Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a declarat, luni, după întâlnirea cu președintele României, că protestele profesorilor vor continua. Sindicaliștii amenință cu greva...
Sindicatele, patru confederații sindicale din județul Cluj, au anunțat marți o modificare importantă în calendarul protestelor anunțate până acum. Acțiunea prevăzută inițial pentru 20 august a...
Trei federații reprezentative din învățământ au anunțat calendarul protestelor care se vor desfășura la finalul lunii august și începutul lunii septembrie. Acțiunile vor culmina cu un...
Patru confederații sindicale din județul Cluj au anunțat organizarea unor proteste la sediul temporar al Prefecturii, ca răspuns la contextul economic actual și la măsurile guvernamentale...
Trei mari federații sindicale din educație, FSLI, „Spiru Haret” și „Alma Mater”, alături de SLIPC (Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean), trag un semnal de alarmă...
Ministrul Educației, Daniel David, a trasmis un mesaj sindicatelor din Educație și a spus că o eventuală grevă a profesorilor în luna septembrie „nu poate aduce...
În plină criză din sistemul educațional românesc, marcată de proteste ample ale sindicatelor profesorilor, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, se află în concediu de odihnă....
Peste 150 de membri ai sindicatelor din Educație, inclusiv din Cluj, pichetează sediul Ministerului Educației miercuri dimineață, nemulțumiți de adoptarea Legii nr. 141/2025, așa numita „lege...
Sindicaliștii din învățământul clujean preuniversitar și universitar, vor protesta miercuri, 18 iunie, nemulțumiți de măsurile care se discută la Cotroceni, care îi vor afecta pe angajații...
Academia de Advocacy lansează un apel ferm către liderii sindicatelor și patronatelor din România, cerându-le să-și asume responsabilitatea pentru pasivitatea demonstrată în monitorizarea activității guvernelor și...
Federația Feroviară Mișcare Comercial anunță o grevă la CFR începând de luni, 27 noiembrie, scrie Alba24.ro. Greva anunțată pentru săptămâna viitoare este cauzată de blocarea semnării...
Angajații Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Cluj protestează, marți, în fața instituției, cerând salarii mai mari. Acestea nu le-au fost majorate din 2018. Totodată,...
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 3.300 lei lunar, începând cu 1 octombrie 2023, ceea ce reprezintă o creştere...
Principalele agentii care deruleaza fonduri europene in agricultura romanesca sunt, fara indoiala, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) si Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale...
Peste 100 de angajați de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice și Direcția Regională au ieșit, joi, timp de câteva ore în curtea instituției, într-un protest...
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, iar în urma discuţiilor, părţile au agreat majorarea valorii tichetelor de masă...
Greva din Educație continuă marți, 6 iunie, în ciuda faptului că Guvernul a aprobat majorările salariale cerute de sindicate, scrie Alba24.ro. Presiunea în sistem este foarte...
CNS Cartel ALFA solicită demiterea ministrului Muncii şi intrarea într-un dialog social ‘real şi responsabil’, precum şi revenirea la o fiscalitate echilibrată a muncii, prin transferul...
Greva din educație continuă. Executivul nu a venit cu o soluție care să ducă la stingerea conflictului, spun reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația...
Joi, 27 octombrie, a avut loc un protest al sindicatelor în fața Prefecturii din Cluj. Sindicaliștii cereau salarii mai mari. Iată în continuate punctul de vedere...