EVENIMENT
Teste rapide pentru depistarea COVID-19 disponibile online sau în farmacii. Cât sunt de utile?
Pe lângă testele Real Time-PCR care se fac în spital au mai apărut în farmacii diverse tipuri de teste rapide care pot fi făcute acasă. Însă, atât medicii cât și farmaciștii susțin că rezultatul final în cazul infecției cu SARS-Cov-2 poate fi dat doar de un test Real Time-PCR făcut la spital de o echipă de medici specializată.
La momentul actual al pandemiei există trei tipuri de teste – testul Real Time- PCR care se face prin exudat naso-faringian realizat de personalul medical și teste rapide, disponibile în farmacii sau în farmacii online, care se face prin înțepătură pentru o picătură de sânge sau prin exudat nazal făcut manual de pacient acasă. Aceste teste rapide sunt mai ieftine decât un test RT – PCR.
Pentru mai multe detalii despre diferențele dintre teste, care este corectitudinea rezultatelor și cum se citesc aceste teste rapide am stat de vorbă cu Elena Dinte, președintele Colegiului Farmaciștilor Cluj.
Testele PCR prezintă o sensibilitate mai mare
Rep: Care este diferența dintre un test Real Time PCR și unul din farmacii?
E.D: Testele disponibile în farmaciile comunitare sunt de 2 tipuri: cele care identifică prezența anticorpilor în plasmă, fapt care poate indica o infecție acută (IgM pozitiv), sau trecerea pacientului prin boală (IgG pozitiv).
Testele PCR care se efectuează din secreții (secreție nazală, salivă, etc.) sunt cele pe care le recomandăm cabinetelor spre a fi efectuate la pacienți, deoarece este foarte importantă corectitudinea efectuării testului. Recoltarea secrețiilor este dificil de realizat de către persoană care se testează sau de către un aparținător, mai ales dacă aceștia nu sunt de specialitate.
Rep: Rezultatul definitiv vine din partea unui test PCR sau test rapid?
E.D: Testele PCR prezintă o sensibilitate mai mare.
Rep: Ce ne arată testul rapid din farmacii?
E.D: Testele efectuate din sânge pot identifica prezența anticorpilor. Rezultatul este influențat de reacția pacientului la infecția cu virusul.
Rep: Cum citim un test rapid?
E.D.: Liniuța corespunzătoare indicației IgM înseamnă că infecția este acută și liniuța corespunzătoare indicației IgG înseamnă că infecția este în trecut, iar ambele liniuțe – infecție actuală, dar și infecție precedentă. Această înseamnă că pacientul s-a reinfectat.
Teste cu rezultat în 15 minute
În prezent, în farmaciile din Cluj-Napoca, stocurile sunt indisponibile pentru testul rapid cu testarea anticorpilor prin sânge sau testul rapid cu testare nazală prin extracție manuală.
Dar, în online, o farmacie vinde un test rapid COVID-19 IgG/IgM, care este o analiză imunochromatografică în fază solidă pentru detectarea rapidă, calitativă și diferențială a anticorpilor IgG și IgM pentru noul coronavirus din sângele uman, ser sau plasmă.
”Acest test oferă doar un rezultat preliminar. Prin urmare, orice probă reactivă cu testul rapid COVID-19 IgG/IgM trebuie confirmată prin metode de testare alternative și rezultatele clinice”, anunță reprezentanții farmaciei.
Aceștia susțin că un astfel de test rapid oferă un rezultat în 10-15 minute, este ușor de utilizat, iar probele care se iau sunt în cantități mici.
Kit-ul conține 40 de teste propriu zise, o soluție tampon reactiv și o pipetă pentru picătura de sânge.
Testele sunt de uz profesional și nu se pot vinde direct către pacient ci sunt destinate în special instituțiilor medicale.
Prețul unui astfel de kit depășește 2000 de lei.
Un alt test rapid asigură detectarea într-o picătură de sânge a anticorpilor IgG-IgM pentru COVID-19, fiind disponibil la un preț de 1050 lei un kit complet de testare cu 20 casete.
Este ușor de utilizat, testarea este fără durere sau discomfort iar rezultatul este oferit în 15 minute.
Un alt kit, cu 5 teste, este disponibil la un preț de 385 de lei iar detectarea anticorpilor IgG-IgM pentru COVID-19 se face tot într-o picătură de sânge.
O farmacie din Cluj-Napoca vinde online testul rapid pentru detectarea calitativă a antigenului SARS-CoV-2 din proba prelevată pe tampon naso-faringian. Timpul de testare este scurt, între 5 și 8 minute după prelevarea probelor.
Dana Coțovanu
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






