ACTUALITATE
VIDEO. Casa Filstich. Minunea din foc. Îmbăierea în sânge. Târfa însângerată a diavolului. Istoria plimbată a Clujului (RO-EN)
Veche de peste 500 de ani, una dintre casele pline de mister şi de legende din Cluj este casa Filstich-Kemeny. Situată chiar în zona centrală a oraşului, ea ascunde multe lucruri reale, dovedite istoric până acum, dar şi legende, unele chiar înspăimântătoare. Şi despre unele, şi despre altele ne povesteşte câte ceva istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.
Casa Filstich
„Suntem în Piaţa Unirii şi astăzi vom vorbi despre casa de la numărul 27, numită Casa Filstich-Kemeny. De ce se numeşte aşa?! Foarte multe case sau palate poartă numele unui celebru proprietar sau locatar al respectivului imobil.
Alte articole din
ISTORIA PLIMBATĂ A CLUJULUI
Aici, familia Filstich era o familie de bancheri care a tărit în secolul XVI, dar şi în secolul XVII şi potenţa lor financiară i-a făcut să-şi realizeze o casă care impunea în acele vremuri.
VEZI ŞI:
LA PAS PRIN ISTORIA JUDEŢULUI CLUJ
De altfel, chiar în curtea acestui imobil este un ancadrament de uşă în care este emblema familiei Filstich şi o inscripţie care, în traducere, ar veni „Virtutea aduce invidie din partea celorlalţi””, explică istoricul clujean.
Târfa însângerată a diavolului
„Ca picanterie, în această casă a locuit o celebră contesă, Anna Bathory. Ea s-a născut în anul 1594 şi a fost verişoară cu celebra Elisabeta Bathoy -celebra contesă care se îmbăia în sângele fecioarelor, ca să-şi păstreze tinereţea.
Se pare că – spune legenda- că şi Anna Bathory avea aceste obiceiuri, ea fiind suspectată că şi-ar fi omorât şi soţii, primul soţ fiind din familia Banffy, iar cel de-al doilea, din familia Josika. Ea se căsătoreşte în 1608. Primul soţ, Banffy, i-a decedat după doi ani. Se pare că a fost acuzată şi de incest cu principele Gabriel Bathory, care era fratele său. De altfel se mai spune, tot în tradiţie, că ar fi fost amanta lui Gabriel Bethlen. Iar acesta -prima sa soţie îmbolnăvindu-se şi fiind foarte superstiţios- a crezut că amantele sale îi făcuseră vrăji soţiei sale. Iar Anna Bathoy a intrat în această categorie, fiind cunoscută şi ca „târfa însângerată a diavolului”, şi i s-au intentat trei procese, în urma cărora averea ei a fost confiscată şi alungată din această zonă.
Se pare că adevăratul motiv al proceselor ar fi fost bogăţia acestei contese, pentru că toată averea ei a intrat în custodia, pe mâna principelui Gabriel Bethlen. De altfel, aşa se crede şi despre verişoara sa, Elisabeta Bathory”, povesteşte Vladimir Alexandru Bogosavlievici.
Minunea din foc
„Despre Kemeny. A fost o familie celebră a Clujului, în secolul XIX, care a ajutat foarte mult viaţa culturală din oraş. În primul rând, a contribuit la întemeierea Muzeului Ardelean, cel care s-a înfiinţat în 1859, căruia i-au lăsat foarte multe lucruri, de incomensurabilă valoare.
Această casă are pe frontispiciul său pe Sfântul Florian, protectorul pompierilor, apoi un pompier şi cele patru anotimpuri. De ce?! Această casă a scăpat ca prin minune din marele incendiu din 1798 şi de aceea, pe faţada ei vedem ipostaza pompierului şi a Sfântului Florian, care este patronul şi protectorul pompierilor”, mai arată istoricul clujean.
*The “Walking through the history of Cluj” project is made by the Cluj24 Association, in collaboration with the history teacher Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, and co-financed by the City Hall. (traducere în engleză, Amalia Oprescu)
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






