EVENIMENT
Un tânăr motociclist clujean a murit după ce a intrat într-un stâlp
Un motociclist în vârstă de 22 de ani din Turda, judeţul Cluj, a decedat duminică după ce ar fi intrat cu vehiculul într-un stâlp din afara părţii carosabile pe raza localităţii Rimetea, scrie Agerpres.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, duminică, „un tânăr de 22 de ani, din municipiul Turda, judeţul Cluj, în timp ce conducea o motocicletă, a intrat în coliziune cu un stâlp din afara părţii carosabile”.
Un tânăr motociclist clujean a murit după ce a intrat într-un stâlp
Accidentul a avut loc la ieşirea din Rimetea, judeţul Alba, spre Buru, judeţul Cluj.
„Din nefericire, tânărul nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost declarat decesul. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Alba.
Mai mulţi salvatorii montani din Alba au acţionat că echipă de prim răspuns şi ulterior de suport, până la sosirea ambulanţei.
Un elicopter SMURD aterizase în apropierea locului în care s-a produs accidentul, pentru transportul motociclistului la spital.
Zona este una des tranzitată, mai ales la sfârşit de săptămână, de motociclişti.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






