Connect with us

ACTUALITATE

Vezi ce țară își plasează în CARANTINĂ cetățenii nevaccinați anti Covid-19 începând de luni

Publicat


Austria plasează în carantină, începând de luni, milioane de persoane care nu s-au vaccinat împotriva coronavirusului, în încercarea de a face faţă creşterii numărului de infecţii la niveluri record, a anunţat duminică cancelarul austriac Alexander Schallenberg, informează Reuters.

„Trebuie să creştem rata vaccinărilor. Este ruşinos de scăzută”, a declarat Schallenberg într-o conferinţă de presă la care a anunţat noile măsuri, după o videoconferinţă cu guvernatorii celor nouă provincii ale Austriei. „Situaţia este serioasă. Al patrulea val (al pandemiei de coronavirus) ne afectează din plin. Acest lucru se întâmplă din cauza variantei Delta (a virusului), dar şi din cauza ratei scăzute de vaccinare”, a mai spus cancelarul austriac, citat de EFE.

Schallenberg a recunoscut că decizia „nu a fost luată cu inima uşoară”, dar are ca obiectiv să pună capăt unui „cerc vicios”, potrivit dpa. „Dat fiind că rata de vaccinare este cum este, vom rămâne blocaţi într-un cerc vicios” al infectărilor cu coronavirus, a explicat cancelarul austriac.

„Aproximativ 65% din populaţia Austriei este vaccinată cu schema completă”

Măsura va fi adoptată duminică noapte de legislativul de la Viena, va intra în vigoare de luni, pentru o perioadă iniţială de 10 zile, şi va afecta circa 2 milioane de oameni. Există opţiunea prelungirii acestei măsuri, ceea ce va presupune un nou vot în parlament.

Aproximativ 65% din populaţia Austriei este vaccinată cu schema completă împotriva coronavirusului, una dintre cele mai scăzute rate din Europa occidentală, aminteşte Reuters.

Potrivit noilor măsuri, persoanele nevaccinate vor putea ieşi din casă doar pentru anumite activităţi considerate vitale – precum cumpărăturile de produse esenţiale, mersul la serviciu, la şcoală sau la medic. Nevaccinaţii îşi mai pot părăsi locuinţele pentru o scurtă plimbare sau pentru a se vaccina.

Autorităţile vor efectua controale aleatorii pentru a verifica respectarea măsurilor. Cei prinşi că nu respectă regulile riscă amenzi de până la 500 de euro pentru persoanele fizice şi de până la 3.600 de euro pentru companii, precizează EFE.

Există deja restricţii majore pentru această categorie de populaţie – de exemplu, persoanele nevaccinate trebuie să prezinte un test negativ la coronavirus pentru a putea merge la muncă.

Sursa: Agerpres



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Atenție, șoferi! Ceață și ghețuș pe drumurile din județul Cluj. Recomandările Poliției

Publicat

Luni dimineață, în zona joasă a județului Cluj, se circulă în condiții de ceață densă. Fenomenul determină vizibilitate redusă sub 200 de metri, iar pe alocuri aceasta scade sub 50 de metri. În plus, condițiile locale favorizează formarea ghețușului sau a chiciurei, sporind riscul de accidente.

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o atenționare meteo pentru zona joasă a județului Cluj, unde, local, se va semnala ceață ce determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m ce va favoriza formarea ghețușului sau chiciurei.

Zeci de localități din Cluj, sub cod galben de ceață

Localitățile vizate de atenționarea meteo cod galben sunt: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Huedin, Aghireșu, Baciu, Apahida, Gilău, Florești, Viișoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Iara, Săvădisla, Cășeiu, Frata, Cojocna, Ceanu Mare, Bonțida, Iclod, Luna, Feleacu, Jucu, Moldovenești, Mica, Căpușu Mare, Mociu, Mintiu Gherlii, Dej, Unguraș, Sic, Chinteni, Chiuiești, Cuzdrioara, Gârbău, Călărași, Cămărașu, Căianu, Sânpaul, Fizeșu Gherlii, Băișoara, Câțcău, Cătina, Țaga, Vad, Mănăstireni, Suatu, Petreștii de Jos, Borșa, Sânmărtin, Sâncraiu, Bobâlna, Panticeu, Cornești, Așchileu, Dăbâca, Geaca, Vultureni, Recea-Cristur, Izvoru Crișului, Săndulești, Ciurila, Tureni, Aluniș, Pălatca, Aiton, Buza, Jichișu de Jos și Ploscoș.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe arterele rutiere principale adiacente capitalei, respectiv autostrăzile A0, A1, A2 și A3, se circulă fluent, pe un carosabil uscat, fără probleme de vizibilitate.

Recomandări pentru șoferi

De asemenea, Poliția recomandă conducătorilor auto să reducă viteza de deplasare, să circule cu multă atenţie, pentru a putea evita orice obstacol, să utilizeze corespunzător sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic și să evite pe cât posibil manevra depăşirii, iar dacă este necesar, să o realizeze doar după o asigurare temeinică.

