ACTUALITATE
Bărbat din Câmpia Turzii, arestat după ce și-a bătut concubina și a sechestrat-o în casă
Un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Câmpia Turzii, a fost arestat preventiv, vineri, pentru 30 de zile, fiind acuzat că și-a agresat fizic concubina, lovind-o în repetate rânduri cu pumnii, apoi împiedicând-o să părăsească locuința.
Faptele s-ar fi petrecut în data de 26 decembrie, în jurul orei 23:55. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au fost sesizați de o tânără de 22 de ani, care a anunțat că o femeie de 26 de ani ar fi fost agresată fizic de concubinul său.
Potrivit IPJ Cluj, bărbatul i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu pumnii, după care ar fi împiedicat-o să părăsească casa.
Refuzul ordinului de protecție provizoriu
În urma intervenției și a cercetărilor efectuate, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunilor de violență în familie și lipsire de libertate, continuând investigațiile sub coordonarea procurorului de caz.
Conform procedurilor prevăzute de lege pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, polițiștii au aplicat măsurile legale în vigoare. Femeii agresate i-a fost adus la cunoștință dreptul de a beneficia de un ordin de protecție provizoriu, însă aceasta a refuzat emiterea acestuia, fiind informată că poate solicita un ordin de protecție direct de la instanța de judecată.
Reținere și arestare pentru 30 de zile
În baza probatoriului administrat, la data de 15 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
În cursul zilei de 16 ianuarie, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoria Turda, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. Ancheta este în desfășurare, urmând a fi stabilite toate circumstanțele producerii faptelor.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






