Connect with us

ACTUALITATE

Vezi care sunt diferențele dintre vaccinurile BioNTech Pfizer și Moderna

Publicat


După aproape un an de la apariția pandemiei de coronavirus, cercetătorii au reușit să scoată pe piață mai multe tipuri de vaccin. Primii au fost cei de la Pfizer împreună cu BioNTech, apoi a apărut cel de la Moderna. Nevoia de a limita efectele pandemiei este foarte mare, iar aprobarea de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a celui de-al doilea vaccin împotriva COVID-19, cel dezvoltat de compania Moderna, reprezintă o șansă în plus pentru a răspunde acestei nevoi.

Cele două variante de vaccin disponibile în Uniunea Europeană sunt foarte asemănătoare. Acest material urmează să răspundă principalelor întrebări despre caracteristicile acestora.

Momentan, cererea pentru vaccinurile împotriva COVID-19 depășește capacitatea de producție. Astfel, în acest moment, opțiunea pentru una din cele două variante se face pe criterii medicale, în funcție de istoricul medical și de disponibilitatea celor două tipuri de vaccin, în centrele de vaccinare.

Pe ce tehnologii sunt dezvoltate cele două vaccinuri?

Ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager. Acest tip de vaccin învață corpul să creeze anticorpii necesari în lupta cu virusul. Anticorpii sunt pregătiți să lupte cu virusul real atunci când persoana vaccinată este expusă la infecția cu SARS-CoV-2. ARN-ul mesager pătrunde în celulele umane, unde transmite informația necesară producerii proteinelor proprii virale, față de care, ulterior, se vor dezvolta anticorpii.  Fragmentele de ARN mesager sunt deteriorate de enzimele proprii celulelor umane într-un interval de până la 5-7 zile și nu influențează în vreun fel ADN-ul celular, având în vedere că nu pătrund în nucleu.

Cât de eficiente sunt cele două vaccinuri împotriva COVID-19?

Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeași. Vaccinul BioNTech Pfizer (Comirnaty) are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are eficacitate de 94.1%. Pentru niciunul dintre vaccinuri nu se poate spune încă măsura în care previn și infecția asimptomatică cu virusul SARS-CoV-2. Protecția pe termen lung nu poate fi cunoscută cu exactitate până în prezent pentru vreunul dintre vaccinurile aprobate de EMA.

Cine se poate vaccina?

Vârsta:

Vaccinul Comirnaty este aprobat pentru utilizare începând cu vârsta de 16 ani, în timp ce vaccinul Moderna este aprobat de la vârsta de 18 ani.

Sarcina și alăptarea:

Niciunul dintre vaccinuri nu a fost studiat pe loturi care să includă femei însărcinate sau care alăptează, însă studiile preclinice nu arată că ar exista efecte dăunătoare asupra fertilității, sarcinii sau a fătului. Nu este cunoscut dacă vaccinul influențează alăptarea.

Conform EMA, nu sunt raportate riscuri în legătură cu alăptarea (https://www.ema.europa.eu/en/documents/report/propylene-glycol-used-excipient-report-published-support-questions-answers-propylene-glycol-used_en.pdf).

În ambele situații se recomandă consultarea prealabilă a medicului pentru a fi luate în considerare riscurile și beneficiile individuale.

Câte doze trebuie făcute?

Ambele vaccinuri necesită două administrări – pentru Comirnaty rapelul se administrează la 21 de zile, iar pentru vaccinul Moderna la 28 de zile.

Profilul de siguranță

Reacțiile adverse sunt de regulă ușoare sau moderate, similare pentru ambele vaccinuri. Cele mai frecvente sunt: durere în braț, la locul administrării, oboseală, dureri de cap, frisoane, dureri musculare și articulare, febră, tumefierea ganglionilor limfatici.

Aceste reacții adverse apar ca urmare a stimulării sistemului imun, sunt tranzitorii, trec spontan și apar mai frecvent la tineri și după cea de-a doua doză.

Cum se distribuie?

Ambele vaccinuri necesită lanțuri de frig (condiții de temperatură care trebuie respectate în timpul stocării și distribuției). Vaccinul Moderna se recomandă a fi stocat la -20°C, în timp ce Comirnaty trebuie stocat la -80°C. După decongelare, Comirnaty este stabil 5 zile la 2-8°C, în timp ce vaccinul dezvoltat de Moderna este stabil timp de 30 de zile la 2-8°C.

Fiecare flacon de Comirnaty conține 5 doze de vaccin, în timp ce fiecare flacon de vaccin Moderna conține 10 doze. Vaccinul Comirnaty necesită diluție prealabilă cu ser fiziologic înainte de a fi administrat, în timp ce vaccinul Moderna este gata pentru utilizare.

În concluzie, din punct de vedere al siguranței și eficacității cele două vaccinuri sunt similare, diferențele fiind importante mai degrabă pentru organizarea logistică (stocare, transport, administrare etc.).

Sursa: gov.ro

CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ACTUALITATE

Cereri ale LGBT+, aprobate de Biden în prima zi de mandat la Casa Alba

Publicat

Pronumele cu gen neutru pot fi de acum înainte selectate de persoanele care contactează guvernul american, după ce Joe Biden a semnat în prima zi a mandatului său de preşedinte al SUA mai multe ordine executive, printre care şi unul împotriva discriminării persoanelor LGBT+, relatează Thomson Reuters Foundation.

Nici bărbat, nici femeie

Cei care se identifică drept persoane ”non-binare”, adică nu se consideră nici bărbat, nici femeie, pot începând de joi să selecteze titlul ‘Mx’ pe pagina de contact a website-ului Casei Albe, unde a fost adăugată şi o listă derulantă cu pronume, inclusiv ”ei” (they/them).

Această decizie marcheză şi o schimbare faţă de administraţia preşedintelui Donald Trump, care le-a interzis persoanelor transgender să se înroleze în armată şi a emis dispoziţii care subliniază importanţa sexului biologic în faţa identităţii de gen.

Susţinătorii LGBT+ au primit favorabil noua abordare promovată de preşedintele Biden. ”În prima zi, administraţia Biden a luat imediat măsuri pentru a include în discuţie persoanele trans, non-binare şi nonconforme genului”, spune Kate Ellis, care conduce grupul GLAAD de susţinere a comunităţii LGBT+. ”Cercetările au arătat că recunoaşterea şi respectarea pronumelor noastre pot face diferenţa pentru sănătatea şi bunăstarea noastră – mai ales în cazul tinerilor LGBTQ”, susţine Ellis.

În sprijinul acestei opinii, un studiu al grupului The Trevor Project, realizat pe un eşantion de 40.000 de persoane LGBT+ cu vârste cuprinse între 13 şi 24 de ani, susţine că 28% dintre cei care au spus că nimeni nu a dorit să le folosească pronumele alese de ei au încercat să se sinucidă anul trecut, faţă de 12% dintre aceia care spun că cei mai mulţi le-au folosit acele pronume.

Nu discriminare sexuală din partea agenţiilor federale

Preşedintele Biden a mai semnat în prima zi de mandat şi un ordin executiv care stabileşte că agenţiile federale ale SUA nu trebuie să discrimineze pe baza orientării sexuale sau a identităţii de gen. ”Copiii trebuie să poată învăţa fără teama de a li se refuza accesul la toaletele publice, vestiare sau sporturi şcolare”, se menţionează în ordinul semnat de noul preşedinte al SUA. La rândul lor, ”adulţii trebuie să poată să-şi câştige traiul şi să-şi urmeze vocaţia ştiind că nu vor fi concediaţi, retrogradaţi sau trataţi necorespunzător pentru că merg acasă împreună cu cineva anume sau pentru că modul în care se îmbracă nu este conform stereotipurilor bazate pe sex”, spune acelaşi ordin.

De altfel, în timpul campaniei electorale Biden a publicat o lungă listă cu revendicări ale LGBT+ pe care a promis că le va pune în aplicare şi a spus de asemenea că în primele 100 de zile de mandat doreşte să adopte legislaţia ”Equality Act”, care va incrimina discriminarea persoanelor LGBT+. AGERPRES

Citește mai departe

ACTUALITATE

ESENȚIAL CLUJ24.RO/ Principalele știri din ultimele 24 de ore

Publicat

Cluj24.ro prezintă principalele 5 știri locale din ultimele 24 de ore:

Zona pârtiei Mărișel se va dezvolta prin case cu energie regenerabilă și parcări pe marginea drumului

Prefectul cere doze suplimentare de vaccin la Cluj

Tânără agresată sexual de către un bărbat pe peronul gării din Cluj-Napoca

FOTO/Noaptea, ca hoții… de pubele. Locuitorii din Borhanci se plâng că le sunt furate pubelele de gunoi

VIDEO/ PREMIERĂ națională: Clujenii se pot programa online pentru eliberarea cazierului judiciar

Citește mai departe

ACTUALITATE

METEO. Iarnă de primăvară. Cum va fi vremea azi, 22 ianuarie, la Cluj

Publicat

Vremea la Cluj azi este rece cu temperaturi de iarnă. Maxima este înregistrată în jurul orei 15:00, la 8 grade Celsius, iar cerul va fi pe tot parcursul zilei acoperit de nori.

Șansele de precipitații sunt de 45%  iar cantitatea de precipitații este zero. Vântul va sufla în medie cu 10 km/h. Pe arii restrânse vor fi și rafale de maxim 14 km/h.

Minima este de 2 grade Celsius la ora 06:00, iar în timpul dimineții vântul suflă cu 9 km/h.

Citește mai departe

ACTUALITATE

CARANTINĂ pentru toţi cei care ajung cu AVIONUL în SUA. Decizia lui Joe Biden

Publicat

Preşedintele american, Joe Biden, a anunţat joi că o orice persoană care ajunge cu avionul în Statele Unite va fi obligată de acum înainte să intre în carantină, notează AFP.

Prezentând planul său de luptă împotriva COVID-19, noul lider de la Casa Albă a anunţat, de asemenea, că pasagerii vor trebui să prezinte un test negativ.

Întrebat despre obiectivul său afişat de 100 de milioane de vaccinări în 100 de zile este ambiţios, el a reacţionat ferm: ‘Când l-am anunţat, toţi aţi spus că nu va fi posibil. Haide, nu vorbiţi serios!’. AGERPRES

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate