Connect with us

ACTUALITATE

USR și PLUS au fuzionat. Cine va candida la conducere în Cluj

Publicat


În urmă cu 4 zile, instanțele au aprobat fuziunea dintre USR și PLUS, care până acum funcționat într-o alianță. Membrii formațiunii vor avea termen până în toamnă să își aleagă liderul la nivel  național, iar în județ – încă 60 de zile, începând din 15 mai.

Desigur, cele mai mari șanse pentru conducerea noii formațiuni le au cei doi co-președinți, liderul USR Cluj, respectiv liderul PLUS Cluj.

Filiala Cluj a Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate – PLUS, partid condus la nivel național de Dacian Cioloș, este condusă de Sergiu Hossu, manager în domeniul IT. Acesta este momentan şef al Cancelariei premierului, cu rang de ministru.

Sergiu Hossu a declarat pentru Cluj24 că este prea devreme pentru a putea să spună dacă va candida sau nu la alegerile județene.

Cu totul altfel stau lucrurile pentru tânărul avocat Radu Chirilă, liderul Uniunii Salvați România Cluj, partid condus la nivel național de Dan Barna.

”Urmează o strategie post-fuziune și mă gândesc să candidez la nivel de județ. La nivel de Cluj am acționat deja ca un singur partid, e o tranziție ușoară pentru noi. Sunt niște pași procedurali care trebuie să fie parcurși. După 15 mai se va face integrarea completă, E un lucru bun pentru noi și oamenii aveau această așteptare de la noi”, a spus Radu Chirilă pentru Cluj24.

Formațiunile au și parlamentarii care ar putea să-i concureze pe cei doi:  Oana Murariu, Viorel Băltăreţu, Radu Molnar și Cristian Bordei.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate