Connect with us

ACTUALITATE

Vezi unde se joacă FCSB-CFR Cluj, cu sau fără TITLU pe masă

Publicat


Festivalul Saga a blocat Arena Naţională, iar FCSB a fost nevoită să caute o soluţie, pentru a găzdui partida cu CFR Cluj, din ultima etapă a play-off-ului. După săptămâni în care s-au luat în calcul trei variante şi s-au depus cereri, clubul finanţat de Gigi Becali a ales ultima opţiune. 

Managerul general al FCSB, Mihai Stoica, a înţeles, după ultimele declaraţii din spaţiul public, că primele două variante, Stadion Steaua şi Stadionul Arcul de Triumf, au picat. Astfel, FCSB sau CFR Cluj pot ridica titlul de campioană a Ligii 1, în sezonul 2021-2022, la Buzău!

„Vom juca la Buzău, aşa cum am spus de prima oară, dar să vedem dacă meciul ăla (n.r. cu – CFR Cluj, din ultima etapă) se va juca cu titlul pe masă. Dacă nu se va juca cu titlul pe masă, nu mai e atât de important unde se va juca. În opinia mea, indiferent de miza meciului, se va juca la Buzău

Ţin minte că în 2006, când am venit de la Vaslui, că se amplasase o scenă în Piaţa Constituţiei din Buzău şi 100.000 de oameni ne aşteptau să oprim autocarul. Eu mă simt excepţional acolo, jucătorii la fel. De ce să nu mergem acolo, dacă suntem izgoniţi din oraşul pe care îl reprezentăm? Şi nu e prima oară!”,  a anunţat Mihai Stoica pentru Orange Sport.

Deşi şi-a dorit să rămână în Bucureşti, clubul din Berceni a primit două lovituri, miercuri. Declaraţia ministrul Apărării, Vasile Dîncu, pentru FCSB şi Florin Tănase, care-şi doresc să joace pe Stadionul Steaua, l-a făcut pe Mihai Stoica să transmită că „văd doar fracturi imense, crevase de logică”, printre altele.

Şi arena de la Arcul de Triumf este blocată pentru FCSB şi echipele care vor să o închirieze. Descumpănit, Mihai Stoica a susţinut că FCSB a făcut toate demersurile:

„Sunt cererile depuse. Se pare că, aşa cum a spus şi domnul ministru Novak, e birocraţie şi asta e explicaţia. Nu se încearcă rezvolarea problemelor şi ni se spune că este birocraţie. Este o scuză puerilă, dar mergem mai departe. Încercări se fac, dar se fac degeaba cred eu. Poate că mă înşel”.

Sursa: Orange Sport

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Marius Lulea (AUR): Dictatura regimului Iohannis-Ciolacu! Cenzură, abuz și sancționarea prin reducere la tăcere a diasporei

Publicat

Lulea

Guvernul Ciolacu demonstrează din nou că nu se dă înapoi de la nimic pentru a-și păstra puterea, adoptând măsuri care subminează democrația și drepturile fundamentale ale românilor, susține prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea. Pe lângă modificările discriminatorii aduse legii electorale, menite să afecteze libertatea de exprimare în online, regimul PSD-PNL-UDMR a luat decizia de a limita dreptul diasporei de a vota, reducând orele de funcționare ale secțiilor de votare în ultima zi.

Decizia de a restricționa mediul online arată clar că ce nu pot controla, vor să cenzureze. Online-ul este singurul loc unde românii își pot exprima liber opiniile, fără influența televiziunilor aservite guvernului.

Aceste modificări nu sunt menite să protejeze procesul electoral, ci să înăbușe vocile conștiente, educate și capabile să lupte, care contestă puterea. Guvernul știe că mediul online este greu de manipulat, spre deosebire de presa finanțată de partidele de la guvernare și caută să elimine orice spațiu unde adevărul poate fi spus liber.

Măsură cinică pentru diaspora

În ceea ce privește diaspora, reducerea dreptului la vot este o măsură cinică, menită să diminueze influența românilor care votează împotriva partidelor ce au distrus România.

