EDUCATIE
VIDEO/FOTO. Protest în faţa ISJ Cluj al părinţilor şi elevilor cu nevoi speciale. Vor şcoală specială în Turda
Aproximativ 50 de persoane, părinţi şi copii cu nevoi speciale, au protestat, miercuri, în faţa Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj şi au cerut înfiinţarea unei şcoli speciale pentru copiii cu dizabilităţi din Turda, Câmpia Turzii şi împrejurimi, care sunt neintegrabili în şcoala de masă.
Ei au purtat pancarte cu mesaje precum „Egali în drepturi”, „Şi copiii speciali au nevoie de educaţie”, „E nevoie de învăţământ de masă şi special”, „Schimbarea cere timp, înseamnă învăţare, înseamnă proces, nu e un eveniment”, „Învăţământ restructurat şi readaptat”, „Demnitate pentru copiii cu speciale cerinţe educaţionale”, „Diferiţi, dar egali în drepturi”.
„Suntem prezenţi aici pentru că noi vrem ca luni să mergem la şcoală. În şcoala noastră din Turda erau două clase, care s-au închis. Am fost anunţaţi foarte târziu de închiderea claselor. Ni s-au închis clasele în timp ce la Inspectoratul Şcolar aveau pe masă cerere de înfiinţare a şcolii şi aveau pe masă listă cu 62 de părinţi care solicitau înfiinţarea şcolii. Nu mi se pare corect”, a declarat unul dintre părinţii protestatari, Silvia Elisabeta Dandoţi.
Aceasta spune că în zona Turda-Câmpia Turzii sunt sute de cazuri de copii cu nevoi speciale care nu pot fi integraţi în învăţământul de masă, iar din cauza incapacităţii lor nici nu se pot deplasa la Cluj-Napoca, în şcolile speciale.
„Ne-au oferit varianta să-i integrăm în învăţământ de masă, dar părinţii sunt nemulţumiţi, pentru că învăţământul de masă nu oferă integrare. Învăţământul de masă trebuie readaptat. Învăţământ de masă integrativ încă nu există”, a mai spus Silvia Elisabeta Dandoţi.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






