Connect with us

ECONOMIE

Toate pensiile din România se RECALCULEAZĂ până la sfârşitul anului. Ministrul Muncii: se ANALIZEAZĂ toate dosarele filă cu filă

Publicat


talon

Ministrul Muncii, Marius Budăi anunţă recalcularea pensiilor până la sfârşitul anului 2022. Cele 5 milioane de dosare de pensii sunt luate filă cu filă şi separate pe perioadă contributivă, necontributivă, sporuri cu caracter permanent, sporuri fără caracter nepermanent, scrie Alba24.ro.

”Se analizează toate dosarele filă cu filă” spune Marius Budăi, ministrul Muncii referitor la reforma recalculării pensiilor și eliminarea inechităților.

budai ok

„Eu cred că ar trebui să închidem discuţiile cu Comisia Europeană cu unii care au crezut că pot condamna românii la sărăcie până în 2070 pentru că este o utopie să crezi că poţi introduce toate pensiile din România într-un procent de 9,4 şi să rezolvi inechităţile din sistem.

Pentru rezolvarea inechităţilor, avem nevoie de un cadrul legislativ, îl avem, lucrăm acum cu Banca Mondială şi Comisia Europeană la acel contract de asistenţă cuprins în PNRR şi dacă vom putea găsi elemente prin care să îmbunătăţim formula de calcul cu siguranţă o vom face, iar pasul al doilea este impactul financiar”, a declarat Marius Budăi la România TV.

„Ai nevoie de sursa bugetară pentru a rezolva inechitatile din sistem, pentru ca eu nu cred ca cineva se gândea să rezolve inechităţile prin tăierea din banii celor care au pensii mai mari şi să dea la ceilalţi, eu nu cred că se poate aşa.

În paralel, noi continuă să luăm filă cu filă toate cele 5 milioane de dosare, care sunt perioadele cu contributivitate, care nu, pentru că atunci când vom termina consultarea cu Banca Mondială, să putem intra în normal, cu acea formulă sau cu una îmbunătăţită.

Am analizat toate PNRR-uri din Uniunea Europeană şi nicăieri nu este prevăzut un prag, un zid de beton cu care să te izbeşte de cheltuielile sociale. Nici în PNRR-uri, nici în legislaţia naţională”, a mai spus Marius Budăi.

Cinci milioane de dosare de pensie analizate ”filă cu filă”

”Însă, în paralel, noi continuăm preluarea şi din cele aproximativ 5 milioane de dosare, le trecem pe toate, le luăm filă cu filă, le separăm, perioadă contributivă, necontributivă, sporuri cu caracter permanent, sporuri fără caracter nepermanent, sume de bani care au fost luate sau au făcut parte din baza de calcul şi mă refer aici la cunoscutul acord global, pentru că, atunci când vom termina consultarea cu Banca Mondială şi vom avea acceaşi formulă sau o nouă formulă, să putem practic să intrăm în acţiune”.

Două miliarde de lei dispăruți din Pilonul II de pensii. Cum se va clarifica situația

Referitor la banii dispăruţi din Pilonul II de pensii, circa două miliarde de lei, Marius Budăi a declarat: „Am avut o discuţie extrem de aplicată cu domnul preşedinte al ASF, domnul Nicu Marcu, care m-a asigurat că, din punct de vedere tehnic, va veni cu nişte propuneri aici, pentru a clarifica această situaţie şi, cu siguranţă când le voi avea, voi veni cu lămuriri.

Este obligaţia noastră să găsim soluţii, noi doar virăm banii în acele conturi, nu avem alte atribuţii. Domnul preşedinte analizează situaţia şi va veni cu un material edificator în curând”.

Budăi: Nu voi semna o reformă care să îi sărăcească pe actualii seniori ai României

La sfârșitul săptămânii trecute Budăi, a anunțat că nu va semna pentru condiționarea ca totalul pensiilor să nu depășească 9,4% din PIB, acesta susținând faptul că Guvernul României trebuie să se împotrivească unei astfel de condiționări.

„Guvernul României nu trebuie să accepte condiționarea ca totalul pensiilor să nu depășească 9,4% din PIB! Eu nu sunt de acord să semnez așa ceva!

