EVENIMENT
VIDEO. 3 studenți din Cluj și Sibiu, BLOCAȚI în Cheile Râmețului, salvați de salvamontiști. Aveau hainele și încălțămintea udă
Trei tineri cu vârste de 22 și 23 de ani, studenți la Cluj-Napoca și Sibiu, au fot salvați după ce au rămas blocați în Cheile Râmețului. O fată s-a rănit la genunchi și toți au fost în pericol să facă hipotermie pentru că au fost nevoiți să traverseze câteva porțiuni prin apă rece, udându-și hainele și încălțămintea.
Este vorba de dpoi băieți și o fată, care au traversat joi Cheile pe firul apei, cu intenția de a se întoarce pe traseul Brâna Caprei, potrivit Mediafax.
3 studenți din Cluj și Sibiu, blocați în Cheile Râmețului, salvați de salvamontiști. Aveau hainele și încălțămintea udă
Din când în când au fost nevoiți chiar să intre în apa foarte rece a râului. Aceștia i-au anunțat pe salvamontiștii din Alba că nu găsesc intrarea în traseu, iar apa este prea mare și nu mai pot înainta.
De asemenea, au transmis că nu mai pot intra în apă, debitul acesteia fiind mare și, astfel, nu pot nici să se mai întoarcă. În plus, fata s-a lovit la genunchiul stâng într-o piatră aflată sub apă, motiv pentru care se deplasa greu.
Deoarece în zona Cheilor Râmețului nu este acoperire cu semnal GSM, unul dintre ei a urcat pe un versant, pentru a căuta semnal și a cere ajutor. A reușit să transmită și coordonatele GPS, pentru a facilita localizarea.
Două autovehicule de teren cu 7 salvatori montani s-au deplasat de urgență înspre Cheile Râmețului și au început traversarea acestora pentru a-i localiza, acorda primul ajutor și evacua din zonă.
Chiar dacă tinerii nu au menționat, s-a luat în calcul o posibilă intrare în hipotermie a acestora, întrucât au trecut prin vale, iar apa este foarte rece, ei având hainele și încălțămintea ude.
Operațiune de salvare dificilă
În cele din urmă, tinerii au fost găsiți în amonte de al doilea Portal (Poarta 2).
S-a luat decizia de a fi conduși către satul Cheia. O echipă de salvatori au rămas să conducă tinerii, pe care i-au asistat cu corzi, pe post de balustradă, la porțiunile de traversare a apei, deoarece temperatura foarte scăzută, debitul și adâncimea acesteia ar fi putut să îi pună în dificultate.
O altă echipă a mutat mașinile, pe deasupra cheilor, înspre Cheia, pentru a prelua tinerii uzi, cu echipament mai puțin adecvat și pe salvamontiști.
„Porțiunea de drum care coboară dinspre satul Brădești către cătunul Cheia a fost una dificilă, cu zonă de panta înclinată considerabil, strat generos de noroi (s-a înmuiat asfaltul), și apă care șiroia pe ogașe și a pus la încercare mașinile de teren, dar și pe salvatori.
Dar vorba aceea: <În tot răul, și un bine!>. În felul acesta s-au încălzit cu toții, atât tinerii care au fost preluați și îmbarcați în mașini, cât și salvatorii. Transportați înapoi la mașinile pe care le aveau la intrarea dinspre amonte în Cheile Râmețului, tinerii au relatat că s-au documentat despre chei, despre traseu, și au fost impresionați de frumusețea și spectaculozitatea acestora.
Au omis cateva lucruri importante: temperatura exterioară, cea a apei, debitul acesteia, echipamentul mai puțin adecvat și faptul că sunt porțiuni în care, cei care parcurg cheile, sunt nevoiți să intre prin apă. Din fericire, la orele 20.30, totul s-a încheiat cu bine. Tinerii au plecat spre casele lor”, a transmis cei de la Salvamont Alba.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
Clujenii votează. La ora 17.00, prezența la vot în județ a depășit 41%. La Cluj-Napoca prezența este și mai mare.
Potrivit Autorității Electorale Permanente, în județul Cluj au votat aproape 226.000 de persoane, din cei cu drept de vot, respectiv 615.933 de persoane.
Prezența la vot în județul Cluj a depășit 41% la ora 17.00
În județul Cluj, la ora 17.00, prezența la vot a fost de 41,1%.
La Cluj-Napoca, la aceeași ora, prezența la urne a fost de peste 43%.
La nivel național, prezența la urne se apropie de 42%. Potrivit AEP, până acum au votat peste 7,5 milioane de români.
CULTURA
Aurel Codoban, unul dintre cei mai importanți filosofi români contemporani, împlinește astăzi 76 de ani
Profesorul universitar doctor Aurel Codoban, unul dintre cei mai importanți filosofi români contemporani, împlinește astăzi 76 de ani. Născut la 1 decembrie 1948, în comuna Negreni, județul Cluj, Aurel Codoban s-a remarcat prin contribuții esențiale în domenii precum semiologia, hermeneutica și filosofia comunicării.
Aurel Codoban (n. 1 decembrie 1948) este filosof şi eseist, profesor universitar, specializat în structuralismul francez, în teoria comunicării, relațiilor publice, filosofie, semiotică gestuală, hermeneutică şi filosofia religiilor. Este membru al mai multor asociaţii şi societăţi de profil, a obţinut numeroase premii şi este autorul mai multor volume, inclusiv traduceri.
Doctor în filosofie din 1984
S-a născut în satul Bucea, județul Cluj, a absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în anul 1972, susținând lucrarea intitulată Sociologia operei de artă. În anul 1984, a primit titlul de Doctor în filosofie cu teza Structuralismul francez și problemele culturii.
A ținut cursuri și a condus doctorate la Universitatea Babeș-Bolyai (unde a fost, timp de mai mulți ani, șeful Departamentului de Filosofie), la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București. În perioada aprilie-iunie 2006, a fost Profesor invitat la Central European University, Budapesta, Ungaria.
Cunoscut eseist și filosof contemporan
Eseist și filosof cunoscut și apreciat, este specializat în structuralismul francez, semiologie, hermeneutică și filosofia religiilor, comunicare interpersonală și de gen.
Membru în colegiile redacționale ale unor reviste de specialitate, Director academic SACRI (Societatea Academică de Cercetare a Religiilor și Ideologiilor), Vicepreședinte al AROSS (Asociația Română de Studii Semiotice), afiliată la IASS-AIS (Asociația Internațională a Semioticienilor).
Numeroase distincții importante
Autor de cărți esențiale pentru filosofia și cultura română, traducător al unor lucrări fundamentale, formator de specialiști și creator de inspirație, activitatea sa a fost distinsă cu numeroase premii importante: Premiul „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române, pe anul 1998, pentru lucrarea Sacru și ontofanie. Pentru o nouă filosofie a religiilor; Premiul pentru Cartea de Filosofie a anului 2001, oferit de Fundația Culturală „Dacia” pentru Semn și interpretare. O introducere postmodernă în semiologie și hermeneutică; Premiul Journal for the Study of Religions and Ideologies, pe anul 2002, pentru Filosofia Comunicării; Premiul Universității Babeș-Bolyai, pe anul 2004, pentru Amurgul iubirii. De la iubirea pasiune la comunicarea corporală.
EVENIMENT
ALEGERI PARLAMENTARE 2024. La Cluj-Napoca au ieșit la vot mai multe femei decât bărbați. Cum s-au mobilizat tinerii
La Cluj-Napoca, până în jurul orei 16.00, femeile au fost la vot în proporție mai mare decât bărbații.
De asemenea, și la alegerile parlamentare, cei mai mulți votanți la Cluj-Napoca au fost cei din categoria de vârstă 55-64 de ani.
ALEGERI PARLAMENTARE 2024. La Cluj-Napoca au ieșit la vot mai multe femei decât bărbați. Cum s-au mobilizat tinerii
La Cluj-Napoca în jurul orei 16.00, au ieșit la urne peste 102.770 de persoane, potrivit Autorității Electorale Permanente.
Este vorba de 54.257 de femei și puțin peste 48.100 de bărbați.
Cei mai mulți votanți la Cluj-Napoca au fost cei din categoria de vârstă 45-64 de ani. Este vorba de peste 18.451 de femei și peste 16.283 de bărbați.
Aceștia sunt urmați de cei cu vârsta de peste 65 de ani.
Câți tineri au votat până acum
Apoi, la vot în Cluj-Napoca au ieșit, în număr mai mare, și cei din categoria de vârstă 35-44 de ani. Este vorba de peste 10.840 de barbați și 10.284 de femei.
Urmează cei din categoria 25-34 de ani. Este vorba de 7.271 de femei și 6.452 de bărbați.
În ceea ce îi privește pe tinerii din categoria
18-24 de ani, la Cluj-Napoca, până la ora 16.00 au votat 3.020 de femei și 2.788 de bărbați.
La Cluj-Napoca, prezența la urne s-a apropiat de 40%, la ora 16.00.
EVENIMENT
Clujean beat, AMENDAT cu 1.000 de lei. A făcut scandal într-o secție de vot și a amenințat un jandarm
Un clujean de 50 de ani, băut bine, a intrat sâmbătă seara într-o secție de vot din Someșul Rece și a făcut scandal.
A intervenit poliția pentru că bărbatul a început să înjure și să amenințe când i s-a cerut să iasă afară.
Clujean beat, AMENDAT cu 1.000 de lei. A făcut scandal într-o secție de vot și a amenințat un jandarm
Potrivit polițiștilor, în data de 30 noiembrie 2024, în jurul orei 18:45, la secția de votare nr. 492 din localitatea Someșul Rece, comuna Gilău, un bărbat de 50 de ani, aflat în stare avansată de ebrietate, a provocat tulburarea ordinii publice.
Bărbatul a intrat în incinta secției de votare având asupra sa o cutie de ciocolată și, prin comportamentul său, a perturbat activitatea.
În urma acestui comportament, personalul Ministerului Afacerilor Interne responsabil cu paza secției i-a solicitat să părăsească locația.
Înjurături și ameințări
Deoarece bărbatul a refuzat să se conformeze, acesta a invitat afară din secție de către jandarmul prezent responsabil cu paza.
În timpul incidentului, bărbatul a adresat injurii și amenințări cu acte de violență față de jandarm.
La ora 18:55, a fost solicitat sprijin suplimentar, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi din zona Florești pentru a asigura gestionarea situației.
Ulterior, echipa de cercetare la fața locului a efectuat verificări sub coordonarea procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin.
Amendat pe loc
În urma acestora, s-a dispus întocmirea unui proces-verbal cu privire la incident, care va fi transmis Parchetului pentru analizarea și dispunerea măsurilor legale.
Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.