Ioan Isaiu, zis și „Giovani”, este actorul clujean care, la fel ca Sir Anthony Hopkins, a cunoscut celebritatea la vârsta a doua. Don Giovani s-a făcut remarcat în telenovele, bineînțeles în calitate de bărbat fatal, că na, cineva trebuia să o facă și pe asta. „Idolu’ la femei” este un adevărat globetrotter, opincile lui adunând praful planetei din Dej până în Noua Zeelandă și Singapore. A revenit la prima lui dragoste, teatrul și nu-i pare rău. Nici nouă…

Giovani, cum ai luat tu pentru prima dată contact cu teatrul?

În liceu am început să cochetez cu teatrul, aveam o trupă la clubul Casei Armatei pe atunci. Am început cu piesa „Trei iezi” de D.R. Popescu. După ce-am terminat liceul n-am mai dat la teatru, mi-era frică din cauza concurenței, mari la acele timpuri. Am dat la metalurgie la seral, că trebuia să fac o facultate, nu? Era rușine să nu faci o facultate.

Apoi, în armată m-am întâlnit cu George Ivașcu, o altă întâlnire formatoare de destine. El intrase deja la IATC. Vezi tu, totul se învârte în jurul armatei, asta poate pentru că am vrut să dau la liceul militar și acest lucru m-a urmărit toată viața. Dar cum eram chior, nu m-au luat, că altfel și-n ziua de azi băteam pas de defilare de mă lua mama lui proces-verbal.

Întâlnirea cu George m-a făcut să dau la teatru la Cluj, pentru că între timp se reînființase institutul de la Cluj. Am fost prima promoție, sub coordonarea Soranei Coroamă-Stanca, vezi, o altă întâlnire importantă din viața mea, o doamnă în adevăratul sens al cuvântului, de la care am avut ce învăța.

Cum ai ajuns la Teatrul Național din Cluj?

Împreună cu colegul meu Sorin Misirianțu am vrut să ne-ajutăm două colege care dădeau concurs pe posture de actrițe scoase la concurs la Naționalul clujean, iar Dorel Vișan ne-a zis: „Măi băieți, nu vreți voi să rămâneți aici?”. Și uite-așa, am ajuns „actoriț”.

La un moment dat, ai fost cooptat de Trofin și Uscat în echipa „Știrilor de Sâmbăta Asta”, e adevărat?

Da, am jucat în niște scenete, chiar împreună cu tine. Una dintre cele mai memorabile a fost cea cu frizerul. Făceam camera ascunsă la o frizerie, era vorba de niște teroriști care voiau să-l „asasineze” pe ministrul de interne din acea vreme, Dejeu parcă era… Ei, incredibil dar adevărat, clientul frizeriei luat în colimator era chiar un văr de-al ministrului. Ne-a luat o jumătate de oră ca să-l liniștim pe om, să-i explicăm că-i doar o farsă.

Tu ești un actor orientat spre comedie…

Da. Nu s-ar zice, după ce am făcut în atâtea telenovele roluri de băiat suferind și plângăreț. Iubesc la nebunie comedia deși e mai grea decât orice alt gen, dar îți dă satisfacții majore. Când jucam în „Aniela” rolul lui Mitică Lăptarul, un parvenit, era un rol de compoziție care-mi dădea libertate de mișcare, am avut-o parteneră pe regretata Stela Popescu. Îmi dădea o replică plină de savoare încât mă provoca, tot ceea ce-și poate dori un actor…

Când ai plecat din țară și de ce?

În 6 ianuarie 2001 pășeam în Noua Zeelandă. Țin minte asta pentru că ziua următoare a fost Sf. Ion și nimeni nu avea habar de asta pe-acolo. Am plecat așa, ca niznaiu, mi-am luat o viză de studii, am făcut două luni de limba engleză, după care mi-am luat working visa, resident permit și în fine cetățenia. Cum am luat-o, cum am plecat în Singapore.

Am tot zis-o, eu cred în întâlniri care schimbă destine. În viață am avut parte de întâlniri cu oameni care m-au deturnat de la drumul pe care voiam să-l apuc. Toate deturnările astea au fost spre bine. Întâlnirea cu Johari în Singapore cu care am făcut o firmă, apoi cea cu Valeriu Lazarov care m-a convins să rămân în țară.

Ce făceai în Singapore?

Eram impresar artistic… Dureros pentru un actor, stăteam în spatele scenei și-i vedeam pe alții cum se dau în spectacol. Am reușit să duc acolo trei trupe românești, non-verbale, Sistem, Senzor și Amadeus. Băieții de la Sistem m-au întrebat dacă nu mi-e greu să stau în culise și le-am spus că mă simt ca un actor care după 30 de ani de teatru încă duce tava.

Cum a mers business-ul din punct de vedere financiar, acolo?

Foarte bine. Munceam 3 luni și trăiam un an de zile. În special în perioada sărbătorilor, noiembrie-ianuarie, când colaboram foarte bine cu Hard Rock Caffe-ul din Singapore și aveam vreo trei trupe de filipinezi care sunt niște muzicieni desăvârșiți. Aveam artiști din cele trei mari etnii de-acolo, musulmani, indieni și chinezi.

Cum de te-ai întors în țară?

La un moment dat, am auzit într-un bar ceva ce suna românește, erau cei de la O-zone cu maiahi-ul lor. Am vrut să-i aduc și pe ei, am mers în țară dar între timp se desființaseră. Eu deja vorbisem în Coreea de Sud, în Malayezia, erau antamate concerte pe stadion, îți dai seama…

Fiind în România, m-am întâlnit din nou cu Sorin Misirianțu și-am zis să facem o feciorească la Vama Veche, la Stuffstock. În drum spre mare, Sorin zice: „Hai să ne oprim în București puțin, e ceva casting la Antena 1 și aș vrea să particip”. Zis și făcut, dă proba Sorin, doamna de acolo mă întreabă dacă și eu, tot la casting? Eu nu nu, Sorin hai mă și tu, ce-ai de pierdut? Am dat proba cu peruchiera, că nu mai era nimeni acolo și țușt la mare…

Am stat, ca băieții, până dimineața, beri, alea-alea… Așteptam în poziția bețivului ca să ni se aducă o ciorbă de burtă la micul dejun, când îi sună telefonul lui Sorin. „Să știți c-ați luat castingul, amândoi… Dl. Lazarov vrea să vă vedeți mâine…” Păi știți… Da, aveți deja biletele luate, ne vedem mâine în București.

Na, și uite așa am ajuns să lucrez cu Lazrov. Mi-a făcut o propunere financiară foarte bună dar m-a tras mai mult ața să revin la profesia mea. Mi-au zis că sunt 40 de episoade dar până la urmă au fost 140.

Marius Aciu

Foto: Facebook

Cooljeanul Zilei este o emisiune realizată de Cluj24.ro și VIA Cluj TV