EDUCATIE
Toate locurile și posturile de la Cluj, ocupate după examenul de rezidențiat. La Mureș au rămas 21 de locuri neocupate
38 de locuri și un post în domeniul Medicină au rămas neocupate la nivel național după finalizarea repartiției medicilor în urma rezultatelor obținute la examenul de rezidențiat.
La Cluj nu a rămas niciun loc și niciun post liber, pe niciun domeniu. La Mureș, însă, situația a fost diferită. Nu mai puțin de 21 de locuri au rămas neocupate, cele mai multe la specialitatea chirurgie generală.
O situație aparte este și cea a locurilor scoase la concurs la Chirurgie Orală și Maxilo-Facială, unde candidații de la Medicină trebuie să aibă și licență în Medicină Dentară. 20 de locuri au rămas neocupate în acest an în țară.
Toate locurile scoase la concurs au fost ocupate la Cluj
Anul acesta, la nivel național, au susținut rezidențiatul la Medicină, Medicină Dentară și Farmacie 10.147 de candidați. Dintre aceștia, 1.150 au susținut examenul la Cluj: 730 la specialitatea Medicină, 222 la Medicină Dentară și 207 la Farmacie.
Candidații au concurat, la nivel național, pe 5.374 de locuri și posturi în cele trei domenii: Medicină, Medicină Dentară și Farmacie. La Cluj, un centru medical important din țară, au fost scoase la concurs 376 de locuri și 35 de posturi, față de 442 de locuri și 237 de posturi în 2024.
Citește și: VIDEO. Rezidențiat cu locuri tot mai puține la Cluj. Prof. Marcel Tanțău: „De ce îi formăm, dacă nu au unde lucra”
Pe domenii, la Cluj au fost 311 locuri la Medicină, 40 la Medicină Dentară, 25 la Farmacie, la care se adaugă și 35 de posturi în spitalele din județ.
Medicina de familie, pe val. Chirurgia generală nu mai e atât de căutată
Concurența a fost foarte mare și în acest an și mulți absolvenți nu au prins un post sau un loc. Totuși, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că s-a făcut un efort național pentru a da șansa fiecărui tânăr să își urmeze drumul profesional.
„Anul acesta am avut cel mai mare număr de locuri pentru medicina de familie: o creștere de 25% față de anul trecut. O investiție directă în prevenție, în medicina primară și în accesul pacienților la servicii medicale esențiale.
Pentru prima dată după mulți ani, locurile nu doar că au fost suficiente, dar au și rămas neocupate: 38 de locuri și 1 post. O imagine clară a unei generații care are libertatea de a alege și a unui sistem care, în sfârșit, poate oferi opțiuni reale și corecte pentru începutul carierei medicale”, a spus ministrul Sănătății.
Totuși, după finalizarea repartizărilor, se pare că chirurgia generală nu mai este o atracție pentru viitorii medici. 11 locuri au rămas neocupate la Târgu Mureș.
Tot la Târgu Mureș au rămas neocupate 2 locuri la Anestezie și Terapie Intensivă, 2 la Chirurgie Pediatrică, 2 la Chirurgie Toracică și unul la Medicină de Urgență. Practic, 21 de posturi au rămas neocupate aici. Mai sunt și alte centre unde au rămas locuri neocupate în domeniul Medicină. Postul neocupate este la specialitatea Medicină de Urgență, la Spitalul Municipal Toplița.
Ce soluții au absolvenții de la facultățile de medicină respinși la rezidențiat
Rezidenții care nu au obținut un punctaj suficient pentru un loc sau un post la examenul de rezidențiat nu pot începe rezidențiatul în anul respectiv. Dacă nu au prins nici loc, nici post, candidații sunt declarați respinși. În această situație, chiar dacă au diploma de medic, nu pot desfășura activități medicale clinice fără a fi rezidenți sau specialiști. Și anul acesta sunt peste 4.ooo.
Pentru ei, una dintre soluții este participarea la următoarea sesiune a examenului de rezidențiat, în anul următor. Mulți candidați repetă examenul și își îmbunătățesc punctajul.
De asemenea, aceștia pot lucra în domenii conexe până la următorul examen, de exemplu ca asistenți medicali, dacă au această calificare. Mai pot lucra pe posturi de consilier medical, specialist pe zona farma, coordonator studii clinice, call-center medical etc.
O altă posibilitate este să se angajeze în cercetare, laboratoare universitare, ONG-uri din domeniul sănătății.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