Este evident că această decizie nu este una administrativă, ci un act deliberat de a îndepărta din ecuația electorală un segment al populației ce refuză să fie manipulat. Guvernul se teme de diaspora pentru că știe că aceasta a înțeles, prin expunere la valorile universale, cum trebuie să arate o democrație funcțională, neprazitată de analfabeți funcționali și hoți. Diaspora înțelege, nu uită și sancționează.

Toate aceste măsuri au fost luate fără nicio consultare publică sau dezbatere, în stilul tipic al politicienilor care își bat joc de români și de democrație. Fără transparență, fără dialog, guvernul încearcă să se asigure că viitoarele alegeri vor fi controlate strict de sistem, iar candidații care nu au acces la presa aservită nu vor mai avea nicio șansă.

Discriminare clară

Aceasta este o discriminare clară față de milioane de români care, din cauza distanțelor și a programului de lucru, votează preponderent în ziua de duminică.

În loc să faciliteze participarea democratică, guvernul alege să marginalizeze un segment al populației care și-a demonstrat constant sprijinul pentru schimbare și reformă.

Când diaspora trebuia să susțină interesele sistemului, aparatul de propagandă a depus toate eforturile pentru a le facilita accesul la vot. Când nu le mai convine votul românilor fugiți din țară din cauza lor, în mod discreționar vor să revină la practicile restrictive.

Atacuri la adresa democrației

Aceste atacuri la adresa democrației sunt inacceptabile și reprezintă un abuz grav. AUR condamnă aceste decizii și se angajează să lupte pentru ca drepturile tuturor românilor, fie din țară, fie din diaspora, să fie respectate.

Tocmai de aceea vom sesiza Avocatul Poporului imediat ce documentul va fi publicat în Monitorul Oficial pentru a solicita contestarea la Curtea Constituțională a hotărârii guvernului. Este un nou act abuziv, lipsit de transparență, care încalcă prevederile legale.

România trebuie să rămână o țară a oamenilor liberi, iar încercările guvernului de a cenzura și limita libertățile fundamentale nu vor rămâne fără răspuns. Poporul român are dreptul să decidă, nu să fie redus la tăcere”, a declarat prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Care sunt pașii de urmat pentru obţinerea AJUTORULUI de deces

Publicat

lumanare candela pixabay e1604168330174

În temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, în cazul decesului unei persoane din familia beneficiară de ajutor social sau al persoanei singure beneficiare de ajutor social, primarii pot dispune acordarea unui ajutor reprezentând o parte din cheltuielile cu înmormântarea.

Ajutorul de deces se acordă unei singure persoane, care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moştenitorul stabilit în condiţiile dreptului comun sau, în lipsa acestora, persoana care dovedeşte că a suportat cheltuielile cu înmormântarea.

Care sunt pașii de urmat pentru obţinerea AJUTORULUI de deces

Ajutorul de deces se acordă pe bază de cerere însoţită de următoarele acte, după caz:

a) certificatul de deces, în original şi în copie;

b) actul de identitate al solicitantului;

c) acte de stare civilă ale solicitantului din care să rezulte relaţia de rudenie cu decedatul sau, după caz, acte care atestă calitatea de moştenitor, tutore, curator;

d) dovezi privind suportarea cheltuielilor cu înmormântarea.

Cererea şi actele doveditoare se înregistrează la primăria comunei, oraşului, municipiului sau, după caz, a sectorului Municipiului Bucureşti unde domiciliază familia din care a făcut parte persoana decedată sau, după caz, persoana singură decedată a beneficiat de ajutor social.

Ajutorul se suportă din bugetul local şi poate fi acordat în bani şi/sau în natură.

În sistemul public de pensii, în afara pensiilor, se mai poate acorda şi un ajutor de deces, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau unui membru al familiei unuia dintre aceştia (care nu era asigurat ori nu era pensionar la data decesului).

Ce persoane sunt considerate membrii de familie

În sensul acodării acestui ajutor, membrii de familie sunt consideraţi:

a) soţul/soţia;

b) copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial ori cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, precum şi copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă şi-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menţionate;

c) părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi.

Dovada că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar se face prin declaraţie pe propria răspundere a celui care solicită ajutorul de deces.

În situaţia în care membrul de familie decedat era un copil inapt pentru muncă, în vârstă de peste 18 ani, ajutorul de deces se acordă cu condiţia prezentării unui act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă cauza care l-a făcut inapt pentru muncă şi data ivirii acesteia.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Alegeri parțiale locale în comuna Valea Ierii, în 4 mai, pentru alegerea unui nou primar. Care este motivul

Publicat

De

Valea ierii Nap

Hotărârea Guvernului care stabileşte ziua de 4 mai ca dată pentru organizarea alegerilor prezidențiale, primul tur, și a alegerilor locale parţiale pentru preşedintele Consiliului Judeţean Bihor şi pentru primari din 17 localități, printre care și Valea Ierii din județul Cluj, a fost publicată in Monitorul Oficial și intră în vigoare la data de 30 martie.

Potrivit actului normativ adoptat de Executiv, localitățile în care vor avea loc alegeri locale parţiale pentru primari sunt:

Comuna Cabesti (Bihor)

Comuna Rieni (Bihor)

Comuna Avrämeni (Botoşani)

Comuna Cosula (Botoşani)

Oraşul Oţelu Rosu (Caras-Severin)

Comuna Lăpuşnicel (Caraş-Severin)

Comuna Valea Ierii (Cluj)

Comuna Limanu (Constanța)

Comuna Gura Ocnitei (Dambovița)

Comuna Buturugeni (Glurglu)

Comuna Heleşteni (lasi)

Oraşul Ulmeni (Maramures)

Comuna lancu Jianu (Oit)

Comuna Mihäeşti (Oit)

Orasul Busteni (Prahova)

Municipiul Zalău (Salaj)

Comuna Drăgăneşti-Vlaşca [Teleorman)

Alegerile din Bihor au loc în contextul in care Ilie Bolojan a demisionat din funcția de preşedinte al Consiliului Judeţean după ce a fost ales senator, fiind președintele Senatului.

Ales în iunie 2024, dar și-a pierdut mandatul

Primarul din Valea Ierii, Dorin Nap (PSD), ales în 9 iunie 2024. a fost condamnat definitiv anul trceut de către Curtea de Apel Cluj la doi ani și 11 luni de închisoare cu suspendare pentru furt de arbori și fals intelectual.

Primarul a fost judecat pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier, furt de arbori din fondul forestier şi fals intelectual.

Mai mult, Curtea de Apel Cluji i-a interzis acestuia să ocupe funcții publice, pe o perioadă de trei ani.

Astfel, în urma ordinul prefectului Irina Munteanu primarul Nap și-a pierdut mandatul, astfel că în 4 mai vor fi organizate alegeri locale parțiale pentru funcția de primar.

Citește mai departe

EVENIMENT

TikTok, interzis în SUA de duminică. Decizie finală a Curții Supreme

Publicat

tik tok

Curtea Supremă a decis interzicerea TikTok în SUA de duminică, dacă aplicația nu este vândută de compania chineză ByteDance, informează Sky News, citat de Mediafax.

TikTok va fi interzis în SUA începând de duminică, conform unei decizii definitive a Curții Supreme, care impune vânzarea aplicației de către compania chineză ByteDance. Președintele în exercițiu, Joe Biden, a anunțat că nu va pune în aplicare interdicția, lăsând decizia în mâinile lui Donald Trump, care va prelua mandatul luni.

Într-un comunicat al Casei Albe, se menționează că TikTok ar trebui să rămână disponibil pentru utilizatorii americani, dar cu alt proprietar, astfel încât să se elimine riscurile de securitate națională invocate de Congres. ByteDance a refuzat în repetate rânduri să vândă aplicația, deși acest lucru ar putea preveni interdicția.

Va interveni Trump?

Cu peste 170 de milioane de utilizatori în SUA, TikTok este una dintre cele mai populare aplicații, dar se confruntă cu incertitudini majore. Potrivit unor informații, compania ar putea dezactiva aplicația pentru utilizatorii americani.

Donald Trump, cunoscut ca un susținător al aplicației și cu peste 14,7 milioane de urmăritori pe TikTok, ar putea încerca să atenueze impactul interdicției. Totuși, acesta nu poate anula decizia Curții Supreme. El ar putea, însă, să decidă să nu o aplice sau să încurajeze platformele precum Apple și Google să mențină aplicația pe magazinele lor.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate