EVENIMENT
VIDEO FOTO. Nou protest spontan la Finanțe Cluj, cu întreruperea activității. Angajații se pregătesc de grevă generală
Peste 100 de angajați de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice și Direcția Regională au ieșit, joi, timp de câteva ore în curtea instituției, într-un protest spontan, cu întreruperea activității.
Aceștia sunt membri ai ambelor sindicate, Solidaritatea și Sed Lex.
”Cerem, printre altele, includerea unor sporuri în salariul de bază și elaborarea unui statut al funcționarului public din Finanțe. Se pare că cei din coaliția de guvernare nu sunt de acord cu doleanțele noastre și de aceea am ieșit la acest protest spontan.
În continuare, noi, de la Sindicatul Solidaritatea vom face o grevă generală”, a spus Daniela Gogan, din partea acestui sindicat.
”Cerem respect”
O altă protestatară a explicat că angajații din instituțiile publice ar fi trebuit să ia atitudine în momentul în care premierul Ciolacu a afirmat că trebuie să îi alerge prin birouri pentru a le da voucherele de vacanță, spunând că ar câștiga 2000 de euro.
”E total eronat ce a spus și mă aștept ca cineva să facă diferența între salariul brut și cel net și să aibă mai mult respect pentru bugetari. Este un aparat pe care nu noi l-am creat, este un aparat care funcționează după regulile aprobate de guvernanți.
Cerem respect și mai puțină aroganță și zeflemea în ceea ce privește atitudinea față de noi, pentru că suntem funcționari care ne câștigăm onest salariul. Este o muncă de care este nevoie, în condițiile în care a fost creată această instituție”, a spus aceasta.
Purtătorul de cuvânt al Finanțelor Cluj, Alin Radu, a precizat că, din respect pentru cetățean, conducerea a încercat să mențină activitatea deschisă a Trezoreriei și a ghișeelor de relații cu cetățenii.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger









John
august 24, 2023 la 7:05 pm
După ce au dat spagi sa între pe posturi, sa vina ciolacu sa le taie ciolanu, nui corect.Sa le dea șpagile înapoi .Huuoo..