EVENIMENT
Tradiții și superstiții de Sfântul ILIE, sărbătoarea ortodoxă a verii

În data de 20 iulie, ortodocșii îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și închide Cerurile. În această zi, peste 140.000 de români îşi sărbătoresc onomastica, scrie Alba24.ro.
Cine a fost Sfântul Ilie
Sfântul Ilie este sărbătorit în fiecare an în 20 iulie, de către creștinii ortodocși. Este cunoscut ca sfântul care aduce ploile.
Se spune că provoaca tunete, trăznete, ploi torențiale și incendii, leagă și dezleagă ploile, hotărăște unde și când să bată grindina.
Sfântul Ilie s-a născut cu peste 800 de ani î.Hr. în ținutul Tesvi, din Galaad, într-o familie de preoți.
În Panteonul românesc, Sfântul Ilie (Sânt-Ilie) este o divinitate a Soarelui și a focului, identificată cu Helios din mitologia greacă și cu Gebeleizis din mitologia geto-dacă.
Sfântul Ilie mai este cunoscut ca ocrotitor al recoltelor. Tot el alungă canicula şi seceta de pe ogoare şi răcoreşte pământul.
Cunoscut în credinţa ortodoxă ca fiind un Sfânt drept, corect, bun la suflet, acesta a fost ispitit de diavol pentru a-şi ucide părinţii. Căindu-se, Sfântul Ilie i-a cerut lui Dumnezeu puterea de a lupta împotriva lor.
Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile și l-a iertat. L-a urcat la cer într-o trăsură cu roți de foc. trasă de cai albi, înaripați.
În cer, Sfântul Ilie cutreieră norii, fulgeră și trăzneste demonii cu biciul său de foc, pentru a-i pedepsi pentru răul pe care i l-au provocat.
Și, pentru că demonii, înspăimântați, se ascund pe pământ, prin arbori, pe sub streașina caselor, în turlele bisericilor și chiar in trupul unor animale, Sfântul Ilie trăznește năprasnic pentru a nu-i scăpa nici unul dintre ei.
Tradiţia ne spune că, datorită puterii imense ce-i fusese dată pentru a-i înlătura pe demoni, atunci când mergea cu carul prin cer, Sfântul Ilie zguduia tronul lui Dumnezeu. Din acest motiv, Dumnezeu i-a luat puterea dintr-o mână și dintr-un picior.
Ilie, care în limba română înseamnă ‘’Al cărui Dumnezeu el este’’ a fost un proroc evreu menționat în A treia carte a regilor din Vechiul Testament.
Minunile Sfântului Ilie
Tradiția spune că din porunca lui Dumnezeu, prorocul a părăsit ținutul lui Israel îmbrăcat în piele de vițel și a mers la râul aflat dincolo de Iordan, unde a stat în casa unei văduve sărace.
Aceasta a primit plata ospitalității ei prin faptul că, pe toată perioada secetei, covata cu făină și ulei nu i s-a mai golit.
După câteva zile de ședere în casa acestei văduve, fiul acesteia a murit, iar femeia, în durerea ei, l-a acuzat pe Sfântul Ilie că ar fi adus necazul asupra casei sale.
Sfântul Ilie l-a luat pe copil și, după ce a suflat de trei ori asupra lui, tânărul a revenit la viață. Sfântul a profețit, prin acest lucru, învierea morților.
Marele Proroc Ilie Tesviteanul – binecuvantat cu misiunea de a aduce ploaia pe pământ
Marele Proroc Ilie Tesviteanul este unul dintre cei mai importanţi profeţi ai Vechiului Testament, fiind venerat de creştini deoarece a fost binecuvântat de Divinitate cu misiunea de-a aduce ploaia pe pământ.
S-a născut cu peste 800 de ani înaintea lui Iisus Hristos, iar momentul venirii sale pe lume a reprezentat un semn că a fost ales de Dumnezeu pentru a-i fi propovăduitor.
Când era prunc Ilie era învelit în haine de foc și hrănit cu flăcări
În tradiţia creştină,se spune că tatăl copilului a văzut cum pruncul nou-născut Ilie era învelit în haine de foc şi hrănit cu flăcări de bărbaţi înveşmântaţi în alb. Acele văpaie de foc reprezintă simbolul credinţei puternice cu care prorocul a apărat cuvântul Tatălui Atotputernic de-a lungul timpului.
Profetul Ilie a trăit într-o perioadă tulbure pentru credinţa creştină, în vremea regelui Ahab şi a soţiei sale, Izabela, când învăţăturile sfinte au fost date uitării, iar depravarea şi lipsa de pioşenie erau des întâlnite, în timp ce creştinii erau persecutaţi.
Devotat Domnului, el nu a putut suporta să vadă cum poporul lui Israel se îndepărta de cele sfinte şi l-a confruntat direct pe conducător, prevestind urgii, dacă păgânii nu reveneau la cuvintele biblice.
La rugăciunile Sfântului Ilie, asupra poporului evreu s-a abătut o secetă de durată, râurile au secat, recoltele s-au uscat, iar o mare parte din populaţie, animalele domestice şi cele sălbatice au pierit din cauza lipsei de hrană şi de apă.
Văzând puterea lui Dumnezeu, necredincioşii au recunoscut învăţătura divină şi s-au căit, întorcându-se la cele sfinte.
Având o inimă caldă şi iertătoare, Marele Proroc Ilie nu i-a pedepsit pe cei nevinovaţi pe timpul secetei, iar un caz doveditor este văduva săracă din Sidon. Aceasta i-a oferit găzduire în umila sa casă şi l-a ospătat cu ultima sa pâine.
Drept recunoştinţă, sfântul a făcut ca scrinul cu făină şi urciorul cu ulei să nu sece până la revenirea ploii. Tot în casa văduvei, Profetul Ilie a săvârşit o altă mare minune.
Întrucât fiul vădanei a murit, durerea fără margini a mamei l-a mişcat pe slujitorul Domnului şi, după ce a suflat de 3 ori asupra corpului neînsufleţit şi s-a rugat, l-a readus la viaţă.
Din dorinţa de a salva sufletele necredincioşilor şi de a-i readuce pe drumul credinţei, marele proroc i-a pedepsit cu ajutorul focului divin pe cei care îndemnau la o viaţă de pierzanie.
Astfel, la chemarea lui, s-a pogorât din ceruri flacăra care l-a ars de viu pe regele Ohoziei, dar şi pe cei care, prin păcatele lor, l-au mâniat pe Dumnezeu.
De asemenea, atunci când a trebuit să treacă apa Iordanului împreună cu discipolul său, a fost de-ajuns să o atingă cu mantia, iar apele s-au retras pentru ca amândoi să păşească pe uscat.
Ultima minune a Sfântului Ilie
Ultima minune este reprezentată chiar de modul miraculos în care a trecut la cele veşnice. Se spune că Domnul a fost atât de impresionat de râvna cu care Sfântul Ilie i-a apărat cuvântul, încât acesta nu a trecut în nefiinţă, ci a fost ridicat la cer cu ajutorul unui car de foc tras de cai albi.
În perioade prelungite de secetă, credincioşii îşi înalţă rugăciunile câtre Sfântul Ilie ,el fiind cel care a trimis ploaia izbăvitoare către poporul lui Israel după ce perioada de pedeapsă a luat sfârşit.
Astfel, el a primit de la Dumnezeu sarcina de a lega şi de a dezlega ploile, de a provoca trăsnete şi de a decide unde şi când va bate grindina.
Dacă în perioada în care se sărbătoreşte praznicul Marelui Proroc pământul este uscat, atunci au loc procesiuni, cum este cea de la Schitul Sfântul Ilie, din comuna Berzunţi, judeţul Bacău, prin care se caută îmbunare şi mijlocire de la Dumnezeu prin intermediul acestui sfânt.
20 iulie: Sfântul Ilie – tradiții și superstiții în această zi de sărbătoare
Cele mai numeroase tradiții practicate de sărbătoarea Sfântului Ilie se regăsesc în mediul păstoresc.
Se spune că în ajunul acestei zile fetele se duceau noaptea pe ogoarele în care era semănată cânepa și se tăvăleau prin acesta, apoi dacă în acea noapte visau cânepa verde era semn că se vor mărita cu tineri frumoși, iar dacă visau cânepa uscată se zicea că se vor mărita cu bărbați bătrâni.
În dimineața acestei zile se culegeau plante de leac și plantele ce se foloseau pentru vrăji și farmece. Femeile duceau busuioc la biserică pentru a fi sfințit, după care îl puneau pe foc și cenușa rezultată o întrebuințau în scopuri terapeutice.
Consumul merelor era oprit până pe 20 iulie, și, de asemenea, nu era voie ca acestea să se bată cap în cap pentru a nu bate grindina. Femeile duc mere la biserică în această zi pentru a fi sfințite.
Tot de Sfântul Ilie, românii își amintesc și de sufletele morților și dau de pomană mere. De asemenea, apicultorii recoltau mierea de albine, această operație se realiza doar de către bărbați, femeile neavând voie să intre în stupină.
Ziua Sfântului Ilie – mijlocul verii pastorale
Tot acum se marchează miezul verii pastorale, data la care ciobanii coboară în sate.
De această sărbătoare creștină se obișnuia să se organizeze târguri, iarmaroace și bâlciuri, care reprezentau un bun prilej pentru tineri de a se cunoaște și în care atmosfera era însuflețită de muzică.
Sfântul Proroc Ilie a fost ridicat la Cer pe o căruță de foc trasă de cai. Oamenii spun că atunci când se întâmplă fenomene meteorologice extreme, Ilie traversează cerul cu căruța lui de foc.
Biserica îl cunoaște sub numele de Sfântul Mare Proroc Ilie Tesviteanul.
Superstiții de Sfântul Ilie: Ce nu trebuie să faci
– nu se lucrează de teama pagubelor (trăznete, ploaie, grindină), îl cinstesc mai ales cojocarii, stuparii – se retează stupii, se duc faguri și mere la biserică spre binecuvantare și se împart de pomană
– oamenii nu trebuie să plece la drum pentru a nu fi loviţi de fulgere, se duc berbecii la berbecar
– dacă tună, vor fi merele și alunele viermănoase; dacă plouă, va ploua 20 de zile
– se spune că dacă porți ramuri de salcie, te ferești de trăznete
– vrăjitoarele culeg plantele cu ajutorul cărora fac farmece
– oamenii trebuie să îşi facă cruce, pentru că Dumnezeu i-a poruncit Sfântului să lovească în toate, numai în cruce nouă nu
– dacă va ploua în această zi, pomii îşi vor strica roadele şi recolta va fi săracă
– fetele tinere, nemaritate, îşi pot visa alesul de Sfântul Ilie.
Sfântul Ilie 2022: Cui trebuie să spui ”La mulți ani” de ziua numelui
Peste 140.000 de români sărbătoresc onomastica în 20 iulie, de sărbătoarea Sfântului Ilie.
Conform situaţiei statistice existente la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, este vorba despre 106.266 bărbaţi şi 35.790 femei care poartă numele Sfântului Ilie sau derivate ale acestuia.
La prenume masculine cel mai întâlnit este Ilie – 95.391.
Între derivate se întâlnesc: Eliade – 251, Elias – 3.809, Elie – 33, Elis – 794, Ilia – 347, Iliev – 3, Ilieş – 85, Iliuş – 15, Iliuţă – 3.451, Lică – 2.087.
Un număr de 22.228 de românce poartă numele Ilinca. Alături de acest prenume se mai întâlnesc: Eliana – 1.124, Elis – 540, Ilia – 135, Iliana – 3.618, Ilincuţa/Ilincuta – 88, Iliuţa – 389, Lia – 6.023 şi Lica – 1.645.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Fundașul dreapta de la CFR Cluj, Cristi Manea, ar putea face parte din lotul lui Andrea Mandorlini pentru meciul cu FCSB de duminică, scrie GSP.
După aproape 3 luni de pauză, Cristi Manea e gata să revină pe teren. Fundașul dreapta s-a accidentat în septembrie, la un antrenament al naționalei. El a suferit o leziune a ligamentului colateral intern de la un genunchi și abia acum s-a recuperat.
REVINE Cristi Manea în echipa CFR Cluj, după 3 luni de pauză
Marius Bilașco, directorul departamentului de scouting de la CFR Cluj, a dezvăluit azi că internaționalul român și-a revenit după accidentare și are șanse ca duminică să fie în lot.
„Manea o să intre în circuitul echipei. A avut o afecţiune a la ligamentul colateral al genunchiului drept şi a nu a putut să treacă peste ea. Am aşteptat să treacă durerea, să nu mai simtă nimic și să intre normal, pentru că avea o reţinere. Nu a fost vorba despre operaţie”, a spus Bilașco.
Manea a bifat 8 meciuri pentru CFR Cluj în acest sezon. În Superligă are 6 prezențe, ultima fiind pe 2 septembrie, când a jucat 5 minute în meciul cu FC Voluntari.
ADMINISTRAȚIE
Clujul, „pământ ucrainean”. Piatra pentru soclul statuii Școala Ardeleană trebuie adusă din țara vecină, care e în război

Lucrările de modernizare a străzilor din centrul Clujului nu vor fi gata 100% la sfârșitul acestui an. Chiar dacă proiectul e „în linie dreaptă”, mai sunt câteva lucrări de mică anvergură care cel mai probabil vor fi gata doar anul viitor, potrivit primarului Emil Boc.
La 31 decembrie, lucrările de modernizare a străzilor Mihail Kogălniceanu, Universității și a străzilor adiacente, vor fi finalizate în proporție de 99,9%, a dat însă asigurări primarul Clujului.
Clujul, „pământ ucrainean”. Piatra pentru soclul statuii Școala Ardeleană trebuie adusă din țara vecină, care e în război
Una dintre probleme, care nu va fi rezolvată în 2023, este soclul grupului statuar „Școala Ardeleană”. Acesta a fost îndepărtat, iar grupul statuar de pe strada Mihail Kogălniceanu, din fața sediului central al Universității Babeș-Bolyai, a fost amplasat direct la sol, așa cum prevedea proiectul inițial de modernizare.
La vremea respectivă, societatea civilă și mai multe organizații au cerut însă, insistent, ca statuia să fie repusă pe soclu, iar lucrările au fost întârziate până când această modificare a proiectului de modernizare a fost aprobată de Comisia de Monumente.
Citește și: Termenul de finalizare a străzii Kogălniceanu și celor adiacente, prelungit. Emil Boc: 99.9% din lucrări, gata în 31 decembrie
„Piatra pentru soclul grupului statuar Școala Ardeleană trebuie să vină din Ucraina. Există un risc ca, din cauza războiului, să nu ajungă la timp, de aceea ne-am asigurat că putem să facem lucrări și anul viitor”, a spus Emil Boc la Napoca Live, făcând referire a ultima ședință de Consiliu Local în care s-a aprobat prelungirea perioadei de finalizare a proiectului și alocarea de fonduri de la bugetul local, dacă va fi necesar.
Totuși, lucrările sunt aproape finalizate și a fost amplasată și statuia Sfintei Maria pe locul unde a fost în urmă cu mulți ani.
„Vor mai rămâne câteva lucruri nesemnificative, dar proiectul global e în line dreaptă. A fost un proiect greu și cu impact major. Mă bucur că clujenii apreciază cum arată deja centrul orașului. Oricât ar critica unul sau altul, în fața realității rămâi dezarmat”, a mai spus Emil Boc.
De asemenea, bustul lui Emil Racoviță, din fața colegiului care poartă numele savantului român, va reveni la locul inițial.
EVENIMENT
Licitația pentru supravegherea construcției metroului clujean, prelungită încă o lună. Emic Boc: Lucrările nu vor fi afectate

Licitația pentru supravegherea lucrărilor la metroul de la Cluj-Napoca a fost prelungită. Primarul Clujului, Emil Boc, spune că este o procedură legală.
Astfel, licitația a fost prelungită cu încă 30 de zile.
Licitația pentru supravegherea construcției metroului clujean, prelungită încă o lună. Emic Boc: Construcția nu va fi afectată
„Este o procedură leglă, având în vedere complexitatea lucrărilor. Deci vom mai acorda un termen ca să fim siguri că firmele interesate răspund exigențelor.
Dar e vorba de supravegherea lucrărilor. Lucrările în sine la metrou nu vor fi afectete, urmează toate căile legale”, a spun Emil Boc la Napoca Live.
Astfel, vor începe exproprierile pentru realizarea metroului de la Cluj-Napoca, iar Guvernul va acorda peste 280 de milioane de lei pentru despăguburi.
Citește și: Marea expropriere pentru metroul Clujului. Locuințe, clădiri ale UMF și USAMV, spații comerciale. Vezi LISTA completă și sumele
„Există o Hotărâre de Guvern de aprobare a exproprierilor pentru metrou și va fi aprobată până la sfârșitul anului. Este vorba, în principal, de terenuri. Imobile sunt foarte puține”, a mai spus primarul Clujului.
EVENIMENT
FOTO: De prin TÂRGUL de Crăciun din Cluj adunate. „De urat am boteza/ Dar ni-i c-om abera”

Se apropie sărbătorile de iarnă. Clujul și-a pregătit arsenalul festiv și abia așteaptă să-i calce clujenii pragurile târgurilor de Crăciun. Bineînțeles, cine-și permite. Da’ uitatul e pe gratis, spune-o vorbă din bătrâni. Așa că, bine hrănit de-acasă ori cu buget predestinat evenimentului, cetățeanul urbei își ia familia și iese seara la bradul din Piața Unirii, la roata panoramică și la căsuțele îmbietoare.
Începând de anul ăsta, de organizarea Târgurilor de Crăciun clujene se ocupă cei de la Untold. Așa că să nu vă mire dacă la un moment dat s-ar putea să aveți impresia că-n urechi vă sună zvon de tufțăială. E ce a mai rămas de azi vară. Inclusiv movul care predomină în cromatică te duce cu gândul la multapreciatul festival. Până și prețurile s-au aliniat. Da’ na, o dată-i Crăciunul…
FOTO: De prin TÂRGUL de Crăciun din Cluj adunate. „De urat am boteza/ Dar ni-i c-om abera”
Plimbându-te printre căsuțe, nu se poate să nu-ți sară în ochi numele acestora. Par creația unui Tolkien modern, într-un dialect tembo-habe neelucidat până în prezent. Sau, ca să fim mai prozaici, creația unui copywriter suferind de otită. Pare locul ideal pentru nașterea unui nou Champollion, care, fără ajutorul unei noi pietre de la Rosetta, să iasă la pensie cu misterul nedezlegat: ce a vrut să spună autorul?
Mai țineți minte denumirile căsuțelor de anul trecut?
Mândria Măiestria (dulciuri), Ciocolata Adevărata, Poftitorie (langoș), Mindsetu’ cu brânzetu’, Mmmmm (baclavale și sucuri naturale), Pizzanteria, Delicioșaguri (clătite), Plăcinte! Se simte?, Kurtoșii Vârtoșii, Plăcintaroma, Servim P’orcine, Hotdoggy, Bucurie Ciocolatie, Bunătate în Bucate, Castane cu Nirvane, Băuturi cu Urături, Mațu’ Împlinit, Oala-La (sarmale), Lavanda Sarabanda, Totul Vafe Bine, Covrigei cei mai Cei, Keep in Touch, Kalacs!, Pofta Lumii, Atențiuni, Decorațiuni, Plouă-n Gură, Dă-l în Gât (vin fiert), Prăji-Vrăși, Gogoșii Voioșii…
Parcă transmiteau ceva, nu? La susținere erau mesajele care se schimbau zilnic, în funcție de AMR-ul până la Crăciun: „AMR 5 – Câte stele poți s-atingi?”, „AMR 1- – Pe la căsuțe de-ai trece”, ori „Relaxare până-n zare, familion în sărbătoare”.
Ei bine, anul ăsta ni s-a dat din culegere: Delicatur, Poftionia, Ciocolandia, Artuzaria, Tradiria, Gâlgâindum, Fermekar, Botaneea, Stilaria…
Dar să nu fim cârcotași. Poate la anul vom scrie în chirilice, că doar suntem creativi, ce sfântu’… Da’ o dată-i Crăciunul, nu-i așa? Chiar dacă ne facem cadouri de la târg pe an ce trece mai scumpe. Cinci euro kurtoșul! O sută de lei kilul de șorici! Hai că deja ne-alintăm!