Consilierii locali din Cluj-Napoca vor aproba în ședința din 4 octombrie indicatorii tehnico economici pentru modernizarea Parcului 14 iulie din cartierul clujean Grigorescu. Proiectul a fost...
Școlile rămân deschise chiar dacă rata de infectare depășește 6 la mia de locuitori. Vor fi mai multe controale pentru respectarea măsurilor sanitare. Ministrul Educației anunță,...
Prof. dr. Cristina Bianca Pocol de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, a fost numită, în cadrul unei ceremonii care a avut...
Miercuri, bărbatul a fost prezentat unei instanțe de judecată cu propunere de arestare preventivă la domiciliu, iar ca urmare a însușirii măsurii, în cauză a fost...
Site-ul de asociaţie sau grup, trebuie să constatăm cu bucurie, a luat un mare avânt la ardeleni, fiind mult mai dezvoltat decât peste munți. Numărul deosebitelor...
Transylvania Open WTA250 se anunță a fi o competiție de nivel înalt, cu jucătoare de top mondial! Înscrierile pentru turneul de tenis s-au încheiat, iar tabloul...
Părinții elevilor de la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică ”Octavian Stroia” Cluj-Napoca susțin realizarea unui cadru legal, conform căruia copiii din școlile/secțiile de coregrafie (cele...
Cel mai mare proiect de infrastructură al Clujului a fost inclus pe lista de invesiții finanțate prin PNRR, schemă prin care României i s-au aprobat 29,2...
Peste 2.700 de clujeni s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. Cei mai mulți au fost cei care s-au prezentat la centre pentru a primi a...
378 de persoane au fost confirmate Covid-19 în județul Cluj, în urma prelucrării a 3.521 de teste. Rata incidenței pe județul Cluj a ajuns la 4,54...
Numărul cazurilor noi de Covid-19 se menține ridicat. În 24 de ore, la nivel național au fost diagnosticate cu Covid-19 nu mai puțin de 10.826 de...
438 de elevi clujeni au fost diagnosticați cu Covid-19. De asemenea, la nivelul județului Cluj, numărul de cazuri în rândul personalului din unitățile de învățământ este...
Cea mai importantă competiție europeană a anului, 2021 GAZPROM European Table Tennis Team Championships, este organizată de către Federația Română de Tenis de Masă și European...
Cardurile de transport pentru elevi mai pot fi prelungite până joi, 30 septembrie 2021 direct la automatele din stațiile Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, anunță reprezentanții...