România are peste 4 milioane de lucrători în Uniunea Europeană. Acei lucrători au fost pregătiți de statul român. Acei lucrători acum contribuie la PIB-ul Uniunii Europene.

Prin urmare ei ajută economiile europene prin banii pe care îi plătesc acolo. Nu poți să mă încorsetezi pe mine, România, care am atâția lucrători la tine, Uniunea Europeană, într-o suma fixă pentru pensii.

E o chestiune care trebuie discutată foarte clar și cu toate argumentele pe masă. Guvernul României trebuie sa se împotrivească. Ca ministru nu voi semna o reformă care să îi sărăcească pe actualii seniori ai României, dar și pe viitoarele generații până în 2070”, a spus acesta pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Alba24.ro



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ECONOMIE

ANALIZĂ. Euro STAGNEAZĂ la 5,1 lei

Publicat

Cursul euro, ținut pe loc de BNR

Săptămâna trecută, cursul euro a depășit pragul de 5 lei și a atins în 8 mai maximul istoric de 5,1222 lei. Treptat, media a trecut pe scădere, marți fiind atins un minim de 5,0991 lei, odată cu temperarea presiunilor din piață, după ce BNR ar fi vândut circa 6 miliarde de euro, conform unei analize a Erste Bank.

Miercurea aceasta, cursul a revenit peste pragul de 5,1 lei și a urcat la 5,1036 lei, în timp ce tranzacțiile din piață se realizau în culoarul 5,103 – 5,105 lei.

ANALIZĂ. Euro STAGNEAZĂ la 5,1 lei

Economia României se găsește într-un moment critic, așa cum au arătat-o și cele mai puternice camere de comerț străine, care au atras atenția asupra necesității menținerii țării în clubul euro-atlantic și și-au exprimat îngrijorarea cu privire deteriorarea rapidă a climatului investițional și a credibilității, după primul tur al alegerilor prezidențiale.

Situația finanțelor României se înrăutățește, având în vedere că datoria externă totală a crescut în perioada ianuarie – martie cu 514 milioane euro, până la 205,407 miliarde euro, iar deficitul de cont curent s-a majorat în aceeași perioadă la 7,6 miliarde euro, față de 4,2 miliarde euro în primul trimestru din 2024, conform BNR.

Pentru a stopa deprecierea monedei naționale, BNR a intervenit săptămâna trecută în piața monetară pentru a steriliza excesul de lichiditate și a scumpi leul. Totuși indicii ROBOR nu au depășit pragul de 7,50%, facilitatea de împrumut (rata Lombardă) prin care băncile comerciale pot atrage lei de la BNR.

„Intervențiile BNR s-au diminuat treptat”

Vinerea trecută, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a atins un vârf de 7,31%, nivel care nu a mai fost atins din ianuarie 2023. Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat până la 7,45%, cel mai ridicat nivel din 13 februarie 2023, iar cel la 12 luni la 7,46%. Intervențiile BNR s-au diminuat treptat, astfel că miercurea aceasta indicii au scăzut la 7,20%, la 7,36%, respectiv 7,41%.

Calmarea pieței a permis ministerului de Finanţe să atragă marți 1,6 miliarde euro din piaţa locală, prin două emisiuni de titluri de stat care au avut o valoare programată totală de 500 milioane lei. Trezoreria a vândut certificate de trezorerie scadente în mai 2026 la un nivel mediu anual al randamentului de 3,52% și obligațiuni de stat scadente în decembrie 2026, la o dobândă medie anuală de 3,82%.

Scăderea limitată din aprilie a inflației (indicele IPC) din Statele Unite la 2,3% a permis euro să urce la 1,1180 – 1,1266 dolari, astfel că media monedei americane a coborât de la 4,5894 la 4,5335 lei.

Cursul lirei sterline a scăzut de la maximul istoric de 6,0646 lei la 6,0523 lei. După ce a atins joia trecută un record de 5,4930 lei, cursul francului elvețian a avut o evoluție descendentă, la care a contribuit începerea negocierilor comerciale dintre Statele Unite și China. El a coborât la jumătatea acestei săptămâni de 5,4568 la 5,4412 lei.

„Bitcoin s-a menținut peste pragul de 100.000 dolari”

Gramul de aur a scăzut miercurea aceasta de la 480,3618 lei la 471,3738 lei, evoluție la care contribuit deprecierea monedei americane și a metalului galben la 3.220,50 – 3.257,80 dolari/uncie. Prețul a atins în 8 mai un maxim istoric de 487,0692 lei.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,2455 zloți/euro, în condițiile în care Polonia se pregătește să vândă obligațiuni în valoare de 9 miliarde de zloți (peste 2,1 miliarde euro). La rândul ei, cea maghiară s-a întărit la 404,22 forinți/euro.

În ultimele ședințe bitcoin s-a menținut peste pragul de 100.000 dolari iar ethereum s-a cantonat în jurul pragului de 2.600 dolari.

Radu Georgescu

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

AUR condamnă ferm ingerințele ambasadorilor Muraru și Ioanid în alegerile prezidențiale

Publicat

AUR organizează protest la București

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) condamnă în termeni categorici și fără echivoc ingerințele scandaloase ale ambasadorilor României în SUA, Andrei Muraru, și în Israel, Radu Ioanid, în procesul electoral intern, printr-un nou articol politic partizan publicat astăzi.

Este inacceptabil ca reprezentanți ai statului român să transforme diplomația în propagandă de partid. Acești așa-ziși diplomați, plătiți din bani publici pentru a reprezenta interesele statului român și ale tuturor cetățenilor români, au ales să devină propagandiști ai Sistemului și să atace în mod direct unul dintre candidații la alegerile prezidențiale – George Simion.

AUR condamnă ferm ingerințele ambasadorilor Muraru și Ioanid în alegerile prezidențiale

Este un act de o gravitate extremă, care încalcă flagrant statutul diplomatic, normele Constituției și principiile neutralității instituționale. Acești ambasadori s-au transformat în agenți electorali de campanie, cu misiunea clară de a influența opinia publică din diaspora și de a decredibiliza poziția reală la regimul de la București.

Reamintim că nu este prima oară când domnii Muraru și Ioanid comit astfel de abuzuri. AUR a depus deja o sesizare oficială după scrisoarea publică trimisă în urmă cu câteva săptămâni, prin care aceiași indivizi atacau candidatura lui George Simion. Acum, revin cu o noua acțiune concertată, depășindu-și în mod evident și voit atribuțiile.

România nu mai poate tolera asemenea derapaje instituționale. Dacă într-un stat cu adevărat democratic astfel de comportamente ar fi dus instant la rechemarea și sancționarea ambasadorilor, în România interimatului continuu complicitatea este tăcută, pentru că vin din partea celor care servesc interesele Sistemului.

AUR cere demisia ambasadorilor Andrei Muraru și Radu Ioanid!

Diplomația română trebuie să redevină un instrument de reprezentare a intereselor naționale, nu o unealtă de propagandă pentru grupările de putere din interiorul țării.

Nu acceptăm ca funcții publice plătite din bani românești să fie folosite împotriva românilor!

Citește mai departe

EVENIMENT

FINALA Cupei României: CFR Cluj – Hermannstadt, 3-2. Clujenii își ADJUDECĂ cea de-a 5-a cupă și vor juca în Europa League

Publicat

cupa romaniei

Miercuri seara, la Arad, s-a desfășurat ultimul act din Cupa României între CFR Cluj și Hermannstadt. Clujenii au vizat a patra Cupă din istorie, în timp ce sibienii, care n-au drept de joc în Europa, au căutat primul trofeu din istorie. În fața unor tribune pline, cu fani ai CFR-ului mai mulți ca la meciurile de acasă, clujenii înving cu 3-2, goluri marcate de Kamara (min.15), Louis Munteanu (min.22) și Nkololo (min.48), respectiv Căpușă (min.37) și Buș (min.74). CFR Cluj va reprezenta România în Europa League.

Echipele de start:

CFR Cluj: Hindrich – Graovac, Bolgado, Sinyan, Camora – Emerllahu, Djokovic, Korenica – Nkololo, L. Munteanu, Kamara
Rezerve: M. Popa, Abeid, Deac, Păun, Rocha, M. Ilie, Fică, Postolachi, Șfaiț
Antrenor: Dan Petrescu

FINALA Cupei României: CFR Cluj – Hermannstadt, 3-2. Clujenii își ADJUDECĂ cea de-a 5-a cupă și vor juca în Europa League

Hermannstadt: Căbuz – Căpușă, Ionuț Stoica, Selimovic – Balaure, Biceanu, Ivanov, Murgia, Goncalves – Chițu, Ianis Stoica
Rezerve: Muțiu, Bejan, Kujabi, Neguț, S. Buș, D. Iancu, Gman, Antwi, R. Popescu
Antenor: Marius Măldărășanu

Stadion: „Francisc Neuman”, Arad (Capacitate: 11.500 locuri)
Arbitru: Andrei Chivulete (București) / A1: Andrei Constantinescu (București) / A2: Romică Bîrdeș (Pitești) / Arbitru VAR: Sorin Costreie (Voluntari) / Arbitru AVAR: Iulian Dima (București) / R1: Rareș George Vidican (Satu Mare) / Observator arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare) / Delegat joc: Felix Grigore (București)

Început bun de meci pentru sibieni care au câteva atacuri „supărate” spre careul advers. Iureșul se calmează după minutul 5 și CFR începe să preia controlul.

În min.15, Korenica dă o pasă excelentă în adâncime spre Kamara, care îl driblează pe Căbuz și înscrie pentru 1-0. În min.22, Camora centrează de pe partea stângă iar Louis Munteanu, scăpat de fundași, însrie pentru 2-0.

În min.25, Nkololo ratează incredibil din postura de singur cu portarul. Peste alte două minute, Emerllahu șutează din colțul careului mic dar Căbuz respinge peste poartă.

În min.37, Tiago execută o lovitură liberă de pe partea stângă, Graovac prelungește balonul până în pieptul lui Căpușă, care o introduce în poartă cu tot cu Hindrich, pentru 2-1.

Repriza a doua începe cu golul lui Nkololo din min.48, după o pasă excelentă a lui Munteanu, după ce, cu un minut înainte, Kamara ratează dintr-o poziție foarte bună.

Sibienii nu cedează și cresc presiunea pe fondul pasului înapoi făcut de clujeni. În min.74, fostul CFR-ist Buș îl învinge pe Hindrich cu un șut de la 20m, pentru 3-2. Hermannstadt atacă în valuri, oarecum la nimereală, sperând să ducă meciul în prelungiri.

Hindrich își salvează echipa în min.82 la șutul lui Tiago. Urmează un sac de galbene și două roșii împărțite cu generozitate de Chivulete pentru trageri de timp ale clujenilor și arțag din partea sibienilor. Au fost eliminați Djokovic și Tiago.

CFR mai înscrie o dată în minutele de prelungiri, 15 la număr, prin Emerllahu, dar golul e anulat cu VAR pentru offside.

Clujenii câștigă cea de-a 5-a cupă, după 9 ani și vor participa în Europa League.

Notele Cluj24:

Hindrich 8 – Graovac 7, Bolgado 7, Sinyan 6, Camora 7 – Emerllahu 7, Djokovic 6, Korenica 8 – Nkololo 7, L. Munteanu 8, Kamara 8, Abeid, Rocha 6, M. Ilie, Fică 6, Postolachi 5

Citește mai departe

EVENIMENT

L-ați VĂZUT? Tânăr de 25 de ani din Cluj, DISPĂRUT de acasă

Publicat

tarta adrian

La data de 14 mai a.c., Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că Tarța Adrian Marian, în vârstă de 25 de ani, în cursul zilei de 13 mai a.c., în jurul orei 14.00, a plecat voluntar de la locuința situată în Cluj-Napoca, iar până în prezent nu a mai revenit.

SEMNALMENTE : Înălțime aproximativă – 1,78 m, păr brunet, ochi albaștri.

În momentul plecării era îmbrăcat cu un trening de culoare gri, geacă de culoare gri și pantofi sport negri.

L-ați VĂZUT? Tânăr de 25 de ani din Cluj, DISPĂRUT de acasă

Persoanele care pot furniza orice informaţii despre persoana plecată voluntar, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate