bologa și pentru el! Medalia de aur la judo în cadrul Jocurilor Paralimpice de la Paris este o reușită istorică pentru sportul românesc, pentru sportul clujean, suntem mândri de performanțele sale și îi mulțumim! Transmit felicitări și antrenorului Tamas Gergely și întregii echipe care este alături de campion”, a transmis edilul.

Premiu din partea administrației locale

Primarul a arătat că va propune premierea sportivului paralimpic în consiliul local, în semn de apreciere pentru eforturile sale. Alexandru Bologa este cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca din anul 2022.

„Voi propune Consiliului local premierea sportivului, un gest simbolic prin care comunitatea noastră să își arate aprecierea pentru exemplul remarcabil pe care acest tânăr ni-l oferă.

Judoka Alexandru Bologa este Cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca din anul 2022 și se menține pe primul loc în clasamentul mondial din 2019, cu medalii importante câștigate la Tokyo (2020), Rio (2016), la campionate mondiale și europene, fiind cel mai tânăr medaliat judoka la Jocurile Paralimpice și primul medaliat nevăzător român la judo”, a mai arătat Emil Boc.

Amintim că judoka Alexandru Bologa, sportiv legitimat la Clubul Sportiv Universitatea Cluj, a câștigat vineri seară medalia de aur la Jocurile Paralimpice de la Paris.

Citește mai departe

CULTURA

Ziua Națională a Braziliei, sărbătorită la UBB Cluj cu muzică, dansuri și mâncare tradițională

Publicat

Centrul Cultural Brazilian UBB „Casa do Brasil” a organizat, sâmbătă, un eveniment dedicat Zilei Naționale a Braziliei, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Ziua națională a Braziliei, celebrată la UBB

Centrul Cultural Brazilian UBB „Casa do Brasil”, împreună cu Ambasada Braziliei la București și Institutul Guimarães Rosa Muzeul Etnografic al Transilvaniei a organizat sâmbătă, 7 septembrie 2024, de la ora 11, evenimentul dedicat Zilei Naționale a Braziliei.

Evenimentul s-a desfășurat la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (str. Memorandumului, nr. 21, Cluj-Napoca).

Demonstrații culinare, dansuri tradiționale și ritmuri de muzică braziliene

Programul a cuprins:

  • Prezentare de capoeira cu Banto dos Santos
  • Muzică braziliană cu Banto dos Santos și Sarah Santos
  • Degustare culinară braziliană
  • Vernisajul expozițiilor de fotografii și narațiuni:
  • Despre candomblé și Ilha de Itaparica cu Marta de Sàngó Alaafin Oyó, Babalorixá Bira de Sàngó și Babalorixá Ricardo Saldanha
  • Os Orixás de Luis Pereira
  • Ritmuri braziliene și capoeira de Alina Andreica.

Expozițiile vor fi deschise la Galeria Cellarium, în perioada 7-21 septembrie 2024, în intervalul orar 10.00-18.00.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax