ACTUALITATE
Vasile Dîncu, despre bugetul pe 2021 propus de Guvernul Cîțu: Este o băltire, un proiect fricos
Marți, 2 martie, va avea loc în Parlamentul României votul final asupra proiectului de buget pe anul 2021, propus de Guvernul Cîțu. Potrivit senatorului de Cluj Vasile Dîncu, bugetul prezentat are mai multe ”hibe” din care se vede clar o lipsă de transparență, de dialog și de curaj.
”Discuțiile despre bugetul național și construcția lui reprezintă un moment în care poți avea un diagnostic bun pentru întreaga viață politică a unei țări.
Se vede bine cum gândesc politicienii, câtă încărcătură virală mai are demagovirusul, care este proporția dintre economiști și contabili la putere, ce viziune au cei de la guvernare și colegii lor din opoziție, dar mai ales cât dialog există între aceștia și în ce măsură consensul politic mai este sau nu un instrument important pentru construcția de politici publice sau de proiecte.
Nu în ultimul rând, se văd prioritățile unei națiuni (măcar pe termen scurt), dacă ele există, forța și curajul premierului unei țări sau sprijinul de care acesta se bucură în interiorul bulei lui de putere.
Premierul României a fost ministrul de finanțe al țării, el a construit bugetul pentru anul precedent, iar înainte de asta era specialist în finanțe, analist economic și îl pot suspecta că înțelege sau măcar înțelegea aceste lucruri.
Totuși, bugetul pe care l-a prezentat la începutul unui nou ciclu politic și într-un an crucial pentru România are mai multe hibe, defecte majore pe care o să încerc să le tratez cu calmul unuia care nu înjură în politică, ci care caută argumente, vrea să înțeleagă motivațiile și mai ales, cum spunea un cronicar vechi, crede neputinței omenești.
Voi sintetiza câteva dintre obiecțiile mele la care știu că nu îmi va răspunde nimeni decât, poate, cu o înjurătură sau cu o trimitere la guvernările mai vechi:
🔎 Întârzierea bugetului este nejustificată și nefuncțională.
🔎 Bugetul a fost realizat fără negociere, fără comunicare, fără transparență și fără dialog.
🔎 Buget de investiții ar însemna creșterea bazei de impozitare, deci bani în plus la buget.
🔎 În actualul buget nu există nici austeritate, nici creștere economică. Doar o băltire, un proiect fricos, mers fără de țintă, trai pe datorie, lipsă de ambiție politică.
🔎 Actualul buget nu este unul orientat spre investiții.
🔎 Proiectarea bugetului doar pe datorie este greu de acceptat, chiar în teoria acțiunii pure a legilor economiei.
🔎 Suntem într-o criză a finanțelor publice?
🔎 Este clar că trebuie reduse din cheltuielile bugetare.
🔎 Ar trebui să luăm în calcul ce spun rețetele externe?
🔎 Domnul Cîțu și echipa lui dau senzația că trăiesc această iluzie periculoasă: austeritatea va salva România.
Încheind acest text, mi-a venit în minte o serie de fotografii de tip selfie, în care grupuri de liberali erau strânși uniți în jurul Președintelui Klaus Iohannis. Mi-am închipuit același selfie pe care membrii guvernului îl fac acum cu sfânta austeritate, pe care o confundă cu rigoarea și știința economică.
În același timp, am citit o lucrare despre iluziile economiștilor și despre greșelile pe care le pot face în situații de criză, lucrare apărută în 2019 în SUA și pe care o datorăm unor laureați ai premiului Nobel pentru economie, Abhijit V. Banerjee și Esther Duflo, ”Good Economics for Hard Times”, care se încheie cu următoarea frază: ”Economia este prea importantă pentru ca să fie lăsată doar pe mâna economiștilor. Nu trebuie să-i credem pe cuvânt, viața ne aduce numeroase probe”, a scris Vasile Dîncu pe facebook.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






