Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Traseul Centurii Metropolitane a Clujului s-ar putea schimba cu ministrul Vasile Dîncu la Apărare. Economie de 20 milioane euro

Publicat


Cu ministrul clujean Vasile Dîncu la portofoliul Apărării, traseul centurii metropolitane a Clujului s-ar putea modifica astfel încât să fie făcută o economie de cel puțin 20 milioane de euro.

Inițial au fost propuse 8 variante de traseu pentru Centură, în urma discuțiilor cu specialiștii și a negocierilor purtate între primării, și a fost preferată soluția cu numărul 8. Varianta propusă de către deputatul USR PLUS Viorel Băltărețu este una nouă, care nu a fost socotită din cauza culoarului de siguranță impus de existența poligonului militar din Florești.

”Cred că, în cadrul unei viziuni pe termen mediu, relocarea poligonului era oricum inevitabilă. În 5-10 ani, acesta va fi prea aproape de zona locuită, iar activitatea de aici va pune în pericol calitatea vieții cetățenilor ce locuiesc în zonă.

Am avut discuții de principiu cu reprezentanți ai autorităților responsabile – Primăria Florești, Comandamentul Armatei a 4-a, Guvern, Agenția de Protecție a Mediului. Aceștia au fost de acord, în principiu, cu soluția. Acum, avem nevoie de o colaborare între aceste instituții, pentru a evita blocajele.

De asemenea, din discuțiile avute cu reprezentanții Tetarom și Invest România, am aflat că există cereri concrete pentru peste 200 ha în parcurile industriale din Cluj, spații care în acest moment nu sunt disponibile. Pierdem astfel oportunități pentru crearea unor noi locuri de muncă în județul nostru”, declara deputatul Viorel Băltărețu.

Parlamentul a anunțat, vineri, că va relua discuțiile cu Ministerul Apărării în noul context și speră ca Vasile Dîncu să ajute Clujul din această postură.

 

 

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate