EVENIMENT
Un sucevean a DISTRUS un apartament din Cluj-Napoca. A mai VANDALIZAT un supermarket și o mașină. A fost INTERNAT la psihiatrie
Un sucevean de 25 de ani, cel mai probabil cu probleme psihice, a distrus un apartament din cartierul Mănăștur, în Cluj-Napoca. Ulterior, acesta a mai vandalizat un supermarket și o mașină, aruncând o trotinetă în luneta acesteia. Tânărul a fost internat la psihiatrie.
„La data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați despre faptul că, într-un imobil situat pe o stradă din cartierul Mănăștur, un tânăr ar fi distrus mai multe bunuri, ulterior părăsind apartamentul.
Din primele verificări efectuate la fața locului, echipajul de poliție a constatat că persoana în cauză este un tânăr, de 25 de ani, din județul Suceava, care ar fi fost găzduit în acel imobil de către persoana care se afla în chirie.
În urma activităților investigativ-operative, tânărul a fost depistat de polițiștii Secției 4 Poliție Cluj-Napoca, în jurul orei 11.30, pe strada Clinicilor din municipiu.
Tânărul violent a fost internat la psihiatrie
Totodată, polițiștii au stabilit că după ce ar fi părăsit imobilul, acesta ar fi intrat într-un supermarket, unde ar fi produs mai multe pagube la raioanele de băuturi alcoolice. Ulterior, pe Calea Mănăștur din municipiu, tânărul ar fi distrus luneta unui autoturism cu o trotinetă electrică destinată serviciilor de închiriere.
Tânărul a fost condus de polițiști la o unitate medicală de specialitate, unde a rămas internat.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-au produs incidentele, prejudiciile create de persoana în cauză și pentru a lua măsurile legale”, a comunicat IPJ Cluj.
Foto: Info Trafic Cluj-Napoca
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