Șoferii sunt sfătuiți să mărească distanța de siguranță între autovehicule și să folosească cu precădere frâna de motor pentru reducerea vitezei.

Citește mai departe

EVENIMENT

30 decembrie 1947 – proclamarea Republicii și abdicarea forțată a Regelui Mihai

Publicat

Astăzi se împlinesc 77 de ani de la abdicarea forţată a regelui Mihai şi instaurarea republicii în România. Semnătura de pe actul de abdicare a pus capăt monarhiei constituţionale instaurate la 10 mai 1866 şi reprezentate de Coroana de Oţel.

La 30 decembrie 1947, Regele Mihai a fost forțat să semneze actul de abdicare, moment ce a marcat trecerea României de la monarhie la republică sub influența bolșevică. Deși critici i-au reproșat regelui lipsa sacrificiului suprem, viața sa și a mamei sale erau deja în pericol, iar șantajul exercitat de comuniști a vizat uciderea a 1.000 de tineri arestați în urma unei manifestații pro-regale. Abdicarea regelui nu a fost un act voluntar, ci rezultatul unei amenințări brutale orchestrate de liderii comuniști Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Regele Mihai, izolat politic

România era deja sub ocupație sovietică din august 1944, iar regimul democratic fusese distrus treptat. În martie 1945, primul guvern comunist condus de Petru Groza s-a instalat la București, punând bazele unui regim totalitar. Regele Mihai, deși simbol al suveranității naționale, a fost treptat izolat politic.

În 1945, refuzul premierului Petru Groza de a demisiona l-a determinat pe Rege să inițieze o grevă regală, refuzând să semneze orice act guvernamental. Această poziție a mobilizat simpatia populației, culminând cu manifestații pro-monarhice reprimate violent. Cu toate acestea, în 1946, alegerile parlamentare au fost fraudate de comuniști, consolidându-le puterea și deschizând calea pentru eliminarea adversarilor politici. Partidele istorice au fost scoase în afara legii, iar liderii acestora au fost arestați.

Regele Mihai a semnat abdicarea

La întoarcerea sa în țară, pe 21 decembrie 1947, Regele Mihai a fost primit cu aparentă normalitate, însă presiunea asupra sa creștea. Pe 29 decembrie, a fost convocat la București de Petru Groza sub pretextul unei discuții urgente. A doua zi, la Palatul Elisabeta, regele a fost confruntat cu actul de abdicare și amenințat cu represalii grave. Telefoanele au fost întrerupte, palatul înconjurat de trupe, iar garda regală arestată. Sub presiunea directă și amenințarea cu un masacru, Regele Mihai a semnat abdicarea.

Imediat după abdicare, la doar câteva ore, a fost proclamată Republica Populară Română de către Marea Adunare Națională. Familia Regală a fost plasată sub strictă supraveghere și obligată să se pregătească pentru exil. În seara zilei de 3 ianuarie 1948, Regele Mihai, alături de Regina-Mamă Elena, a părăsit România, pornind într-un exil forțat care avea să dureze decenii.

42 de ani în exil

După Revoluția din 1989, Regele Mihai, simbol al democrației și al unei Românii libere, a încercat să se întoarcă în țară, după un exil forțat de 42 de ani. Drumul către reconcilierea cu România a fost însă unul anevoios, presărat cu obstacole și refuzuri din partea noii clase politice.

Regele Mihai a întâmpinat o rezistență vehementă din partea regimului condus de Ion Iliescu. Perceput ca o amenințare la adresa legitimității noilor lideri politici, monarhul a fost împiedicat să revină în țară. În 1990, când a încercat pentru prima dată să intre pe teritoriul României, autoritățile i-au blocat accesul. În drumul său spre Curtea de Argeș, mașina regală a fost oprită pe autostrada București-Pitești și forțată să se întoarcă.

Primire triumfală din 1992

În 1992, cu ocazia Paștelui, autoritățile au permis Regelui să revină în țară pentru câteva zile. Vizita a culminat cu un moment istoric: la București, sute de mii de oameni au venit să-l întâmpine și să asculte discursul său. Popularitatea sa uriașă a scindat profund opinia publică și a creat tensiuni politice majore.

Pentru mulți români, Regele Mihai era simbolul continuității și al unei alternative democratice. Această atmosferă de entuziasm popular a fost percepută de autorități ca o amenințare. Ca urmare, în 1994 și 1995, accesul Regelui în țară a fost din nou interzis. În 1995, când a dorit să participe la înmormântarea lui Corneliu Coposu, liderul țărănist și prieten al Casei Regale, autoritățile l-au împiedicat încă o dată.

Abia în 1997, după venirea la putere a Convenției Democrate Române, situația s-a schimbat. Regele Mihai a primit din nou cetățenia română, iar relațiile dintre Casa Regală și autoritățile de la București au început să se normalizeze. Pașii spre reconciliere au continuat în 2001, când președintele Ion Iliescu l-a invitat pe Rege la redeschiderea unei galerii de artă la Palatul Regal.

Un moment definitoriu a avut loc în 2011, când Regele Mihai a susținut un discurs istoric în Parlamentul României. Evenimentul a marcat o victorie simbolică a fostului suveran și o recunoaștere a rolului său în istoria națională. Cu toate acestea, rana trecutului a rămas vizibilă: Regele a refuzat să strângă mâna întinsă de Ion Iliescu, un gest care a subliniat distanța dintre cele două personalități.

Regele Mihai a murit la domiciliul său din Elveția la 5 decembrie 2017.

Citește mai departe

ECONOMIE

De la 1 ianuarie 2025 se SCUMPESC carburanții. Crește ACCIZA

Publicat

pompa

De la 1 ianuarie 2025, benzina și motorina vor costa mai mult, ca urmare a creșterii cu aproximativ 6% a accizelor la carburanți, potrivit unui document publicat de Ministerul de Finanțe.

Prețul unui litru de benzină se va majora cu 0,17 lei, iar cel al motorinei – cu 0,16 lei. În acest an accizele s-au majorat în două etape – de la 1 ianuarie, respectiv de la 1 iulie, scrie Alba24.

Cumulat, acciza a crescut cu 0,72 de lei la benzină și 0,65 de lei – la motorină.

De la 1 ianuarie 2025 se SCUMPESC carburanții. Crește ACCIZA

Așadar, primele scumpiri se vor resimți încă din prima zi a anului, în prețul la pompă. La un plin de 50 de litri, un șofer va plăti mai mult cu 8,5 lei.

Pentru a atenua impactul asupra transportatorilor, proiectul prevede prelungirea ajutorului de stat de 20 de bani pe litru pentru motorina achiziționată, până la 30 iulie 2025.

În nota de fundamentare a proiectului, Ministerul Finanțelor explică faptul că măsura este necesară pentru a evita creșterea prețurilor la transportul de mărfuri și persoane și, implicit, a altor produse și servicii.

Totodată, se urmărește menținerea competitivității transportatorilor români și prevenirea alimentării cu carburant în alte state.

Reamintim că în acest an acciza s-a majorat în două etape: 1 ianuarie și 1 iulie. Cumulat, acciza a crescut cu 72 bani la benzină și 65 bani la motorină.

Acciza la carburanți crește de la 1 ianuarie 2025, iar noua majorare va adăuga o presiune suplimentară asupra șoferilor și industriei transporturilor, într-un context economic deja marcat de scumpiri și incertitudini.

Ce este acciza la carburanți și care este nivelul ei

Acciza la carburanți în România reprezintă un impozit indirect aplicat asupra combustibililor (benzină, motorină, LPG, etc.), care este inclusă în prețul de vânzare al acestora.

Acest impozit este reglementat de legislația europeană și națională și are scopul de a contribui la veniturile bugetului de stat, dar și de a încuraja utilizarea mai eficientă a energiei și de a reduce emisiile de carbon.

În România, acciza la carburanți este reglementată de Codul Fiscal și este calculată pe litru de combustibil.

Sumele percepute variază în funcție de tipul de carburant. În general, accizele sunt ajustate periodic, fie pentru a ține cont de inflație, fie pentru a se conforma reglementărilor europene.

Valoarea accizei în România (2024):

Benzina fără plumb: aproximativ 2,6 lei pe litru.
Motorina: aproximativ 2,4 lei pe litru.
GPL: aproximativ 1,2 lei pe litru.
Pe lângă acciză, la prețul final al carburanților se adaugă și TVA-ul (19%), care se aplică la suma totală, inclusiv acciza.

Astfel, prețul final al carburantului pentru consumatorii finali este influențat de acciză și TVA, dar și de alți factori de piață (precum prețul internațional al petrolului și costurile de distribuție).

Acciza este percepută de autoritățile fiscale și este inclusă în prețul carburanților vânduți de stațiile de alimentare.

Citește mai departe

EVENIMENT

Peste 130 de MISIUNI pentru salvamontiști în ultimele 24 de ore. Au fost INTERVENȚII și în Cluj. 132 de persoane SALVATE

Publicat

salvamont

Iarna la munte este o splendoare. Mai puțin pentru cei care urcă în adidași și pantofi cu toc. Echipele Salvamont au avut 131 de misiuni în ultimele 24 de ore. Salvamontiștii susțin că este cel mai mare număr de misiuni din acest sezon.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.

Peste 130 de MISIUNI pentru salvamontiști în ultimele 24 de ore. Au fost INTERVENȚII și în Cluj. 132 de persoane SALVATE

16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureș, 12 pentru Salvamont Prahova, 11 pentru Salvamont Sinaia și câte 10 pentru Salvamont Voineasa și Salvamont Sibiu. Misiuni au mai avut salvamontiștii din Brașov, Caraș Severin – Muntele Mic, Predeal, Suceava, Neamț, Harghita, Cluj, Gorj, Mureș, Vatra Dornei, Caraș Severin – Semenic și Bihor.

În cazul acestor intervenții au fost salvate 132 persoane. 53 dintre acestea au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.

S-au mai primit 59 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană, a precizat Salvamont.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate