Connect with us

EDUCATIE

Sindicaliștii din Educație amenință cu greva generală. Cer demisia ministrului Daniel David și abrogarea Legii nr. 141/ 2025

Publicat


greva

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a declarat, luni, după întâlnirea cu președintele României, că protestele profesorilor vor continua. Sindicaliștii amenință cu greva generală.

„Având în vedere că nu este nimic concret, în zilele următoare vom stabili calendarul de proteste. Protestele vom continua, chiar dacă avem promisiunea ca în două luni de zile să ne întâlnim”, a spus Hăncescu

La rândul său,. liderul sindical Marius Nistor de la Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret, a precizat că președintele a luat act de solicitările sindidaliștilor noastre și a propus o altă întâlnire cam peste cel mult 2 luni:

„Vom continua acțiunile de protest până la atingerea celor două obiective, iar greva generală nu este exclusă.

Președintele a luat act de solicitările noastre, prima solicitare fiind legată de demisia ministrului Daniel David, iar a doua fiind legată de abrogarea măsurilor care au fost asumate pe Legea 141”.

Care sunt nemulțumirile

Din toamna, norma didactică de predare crește, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare a intrat în vigoare, în 25 iulie 2025.

Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația sunt: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă.

La marșul de luni al sindicatelor din Educație, la care au fost și clujeni, de la Guvern la Palatul Cotroceni, au participat peste 20.000 de profesori.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate