EVENIMENT
VIDEO. Accident pe autostrada Transilvania. Încă o mașină s-a răsturnat. Șofer rănit
Un accident de circulație a avut loc pe autostrada Transilvania la kilometrul 19.
Accidentul a avut loc în jurul orei 10.50 și este vorba de o mașină care s-a răsturnat pe carosabil. Este al treile autoturism care s-a răsturnat pe un drum din Cluj în mai puțin de 24 de ore.
Citește și: FOTO. Microbuz RĂSTURNAT în Curba MORȚII pe Calea Turzii. Intervine ISU Cluj
Șoferul a fost rănit în accident. Potrivit poliției, nu au fost alte autoturisme implicate.
Citește și: FOTO. Trei COPII au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a RĂSTURNAT într-un șanț la Ocna Dej
UPDATE
Pompierii din cadrul Detașamentului Turda sunt cei care au intervenit la accidentul rutier care a avut loc pe sensul de mers dinspre Turda spre Cluj, în apropierea localității Săndulești.
La fața locului a fost dislocată o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ.
Pompierii unde au găsit un autoturism răsturnat în afara părții carosabile, dar ocupanții erau ieșiți din autoturism și primeau primul ajutor de la două ambulanțe ce treceau întâmplător prin zonă, una din cadrul SAJ Brașov și una din cadrul unei organizații din Ungaria.
Două femei, în vârstă de aproximativ 50 de ani și 20 de ani, au primit asistență medicală de urgență la fața locului și au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.
UPDATE 1
Potrivit plițiștilor, o tânără în vârstă de 26 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce rula pe sectorul de drum mai sus-menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă în urma coliziunii cu parapetul de protecție.
Atât conducătoarea auto, cât și o pasageră în vârstă de 58 de ani, din județul Sibiu, au necesitat îngrijiri medicale de specialitate.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






